ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021 || 2022 || 2023



» Ziua Z…Ora …H…

Ziua Z…Ora …H…
Nu È™tiÈ›i nici ziua, nici ceasul…

ÎnaltpreasfinÈ›itul Ioachim

Când Logosul Cel veÈ™nic în lume S-a-ntrupat,
S-a redeschis iar ușa prezentului cel veșnic,
Pământul È™i toÈ›i aÈ™trii din nou s-au luminat,
Odată cu lumina repusă iar în sfeÈ™nic.

Tot omul ce se naÈ™te, se naÈ™te în lumină,
Hristos creând fundalul unei noi creaÈ›ii,
Dar totul È™i toate, când timpul va să vină,
Și cerul È™i pământul vor fi pe noi fundaÈ›ii.

Icoana judecății pe toți ne copleșește,
Că ea va fi-nceputul vieții de apoi,
Dar neÈ™tiind nici ziua, nici ceasul când soseÈ™te
O frică nefirească se zămislește-n noi.

Când Fiul apărea-va în slava de lumină,
Se va plini întregul tridimensional,
Angelicul, umanul și firea cea divină
Vor umple întreg spaÈ›iul existenÈ›ial.

Atunci Judecătorul cel blând È™i nemitarnic
Va separa pe oameni, după gândirea Sa.
Și, plin tot de iubire, cu glas frumos și pașnic,
Va pronunÈ›a chemarea duios, zicând aÈ™a:
******
„Voi, cei buni, curaÈ›i È™i vrednici, cinstitori de Dumnezeu
VeniÈ›i…, primiÈ›i moÈ™tenirea lăsată de Tatăl Meu.
Căci în lumea efemeră în care M-am micÈ™orat,
Când n-am avut de mâncare, din iubire, voi Mi-aÈ›i dat.

Iar când arÈ™iÈ›a È™i setea în pustiu Mă toropeau,
AÈ›i scos apă din fântână din care Mi-aÈ›i dat să beau.
Precum È™tiÈ›i, în lumea voastră, am fost străin pe pământ,
Dar Mi-aÈ›i dat, pentru trei zile, un locuÈ™or de mormânt.

Însă după înviere, M-aÈ›i primit cu bucurie
Și, intrând în casa voastră, am săvârÈ™it liturghie.
Eu fiind străin în lume, oamenii M-au dezbrăcat.
Pân’ È™i singura cămașă È™i aceea Mi-au luat.

Însă voi, văzându-Mi trupul gol È™i fără de veÈ™minte,
Mi-ați dat cu bunăvoință cea mai scumpă-mbrăcăminte.
Când zăceam bolnav È™i singur, într-un hal fără de hal,
AÈ›i venit în graba mare È™i M-aÈ›i dus la un spital.

Iar când oamenii, din ură, M-au trimis la închisoare,
M-aÈ›i cercetat cu iubire, aducându-Mi de mâncare.
Și-n orice necaz al vieții, care, ca om, l-am avut,
AÈ›i fost alături de Mine È™i uÈ™or l-am petrecut.”

„Bine, Doamne”, vor răspunde cei ce stau la dreapta Sa,
„Noi nu ne amintim ziua, când am fost în preajma Ta.
Când ai fost flămând, tu, oare, È™i noi È›i-am dat să mănânci?
Sau când te-am primit în casă È™i È›i-am dat pat să te culci?

Când noi am scos din fântână apă rece ca să bei!?
Ca să-ți potolești năduful,Tu și ucenicii Tăi!?
Nu te-am văzut niciodată în veÈ™minte ponosite
Să îÈ›i fi dat, din iubire, încălțări È™i-mbrăcăminte?

Tu spui c-ai fost bolnav foarte, în azil sau în spital,
Iară noi am fost cei care ți-am dat sprijin medical!?
Noi nu È™tim că ura lumii te-ar fi pus în închisoare
Și, noi, din prietenie, È›i-am fi adus de mâncare?”

„Da, aÈ™a e, dragi prieteni, Eu am fost puÈ›in cu voi,
Nu voi mi-aÈ›i dat de mâncare, nici nu m-aÈ›i scos din nevoi!
Dar de fiecare dată când vreun om aÈ›i ajutat,
Gestul făcut din iubire către Mine s-a-ndreptat.”

A iubi și-a fi prieten par a fi virtuți banale,
Însă la Tatăl din Ceruri, devin existenÈ›iale.
A ajuta pe oricine, fără nici o părtinire,
Înseamnă că vezi în oameni chipul lui Hristos-Iubire.

Orice faptă din iubire față de semenul tău
Este mâna prelungită a Bunului Dumnezeu.
Toate se vor da pe față la judecata iubirii,
Când Hristos îÈ™i scaldă chipul în slava dumnezeirii.

Deci, Domnul, pe cei din dreapta, îi va binecuvânta,
Iar pe cei care sunt capre spune că-i va blestema.
Căci aceștia din urmă n-au putut sau n-au voit
Să descopere în semeni chipul Lui înveÈ™nicit.

Dumnezeu, în marea-I milă, voieÈ™te ca să plinească,
După dreapta judecată viața cea dumnezeiască.
De ce oare, El, Iubirea, pe cei din stânga blestemă
Și le dă pe veșnicie tenebroasă anatemă?

El, care este Lumină, Frumusețe și Iubire,
Oare îÈ™i condamnă chipul la veÈ™nică osândire?
Că nu ai dat de mâncare celui ce a flămânzit
Să fii condamnat la moarte, pe vecie osândit?!

Că n-ai dat un strop de apă la vreun seamăn însetat;
Că n-ai cercetat bolnavi, pe cei goi n-ai îmbrăcat;
Pe străini, bătuÈ›i de soartă, în casă nu i-ai primit,
Iar la cel din închisoare niciodată n-ai venit!!

Dumnezeu este Iubire și Iubirea-i Dumnezeu!
În Sinea Lui nu există nicio fărâmă de rău.
La judecată El aÈ™ază întru iubirea Lui toate,
Dar fiecare alege locul său, după dreptate.

AÈ™ezarea în iubire, nu înseamnă condamnare,
Evanghelia ne face doar o simplă precizare:
Oile vor fi de-a dreapta, iar caprele-n stânga Sa
A aÈ™eza, nu însemnă, a urî, a condamna.

Răul, în fapt, nu există, căci el e nonexistență.
Dumnezeu nu-l definește, nici măcar ca și potență.
Îns-atunci, la judecată, tu, cel veÈ™nic osândit,
ÎÈ›i vei da desigur seama ce iubire-ai risipit!

Morala parabolei:

Judecata cea de obște nu e simplă teorie,
Ea precedă începutul veacului ce va să fie.
Iadul este neputința veșnică de a iubi,
Iară paradisul veșnic, fericirea de-a mai fi.

MeditaÈ›ie lirică la pericopa evanghelică din Duminica ÎnfricoÈ™atoarei Judecăți, alcătuită de Arhiepiscop Ioachim Giosanu