ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021 || 2022 || 2023



» SfinÅ£ii români*

Focul cel rusalic trimis la Cinzecime
S-a revărsat ca ploaia peste întreaga lume.
Apostolii pnevmatici, mânaÅ£i de Duhul Sfânt,
Au răspândit în lume mântuitor cuvânt.

Cel dintâi apostol, Andrei, cu chip blajin,
A fost trimis de Duhul spre Pontul Euxin.
El converti strămoşii din Scytia Minor
Şi-a fost botezătorul acestui brav popor.

Din acest popor ieşit-a mulţime de martiri,
Ierarhi, preoÅ£i cucernici, monahi în mănăstiri.
De-acum douăzeci de veacuri, de la S'ant Andrei şi sciţi,
Neamul nostru în tot timpul a fost născător de sfinÅ£i.

Veniţi astăzi credincioşii să cinstim cum se cuvine
Pe toţi sfinţii ţării noastre, chiar şi cei fără de nume;
Cu evlavie să mergem în lăcaÅŸurile sfinte,
Lăudându-i cu credinţă, zicând cu luare-aminte:

BucuraÅ£i-vă, odrasle ieÅŸite din sfânt popor;
BucuraÅ£i-vă, icoane din casa românilor;
Bucuraţi-vă, toţi care v-aţi dus viaţa filocalic;
Bucuraţi-vă, voi raze aprinse din foc rusalic;
Bucuraţi-vă, sfinţi ai noştri, la Hristos mijlocitori;
Bucuraţi-vă străjerii de ţară ocrotitori;
Bucuraţi-vă; potire-n care se păstrează apa vieţii;
Bucuraţi-vă, nectarul din florile dimineţii;
BucuraÅ£i-vă, eroii ce-aÅ£i apărat România;
BucuraÅ£i-vă, că prin sânge aÅ£i sfinÅ£it mai toată glia;
Bucuraţi-vă, toţi sfinţii unui neam evlavios;
Bucuraţi-vă, prieteni, sfinţi aleşi ai lui Hristos.

*MeditaÈ›ie lirică la Duminca SfinÈ›ilor Români

Sfinții neamului - străjerii țării ocrotitori ai vieților noastre

Neamul nostru se numără printre cele care s-au bucurat ÅŸi au primit ploaia universală de foc pnevmatic în urma căreia a rodit „mulÅ£ime de martiri”. Când focul se revarsă ca ploaia, înseamnă că cei din întreaga lume care-L primesc simt căldura apei vii, precum ÅŸi proprietăţile, nu mistuitoare, ci dătătoare de rod ale focului.

Apostolul cu „chip blajin” a convertit prin cuvând strămoÈ™ii din Scytia Minor, formând È™i configurând astfel frăția È™i comuniunea poporului român de mai târziu. Vorbirea e pentru a întreÅ£ine ÅŸi încălzi frăţia între noi, care ni se împlineÅŸte acolo unde nu ne înÅ£elegem unul pe altul prin cuvinte. Părintele Stăniloae spune – în nota 233 din Filocalia vol.11 – că „rostul acesta al vorbirii e cuprins în termenul românesc “cuvântul” care vine de la “conventus” È™i care înseamnă venire la un loc în înÅ£elegere. Nu ne e dat cuvântul ca să ne mândrim unul faţă de altul. Aceasta ne desparte. Ca să venim la buna înÅ£elegere, trebue să ne vorbim unul altuia fără mândrie, cu smerenie, cu atenÅ£ie unul la altul. De cuvânt Å£ine smerenia ÅŸi respectul reciproc. Poporul nostru e „cuviincios” în vorbire, adică voieÅŸte ca prin cuvânt să înfăptuiască „venirea laolaltă” (convenientia). Fiul lui Dumnezeu ÎnsuÅŸi ni s-a făcut pildă de smerenie, însuÅŸindu-ÅŸi cuvântul omenesc. Dar aceasta pentru că El ÈŠnsuÅŸi este sânul potenÅ£ial al cuvintelor. De El atârnăm ca È™i „cuvinte întrupate”, în El suntem chemaÅ£i să ne unim prin cuvinte. El ne cere să ne vorbim ÅŸi să ne răspundem unii altora pentru a ne uni cu El.”

SfinÈ›enia a fost totdeauna un ideal al oamenilor ÅŸi, dacă nu toÈ›i au câÅŸtigat-o, s-au găsit măcar unii dintre ei ca s-o caute ÅŸi s-o cucerească.    

SfinÈ›enia este aceeaÅŸi peste veacuri ÅŸi la orice popor. Se spune clar în versuri: “VeniÈ›i astăzi, credincioÈ™ii…”. Uneori oamenii n-au È‹nÈ›eles la fel perfecÈ›iunea vieÈ›ii prin care se ajunge la sfinÈ›enie. Am putea spune că există o evoluÈ›ie a È‹nÈ›elegerii vieÈ›ii perfecte care duce la sfinÈ›enie. Astfel, Sf. Ioan Gură de Aur spune: ,,Este adevărat că gradul de perfecÈ›iune se ridică sau se coboară după diversitatea timpurilor ÅŸi aceea ce altă dată era perfect, azi nu mai este”.

Potirele „româneÈ™ti” în care se păstrează apa universală a vieÈ›ii sunt cele care demonstrează că setea nu e o dorință după ceva, ci e o dorință după Cineva. Este vorba de setea după Viață. ViaÈ›a este Hristos. SfinÈ›ii L-au păstrat pe Hristos în viaÈ›a lor. Au păstrat ViaÈ›a cu propia lor viață. Dacă eÈ™ti însetat înseamnă că ai È™anse de a te bucura de izvorul sfinÈ›eniei. SfinÈ›ii, cu toÈ›ii au fost însetaÈ›i după Duhul Sfânt, după Hristos. Căutau izvorul sfinÈ›eniei pentru a se adăpa din el È™i pentru a se identifica cu Hristos. Sau, aÈ™a cum spune IPS Părinte Arhiepiscop Ioachim, „părinÈ›ii, adăpându-se mereu din Izvorul harului, deveneau ei înÈ™iÈ™i izvor…”.

„BucuraÈ›i-vă, voi raze aprinse din focul rusalic”. Cu toÈ›ii avem calitatea de raze, dar nu toÈ›i suntem aprinÈ™i. Nu toate razele luminează. SfinÈ›ii sunt raze aprinse din foc. Ele s-au aprins din foc, nu focul le-a aprins forÈ›at pe ele. Este greu să vorbeÈ™ti despre Duhul Sfânt, să descrii chiar taina specifică a Celui căruia nu-I cunoaÈ™tem nici măcar numele. ÈŠn Biblie, Duhul nu este definit, ci descris, arătat în lucrare, în spatele lucrării profilându-se chipul Său tainic È™i de neatins, revelator al vieÈ›ii È™i al Persoanelor Treimice. Boris Bobrinskoy spune, în lucrarea sa „ÈŠmpărtășirea Sfântului Duh”, că ,,Odată cu căderea È™i în cursul pedagogiei divine, al Proniei restauratoare, Duhul lui Dumnezeu este această voce lăuntrică care-l cheamă necontenit pe om la originile sale È™i îi aminteÈ™te care-i este menirea. O voce lăuntrică murmură: „Vino la Tatăl”, o neliniÈ™te care-l munceÈ™te pe om, smulgându-l din propria-i suficiență”.

SfinÈ›ii neamului nostru străjuiesc ocrotind È›ara È™i ocrotesc străjuind vieÈ›ile noastre. Ei poartă de grijă poporului român pentru că au înÈ›eles perfect că soarta istoriei este legată de soarta binelui în viaÈ›a omenească.

 Glia neamului evlavios a fost sfinÅ£ită cu sângele făcliilor aprinse din focul rusalic. Ei sunt „nectarul din florile dimineÅ£ii”, pentru că dimineaÅ£a este începutul luminii (nu ca existenţă, ci ca reapariÅ£ie pentru cel care credea că a pierdut-o) ÅŸi momentul când răsare soarele.

ToÅ£i prietenii aleÅŸi ai lui Hristos stau înfipÅ£i cu ambele braÅ£e în glia strămoÅŸească precum cele două braÅ£e ale crucii celui cu „chip blajin”.

Străjerii eroi ai neamului nostru au prins suficiente răsărituri cât să devină ei înÅŸiÅŸi potire ale apei de foc devenită sânge.

ÎnaltpreasfinÅ£itul Ioachim