Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

În Toma, rațiunea și credința se completează reciproc
A doua duminică după Învierea Mântuitorului este dedicată Sfântului Apostol Toma, Biserica dorind să ne aducă în atenție atitudinea sa, la început neîncrezătoare, apoi profund credincioasă. Episodul descris de Sfântul Apostol Ioan (Ioan 20, 19-31) este atât de emoționant, nuanțele istorisirii pe care le prezintă sunt atât de...

mai multe detalii
FACEBOOK

Hristos, Paștele nostru!
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021



» Ziua Eroilor în Protopopiatul Moinești

Joi, 10 iunie, în ziua prăznuirii Înălțării Domnului şi a Zilei Eroilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, pe cuprinsul Protopopiatului Moinești, după Sfânta Liturghie, au fost oficiate slujbe de pomenire pentru toți eroii români din toate timpurile și locurile care s-au jertfit pentru apărarea țării și a credinței ortodoxe strămoșești, libertatea, demnitatea și unitatea națională.

 

Părintele protopop Costel Mareș, a oficiat anul acesta, slujba de pomenire a tuturor eroilor neamului la monumentul eroilor din municipiul Moineşti, alături de un sobor de preoți, prilej cu care a citit * mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim.

 

La aceste manifestări desfășurate pe tot cuprinsul Protopopiatului Moinești, Biserica și Școala și-au manifestat recunoștința faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară, atât prin rugăciunile înălțate către Bunul Dumnezeu, cât și prin scurte programe cultural-artistice.

 

În partea de final reprezentanții Bisericii, Instituțiilor școlare și autorităților locale și centrale au depus coroane de flori în cinstea eroilor care, prin jertfa lor ne-au lăsat moștenire o țară unită.

 

 

*Mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim cu prilejul Zilei Eroilor, 10 iunie 2021

 

Dragi români,

 

Toate evenimentele comemorative împlinite în această zi sfântă aduc în actualitate jertfa nemuritoare a eroilor care au scris cu propriul sânge istoria demnității neamului românesc.

Faptele de vitejie ale eroilor români și idealurile pentru care au luptat cu prețul sacrificiului suprem reprezintă patrimoniul pe care ni l-au lăsat ca testament și totodată ca motivație de a continua să ne implicăm în conservarea identității naționale și promovarea valorilor care ne definesc ca națiune între celelalte națiuni ale lumii.

Astăzi, în această zi de mare sărbătoare în care Ortodoxia universală serbează Înălțarea la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, sunt pomeniți eroii români din toate timpurile și locurile care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea națională. Biserica îi pomenește în această sfântă zi pentru că sacrificiul lor nu a avut doar rațiuni geo-politice, ci implicații mult mai profunde. Eroul român nu a luptat doar pentru păstrarea integrității granițelor țării, ci și-a apărat valorile care i-au constituit identitatea spirituală: familia, tihna căminului, mormintele străbunilor, credința în care s-a născut, visurile și idealurile, libertatea gândirii și frumosul vieții. A luptat cu arma în mână și gândul înălțat la Dumnezeu, apărându-și integritatea spirituală și națională. Astfel, jertfa eroilor, alături de cea a martirilor și mărturisitorilor, își are izvorul în Jertfa lui Hristos și, împreună cu Hristos, în această zi a Înălțării la Cer, și sufletele și numele lor nemuritoare sunt înălțate în lumina lui Dumnezeu, spre veșnică aducere aminte. Pomenindu-i în rugăciune și prezentându-le onorul militar, arătăm astăzi că sacrificiul lor nu va fi niciodată șters din conștiința românilor, ci va rămâne ca o icoană a națiunii înaintea căreia va arde necontenit flacăra recunoștinței noastre.

Astăzi, avem datoria nu doar de a comemora sacrificiul eroului român, ci de a lupta pentru păstrarea și promovarea patrimoniului material și spiritual care este emblema ființării noastre seculare și de a arăta că faptele noastre actuale sunt întruchiparea idealurilor pentru care ei s-au jertfit.

Să nu trecem în uitare istoria acestui neam și faptele uimitoare pe care eroul român căzut la datorie le-a așezat la edificiul unei țări binecuvântate de Dumnezeu!

Să ne rugăm pentru păstrarea demnității naționale și să purtăm în inimi idealul pentru care au luptat eroii români!

Hristos Domnul să primească rugăciunea pe care am înălțat-o astăzi și să ocrotească România și pe români!

 

 

Veșnica lor pomenire din neam în neam!

 

Pr. Cristian-Ioan Balaban


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.