Pentru împărtășirea acestor învățături Hristos Domnul È™i-a ales un loc înalt, poate tocmai pentru a arăta că muntele este locul unde se descoperă Dumnezeu È™i omul se poate desăvârÈ™i. De altfel, trei vârfuri muntoase din Israel au avut un rol major în a arăta natura învățăturii È™i înălÈ›imea cuvântului Fiului lui Dumnezeu întrupat: Quarantania - pentru viaÈ›a È™i nevoinÈ›a ascetică, Muntele Măslinilor - pentru înÈ›elesul tainic al Legii È™i al poruncilor dumnezeieÈ™ti în vederea asumării vieÈ›ii spirituale È™i Taborul - pentru a arăta adevărata natură a efortului mistic al omului, desăvârÈ™irea, dobândită prin împreuna lucrare cu harul lui Dumnezeu.
AÈ™adar, înconjurat de „mulÈ›imile care erau uimite de învățătura Lui” (Matei 7, 28), după ce le-a vorbit cum numai un Dumnezeu adevărat le putea vorbi, Hristos Domnul le arată È™i prin faptă natura Sa dumnezeiască, săvârÈ™ind minuni în Capernaum, în È›inutul Gherghesenilor È™i pe Marea Galileii, vindecând pe orbi, pe demonizaÈ›i, pe leproÈ™i È™i înviind pe cei morÈ›i, aÈ™a cum relatează acelaÈ™i Evanghelist Matei, în capitolele 8 È™i 9 ale Evangheliei sale.
În Capernaum, Mântuitorul este întâmpinat de un sutaÈ™ roman care Îi cere să-i vindece sluga grav bolnavă. Pentru acele timpuri, când evreii se găseau sub stăpânire romană È™i când orice amestec al lor cu cei de alt neam sau credință era socotit ca o întinare, gestul centurionului, care cunoÈ™tea foarte bine prescripÈ›iile Legii iudaice, era destul de îndrăzneÈ› È™i atipic. Dar tocmai îndrăzneala È™i credinÈ›a limpede a romanului, puterea sa de a vedea dincolo de particularitățile care diferenÈ›iază credinÈ›ele È™i naÈ›ionalitățile È™i dorinÈ›a sa sinceră, izvorâtă din iubirea milostivă pe care o avea pentru sluga sa bolnavă, L-au determinat pe Hristos să-i răspundă la rugăminte. Mai mult decât atât, romanul nu era îndoielnic în credință, nu problematiza, nu cerea semne È™i nici măcar nu-I cere Mântuitorului să vină până în propria casă. RecunoÈ™tea în El pe Dumnezeu, de aceea I-a spus că este suficient să rostească dumnezeieÈ™tile cuvinte È™i sluga sa se va vindeca. AÈ™a cum lui, ca om, îi erau îndeplinite poruncile de către slugi sau de către soldaÈ›ii aflaÈ›i în subordine, tot aÈ™a i se părea firesc să se întâmple È™i în situaÈ›ia de față, în care Cel care rostea cuvântul era chiar Dumnezeu. CredinÈ›a sutaÈ™ului È™i smerenia sa, căci nu se considera vrednic să primească sub acoperiÈ™ul său È™i în viaÈ›a sa pe Cel care „nu are unde să-È™i plece capul” (Matei 8, 20), L-au determinat pe Iisus să-i vindece sluga È™i să-l dea ca exemplu evreilor zicând că „La nimeni din Israel n-am găsit atâta credință” (Matei 8,10).
Pe lângă acestea, sutaÈ™ul ne arată È™i alte calități ale sufletului său, mijlocind vindecarea pentru o slugă de care în mod firesc se putea dezice în orice moment, înlocuind-o cu o alta sănătoasă. Cu toate acestea, el Îi cere Mântuitorului să intervină arătându-È™i compasiunea È™i dorinÈ›a de a salva viaÈ›a unui om care, deÈ™i îi era inferior din punct de vedere social, devenise parte din viaÈ›a sa. Chiar È™i numai prin aceasta sutaÈ™ul putea fi un exemplu pentru evrei, care erau rigoriÈ™ti în ceea ce priveÈ™te apartenenÈ›a la o etnie sau religie È™i care nici măcar nu dialogau cu păgânii, în orice situaÈ›ie s-ar fi aflat, scuturându-È™i praful de pe încălțăminte atunci când erau nevoiÈ›i să treacă printr-un È›inut locuit de oameni de altă credință È™i naÈ›ionalitate. Iubirea milostivă față de săraci, de bolnavi, de neputincioÈ™i, de marginalizaÈ›i este o virtute care îÈ™i are izvorul în iubirea milostivă a lui Dumnezeu față de umanitatea pentru care S-a întrupat suferind până la moarte. De o astfel de iubire era străpuns È™i sutaÈ™ul pentru care sluga nu era mai puÈ›in importantă din cauza statutului È™i a originii sale, ci era un suflet pe care el îl preÈ›uia È™i pe care se lupta să-l salveze. Prin rugămintea adresată lui Hristos pentru sluga sa grav bolnavă care „zăcea în casă, slăbănoagă, chinuindu-se cumplit” (Matei 8, 6), care nu putea singură să se deplaseze È™i să-È™i ceară vindecarea, sutaÈ™ul devine unul dintre cei care anticipează importanÈ›a rugăciunii unora pentru alÈ›ii, sau a unora în numele altora, faptă care prefigurează rugăciunea liturgică a Bisericii pentru cei aflaÈ›i în suferință, pentru cei singuri sau abandonaÈ›i, marginalizaÈ›i, neputincioÈ™i, imobilizaÈ›i. Prin această solicitare a sutaÈ™ului, care se mulÈ›umeÈ™te să audă cuvintele vindecării rostite de Hristos Domnul fără a fi nevoie să meargă până la locul unde se afla bolnavul, se arată puterea vindecătoare a cuvântului lui Dumnezeu È™i prezenÈ›a Sa dincolo de categoriile de spaÈ›iu È™i timp. Pentru un evreu adevărat, într-o astfel de împrejurare era nevoie de ceva palpabil, de un unguent sau medicament, de prezenÈ›a în preajma celui bolnav È™i, în orice caz, de stabilirea unui diagnostic, È™i abia pe urmă de găsirea unei posibilități de vindecare, care nu putea fi doar rostirea unui cuvânt, într-un loc unde bolnavul lipsea.
De altfel, sutaÈ™ul roman este primul reprezentant al celor care aveau o altă credință decât cea mozaică, al păgânilor È™i politeiÈ™tilor, care se întâlneÈ™te cu Hristos È™i căruia Mântuitorul îi răspunde arătând că Evanghelia Sa are valoare universală, iar mântuirea este darul lui Dumnezeu oferit întregii umanități. Pentru credinÈ›a sa profundă, pentru iubirea milostivă È™i bunătatea inimii sale manifestate față de un om neînsemnat, Hristos Domnul îi răspunde la rugăminte È™i se hotărăște să intre chiar în casa acestuia încălcând prescripÈ›ile iudalice È™i arătând prin aceasta că mai presus de orice lege omenească restrictivă se află iubirea jertfelnică față de cel aflat în suferință. Prin gestul său, sutaÈ™ul roman nu făcea altceva decât să confirme învățătura pe care Hristos o împărtășise mulÈ›imii pe Muntele Fericirilor È™i care avea în miezul ei tocmai iubirea filială față de Dumnezeu È™i dragostea jertfelnică față de aproapele.
Alături de acest sutaÈ™ din Capernaum, străin de neamul iudeilor, dar cu cu o mare putere de înÈ›elegere a lucrării lui Dumnezeu, putem aÈ™eza galeria figurilor paradigmatice din care fac parte femeia cananeancă, femeia samarinencă, samarineanul milostiv, soldatul de la picioarele crucii lui Hristos sau sutaÈ™ul Corneliu, la care se va adăuga de-a lungul primelor trei secole mulÈ›ime de ostaÈ™i, care prin martiriu vor fi aÈ™ezaÈ›i în calendare ocrotind pe credincioÈ™i în lupta cu păcatul. Toate aceste exemple vorbesc despre profunzimea credinÈ›ei, universalitatea mesajului evanghelic È™i despre chemarea lui Dumnezeu adresată nu doar unui singur popor, ci tuturor oamenilor. De altfel, această învățătură este exprimată limpede de Hristos imediat după ce laudă credinÈ›a sutaÈ™ului, spunând mulÈ›imii de evrei care Îl înconjura că: „mulÈ›i de la răsărit È™i de la apus vor veni È™i vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac È™i cu Iacov în Împărăția cerurilor” (Matei 8, 11). Calitățile sufleteÈ™ti ale centurionului l-au aÈ™ezat ca exemplu pentru evrei, deÈ™i el era un reprezentant al puterii romane cotropitoare È™i prin aceasta un om pe care ei îl urau È™i dispreÈ›uiau. În el se afla o credință pe care Hristos nu o întâlnise în tot Israelul, cuvintele apreciative ale Mântuitorului referindu-se nu la credinÈ›a politeistă romană, ci la capacitatea de a vedea în Hristos puterea lui Dumnezeu, pe care nu o regăsise la fiii lui Israel orbiÈ›i de interpretarea eronată a Legii. Întâlnirea providenÈ›ială a lui Hristos cu acest centurion roman imediat după cuvântarea din Muntele Măslinilor este paradigma care arată pe de o parte universalitatea mesajului Evangheliei È™i a participării tuturor neamurilor la darul mântuirii lui Dumnezeu, iar pe de alta direcÈ›ia greÈ™ită în care se îndreptase Israel prin înÈ›elegerea È™i împlinirea formală a Legii.
Nu doar pentru evrei, ci È™i pentru noi, creÈ™tinii de astăzi, sutaÈ™ul din Evanghelie rămâne un exemplu. Asemenea evreilor È™i noi avem tendinÈ›a de a desconsidera sau ignora faptele pe care oameni străini de credinÈ›a noastră le împlinesc dintr-o profundă trăire a iubirii milostive față de cei aflaÈ›i în grele încercări, È™i aceasta doar pentru că nu împărtășesc convingerile È™i crezul nostru religios. Atitudinea sutaÈ™ului ne arată faptul că dincolo de convingerile religioase, de statutul social sau naÈ›ionalitate, cel aflat în suferință trebuie ajutat, pentru că în suspinul necazului său se află prezent Mântuitorul în permanentă stare de jertfă, aÈ™teptând implicarea noastră. În orice rană È™i necaz se află Hristos, iar prezenÈ›a noastră la căpătâiul celui bolnav este o poruncă evanghelică de împlinirea căreia depinde propria mântuire. În faÈ›a suferinÈ›ei aproapelui, asemenea samarineanului milostiv, este necesar să ne oprim din calea convingerilor sau a prejudecăților proprii, oferind timpul È™i atenÈ›ia noastră, dintr-o pornire care ar trebui să fie firească, izvorâtă din iubirea lui Dumnezeu, care este prezent în noi È™i Care prin mâinile, cuvintele È™i faptele noastre îÈ™i împlineÈ™te lucrarea vindecătoare „în toate zilele, până la sfârÈ™itul veacului” (Matei 28, 20).

* Cuvânt la Duminica a 4-a după Rusalii, Vindecarea slugii sutaÈ™ului (Matei 8, 5-13)