Iisus Învățătorul, mergând spre Ierusalim,
A traversat Galileea și muntele Garizim.
Ucenicii îl urmează È™i-n tăcere ei ascultă
Ceea ce le povesteÈ™te, cuvânt cu putere multă.

Le vorbea de pocăință, de sminteli și de iertare,
Despre-ntărirea credinÈ›ei È™i de sfânta ascultare.
Apoi, trecând de-o colină, aproape pe înserat,
Ajunseseră cu toții la porțile unui sat.

Satul avea niște case sumbre, mici și ne-ngrijite,
Iar locuitorii-aceia parcă dormeau prin morminte.
Ucenicii se uimiră devenind și mai sfioși
Când în cale le ieÈ™iră vreo 10 bărbaÈ›i leproÈ™i.

Fiecare, după Lege, ar fi trebuit să strige:
„Necurat!!! Rămâi departe, sunt lepros! Nu mă atinge!”
Dar aceștia n-au făcut-o, căci prin duhul au simțit
Că S-a făcut trup Cuvântul È™i Mesia a venit.

ToÈ›i, căzându-I înainte, glasul lor au ridicat
Ca o rugă disperată, cu putere au strigat:
„O!.. Iisuse , mare Dascăl, miluieÈ™te-ne pe noi,
Recreează chipul nostru È™i ne scoate din nevoi.”

Fără ca să îi atingă, El le spune răspicat:
„MergeÈ›i la preoÈ›ii voÈ™tri È™i v-arătaÈ›i, neapărat.”
Preotul, potrivit Legii dinainte de Hristos,
Decidea dacă leprosul a devenit sănătos.

Apoi el mergea acasă, mulțumind lui Dumnezeu,
Dar plătind, după cutumă, la templu, tributul său.
Auzind aceste vorbe leproșii-n grup au plecat
Și în drumul lor spre templu de lepră s-au curățat.

Însă unul dintre dânÈ™ii, văzându-se sănătos,
Fără tăgadă se-ntoarse să revadă pe Hristos.
Cum Îl vede, se prosternă la picioarele Lui sfinte,
Printre lacrimi mulțumește, fără prea multe cuvinte.

Omul care se întoarse, nu era iudeu de neam.
Evanghelia ne spune că era samaritean.
Dar Hristos, văzându-i zelul, îi spune acest cuvânt:
„Doar tu eÈ™ti curat de lepră, dar cei nouă unde sunt!?”

Ce era vinovat omul că ceilalÈ›i nu s-au întors
Să revină È™i să zică: „Doamne, mulÈ›umesc frumos!”?
De aceea, El nu-l mustră pe cel care-a revenit:
„Scoală-te È™i mergi acasă, credinÈ›a te-a mântuit!”

*

În loc de concluzii - Istorioară anaghinoscomenă

Într-o zi un sfânt părinte s-a rugat lui Dumnezeu
Să vadă activitatea sfinților din cerul Său.
Dumnezeu în marea-I milă îi descoperă în vis
Sectorul Registratură din cerescul paradis.

Merge însoÈ›it d-un înger spre acel sector, anume
Unde se-nscrie-n registru orice cerere din lume.
A văzut forfotă mare, agitație, mulțime,
Zecile de mii de îngeri roiau ca niÈ™te albine.

Alte zeci de mii de îngeri aduceau la-nregistrare
Ca apoi, înregistrate, să le ducă pe sectoare.
Sfinții le citeau cu grijă și făceau un referat,
Ca Dumnezeu Milostivul să le dea la operat.

După ce Mântuitorul prescria la toÈ›i răspunsul,
Cererile-apostilate îÈ™i urmau în grabă cursul.
AlÈ›i îngeri duceau în aripi să se pună-n aplicare
Ceea ce Preamilostivul a prescris la fiecare.

Sfântul, uimit de aceasta, purtat de însoÈ›itor,
Voia neapărat să vadă care-i pasul următor.
Îngerii zburau în grabă, mai iute ca sateliÈ›ii,
Către locul ce se cheamă omeneÈ™te ExpediÈ›ii!

Era un hangar de fildeÈ™, mai mare decât Pământul,
În care erau expuse bunătăți cu amănuntul.
Zeci de mii…de mii de îngeri pregăteau în graba mare
Colete, ca să trimită ce a cerut fiecare.

Din hangarul plin cu daruri, colete cu hrisov sfânt
Erau duse de alÈ›i îngeri la lumea de pe Pământ.
Oamenii primeau îndată daruri de la Dumnezeu
Și se răsfățau din ele, fiecare-n felul său.

Oamenii, majoritatea, din lene sau nesimțire,
Nu voiau nici să semneze confirmarea de primire.
Cât priveÈ™te mulÈ›umirea pentru cadoul primit,
Poate unul dintr-o mie dacă s-ar fi ostenit.

Asta confirmă È™i sfântul cel răpit prin vis în cer,
Unde a zărit È™i-un înger ghemuit într-un ungher,
AÈ™teptând, poate vreun altul va intra-n biroul său
Să aducă de la oameni scrisoare lui Dumnezeu.

Se opri sfântul o clipă È™i se umplu de uimire
Când citi cu ochi-n lacrimi: Confirmare de primire.
Era scris cu flori de aur pe ușa de la birou,
Iar registru Confirmare era vechi, dar părea nou.

Ca să înÈ›eleagă bine, sfântul insistă puÈ›in:
„De ce stă oare degeaba acest îngeraÈ™ divin?
Nimeni nu-i deschide ușa și stă aicea stingher!
Cred că vin toÈ›i mesagerii fără confirmări în cer!”

„AÈ™a este”, zise duhul îngerului netrupesc,
Cel ce însoÈ›ise sfântul în periplul său ceresc.
„Aici se înregistrează confirmări de mulÈ›umiri,
Ca apoi să se transmită Preaînaltei Stăpâniri!

Se pare că îngeraÈ™ul stă degeaba, stingherit
Pentru că de multă vreme confirmări n-a mai primit.
Trist este È™i îngeraÈ™ul, dar mai trist e Dumnezeu
DeÈ™i El nu încetează să trimită darul Său.

Recunoștința umană a devenit floare rară
Nimenea n-o mai cultivă È™i începe să dispară.
Mergi la oamenii din lume și le spune din priviri
Să cultive iar în inimi crinul bunelor vestiri.”

Meditație lirică la pericopa evanghelică din duminica Recunoștinței, a 29-a după Rusalii