Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

În Toma, rațiunea și credința se completează reciproc
A doua duminică după Învierea Mântuitorului este dedicată Sfântului Apostol Toma, Biserica dorind să ne aducă în atenție atitudinea sa, la început neîncrezătoare, apoi profund credincioasă. Episodul descris de Sfântul Apostol Ioan (Ioan 20, 19-31) este atât de emoționant, nuanțele istorisirii pe care le prezintă sunt atât de...

mai multe detalii
FACEBOOK

Hristos, Paștele nostru!
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021



» Pe urmele Sfinţilor podureni

            Cu ajutorul Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Înalpreasfințitului nostru Părinte Arhiepiscop Ioachim, am dus la bun sfârșit și anul acesta pelerinajul organizat de Parohia Poduri din Protopopiatul Moineşti, în parteneriat cu Agenţia „Meteora Tour” a Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului,  pelerinaj ce s-a desfăşurat pe durata a patru zile, în perioada 28-31 iulie.

            Pelerinajul de anul acesta a avut ca obiectiv principal, pe lângă vizitarea unor mănăstiri şi locuri minunate încărcate de istorie, frumuseţe şi har, întâlnirea cu Sfinţii noştri plecaţi din Poduri şi ajunşi în cer: Stareţul Gherasim Iscu  de la Tismana şi Ieromonahul Dionisie Şova de la Făgeţel.

           Astfel, prima zi am vizitat căteva mănăstiri de pe frumoasa Vale a Oltului, poposind pentru început la Turnu, locul de unde au plecat în veşnicie Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail, canonizaţi în anul 2016. Aici am fost întâmpinaţi cu multă căldură de părintele stareţ dimpreună cu părinţii de aici, dar şi de fiul satului nostru Ierodiaconul Damaschin Cimbru. După ce am gustat din darurile oferite cu generozitate de cuvioşiile lor, am pornit spre următorul popas-Mănăstirea Cozia, ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân, păstorită de un părinte din părţile noastre- Veniamin Luca, unde am întâlnit un alt fiu al satului, monahul Teotim Albu. Am vizitat apoi Mănăstirea Bistriţa unde ne-am închinat la Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul şi Mănăstirea Hurezi, ctitoria sfântului nostru voievod-Constantin Brâncoveanu.

           A doua zi a început cu frumoase emoţii prilejuite de sublimele creaţii Brâncuşiene: Poarta sărutului, Masa tăcerii şi Coloana Infinită, monumente ce înnobilează magistral frumosul oraş Târgu Jiu, după care am pornit spre unul din punctele centrale ale pelerinajului nostru-Mănăstirea Tismana. Aici i-am adus un pios omagiu părintelui nostru podurean- Gherasim Iscu, unul dintre miile de martiri şi mărturisitori din temniţele comuniste. Ca să ne dăm seama de sfinţenia vieţii lui, cităm un fragment din cartea “ Cu Dumnezeu în subterană” a pastorului Richard Wumbrand, coleg de celulă la Tărgu Ocna, fragment ce aminteşte de ultimile clipe de viaţă ale părintelui:  „În zori, abatele Iscu a chemat lângă el doi deţinuţi şi le-a cerut să-l ridice în picioare. «Sunteţi prea bolnav ca să vă mişcaţi», au spus ei. Toţi cei din cameră s-au pus în mişcare. «Ce se întâmplă? Ce vrea să facă?» întrebau. «S-o facem noi!»«Nu puteţi face asta», a zis el. «Daţi-mă jos din pat!» L-au sprijinit ridicându-l. «Duceţi-mă la patul lui Vasilescu!», le-a cerut. Stareţul s-a asezat lângă tânărul care-l torturase şi i-a pus cu blândeţe o mână pe braţ. «Linişteşte-te», i-a spus pe un ton consolator. «Eşti tânăr. Nu ţi-ai dat seama ce faci». Cu o zdreanţă a şters sudoarea de pe fruntea tânărului. «Te iert din toată inima şi la fel cu mine şi ceilalţi creştini. Iar dacă noi iertăm, cu siguranţă că Christos, care-i mai bun decât noi, va ierta şi El. Se va găsi şi pentru tine un loc în cer». A primit spovedania lui Vasilescu şi i-a dat sfânta împărtăşanie, după care a fost ajutat să ajungă la patul său”. În aceeaşi noapte – a Sărbătorii Naşterii Domnului – Părintele Iscu şi Vasilescu au plecat împreună la Domnul împăcaţi. Asemeni tâlharului care pe Cruce Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi se căieşte pentru faptele sale, aşa pleacă şi Vasilescu din lumea aceasta – de mâna cu Sfântul Gherasim Iscu.               Ne-am despărţit de părintele nostru drag şi de maicile de la Tismana, care ne-au înconjurat cu multă dragoste smerită şi care au promis o vizită în parohia noastră pentru a vedea locurile copilăriei sfântului stareţ, şi am coborât spre Dunăre, ajungând în cochetul orăşel Orşova. Aici am văzut micuţa Mănăstire Mraconia şi am vizitat Mănăstirea Sfânta Ana,frumoasa ctitorie a celebrului jurnalist interbelic Pamfil Şeicaru

             A treia zi am pornit prin spectaculosul Defileu al Jiului, ajungând la Mănăstirea Lainici, ctitorie boierească, unde ne-am rugat la Moaştele Sfântului Irodion, apoi am trecut în Ţara Haţegului, poposind la Mănăstirea Prislop. Aici am lăsat o rugăciune la mormântul “Sfântului Ardealului”-Arsenie Boca şi am vizitat peştera în care s-a nevoit Sfântul Ioan, după care am ajuns  într-un loc încărcat de istorie şi mister-Castelui Corvinilor numit şi Castelul Huniazilor, poposind apoi la poalele Cetăţii Deva.

              A patra zi a început cu vizitarea Catedralei noi a oraşului, având hramul “Adormirea Maicii Domnului”, impunătoare şi spectaculos luminată pe timp de noapte, urmând să intrăm apoi în singurul oarş medieval locuit şi astăzi-Sighişoara. Atmosfera din cetate, creată de Festivalul medieval în desfăşurare, ne-a făcut părtaşi pentru două ceasuri unei clipe de istorie de mult apusă, trezind sentimente unice pentru fiecare. Am ajuns apoi în frumoasa staţiune Sovata ce a stârnit nostalgie în sufletele multora dintre pelerini, după care am vizitat Mănăstirea Izvorul Mureşului, mănăstire nouă, bastion al ortodoxiei românești în acel colț de țară vitregit de limba și credința strămoșească. Ultima oprire a fost celălat punct de interes al pelerinajului nostru-Mănăstirea Făgeţel, acolo unde ne-am închinat în noua biserică sfinţită în anul 2019 şi unde am aprins o lumânare la mormântul celuilat Martir al credinţei venit din Poduri- Dionisie Şova.

 

      Am încheiat pelerinajul nostru, obosiţi dar fericiţi că am avut posibilitatea să vedem atâtea locuri frumoase din minunta noastră ţară şi că ne-am întâlnit cu consătenii noştri: Gherasim Iscu şi Dionisie Şova, martiri ai credinţei şi ai neamului, ce-şi aşteaptă cinstea cuvenită prin urcarea lor în calendare. Până atunci însă, noi ştim că ei sunt trecuţi în Cartea Vieţii, fiind aproape de Dumnezeu-Pe care L-au slujit cu atâta credinţă şi jertfelnicie-, de unde cu siguranţă veghează şi se roagă pentru neamul lor şi lumea întreagă.


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.