ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021 || 2022 || 2023



» Palingeneza orbului din naÅŸtere

Iisus Mântuitorul, venit pe pământ ca rob,
A trecut printr-o cetate È™i a întâlnit un orb.
Sobru, înÈ›elept, sărmanul, deÈ™i orb din naÅŸtere,
A simțit Lumina lumii și a doua facere.

Apostolii, vazând orbul, întreabă nedumeriÈ›i:
„Cine a păcătuit, Doamne, el sau ai lui părinÈ›i?”
„Nici acesta, nici părinÈ›ii, nu sunt cauza orbirii,
Ci ca voi să înÅ£elegeÈ›i mărirea dumnezeirii.”

Dumnezeu vru să arate în lume lucrarea Lui
Că Iisus, Lumina lumii, dă lumină orbului.
Și, spunând aceste vorbe, în țărână a scuipat,
Iar din tina rezultată cei doi ochi a modelat.

„Mergi îndată la Siloe, te spală pe față mult!”
Și, plecând la scăldătoare, s-a spălat È™i a văzut.
Apoi, după vindecare, orbul, devenind normal,
Toți vecinii se uimiră de acest fapt ireal.

Unii socoteau că-i dânsul, alÈ›ii îl negau mereu,
Însă orbul din născare: „Nu e altul, ci sunt eu!”
Cei mai curioÈ™i întreabă: „Cine e acest Triverb?!
Că din veac nu se cunoaÈ™te să se vindece un orb!”

Åži s-au hotărât cu toÈ›ii să-l ducă la farisei,
Ca să cerceteze cazul și ca să decidă ei.
AÈ™adar, ajunÈ™i la templu, bătrânii l-au întrebat:
„Ce È›i-a facut omu-Acela, de zici că te-a vindecat?”

„Din salivă È™i țărână Omul a făcut plămadă,
Cu iubire mi-a uns faÈ›a cu acea sfântă pomadă.
M-a trimis la scăldătoare, să-mi spăl fața de noroi
Åži, spălându-mă, de-odată, văd cu ochii ca È™i voi.”

„O, tu nici nu È™tii, sărmane…! Omu-Acela-i păcătos,
Nu È›ine ziua odihnei, deci, nu poate fi Hristos!”
„Cum poate un făr-delege să facă astfel de fapte?
Este un proroc Acesta!”, strigă orbul, pe cât poate.

Şi, cum ei se divizară, mai marii Sinedriului
Au trimis ca să aducă, de față, părinții lui.
Cum ajung în adunare, unul din bătrâni întreabă:
„Este-acesta fiul vostru, È™i-i născut fără să vadă?

Iar dacă îl recunoaÈ™teÈ›i să ne spuneÈ›i răspicat
Cum de vede el acuma È™i cine l-a vindecat?”
„Că este el fiul nostru È™i că-i orb din naÈ™tere,
Aceasta o recunoaştem cu multă răspundere.

Dar cum i-a venit vederea, asta noi nu putem ști.
ÎntrebaÈ›i-l doar pe dânsul, că-i matur, poate vorbi!”
Doar atât au spus părinÈ›ii în vâltoarea demagogă,
Aveau teamă să nu fie chiar excluși din sinagogă.

Au chemat din nou pe omul, născut orb și vindecat,
S-au aÈ™ezat în Sinedriu È™i din nou l-au întrebat:
„Ce È™tii tu de Omu-Acela, că noi È™tim că-i păcătos.
Ce face, de unde este, cum te-a făcut sănătos?”

Simţindu-le neputința, cu mai mult entuziasm,
Fostul orb, din nou le spune, ironic și cu sarcasm:
„De e păcătos Acela, asta eu nu pot să spun,
Dar un lucru este sigur, că eu văd să merg pe drum.

Nu cumva, voi, fariseii, mai marii Sinedriului,
AveÈ›i în gând să vă faceÈ›i, cu toÈ›ii, ucenicii Lui!?”
„Noi nu È™tim cine-I Acesta. Noi pe Moise avem!
Rămânem cu legea noastră, pe Acesta nu îl vrem!”

„Nu îl vreÈ›i - replică orbul - È™i nu È™tiÈ›i de unde vine?
Asta-i mare ignoranță, ce-o consider ca minune.
DeÈ™i orb, cunosc Scriptura, cu tradiÈ›ia ei sfântă!
Ştiu că Dumnezeu cel veșnic pe păcătoși nu-i ascultă.

Însă cel ce face voia È™i pe Dumnezeu cinsteÈ™te,
Acela vede preabine și apoi se convertește.
Dumnezeu este Acela ce-a deschis ochii mei,
Cei care nu cred într-însul ori sunt orbi, ori sunt atei."

Şi-auzind aceste vorbe fariseii se-ncruntară,
L-au certat cu vehemență și apoi l-au dat afară.
Auzind Iisus acestea despre orbul vindecat
L-a căutat prin cetate, găsindu-l, l-a întrebat:

„Crezi tu oare cu tărie în Fiul lui Dumnezeu?”
„Cine este Cel ce este, ca să cred în El mereu?”
„Eu sunt, ce vorbesc cu tine, Dumnezeu cel întrupat!”
„Oh, cred, Doamne cu tărie…” ÅŸi căzând s-a închinat:
Zicând:

            Hristos a înviat!

Despre orbul care a văzut întâi cu sufletul

         Privind moÈ™tenirea păcatului strămoÈ™esc ca pe o relitatea întemeiată pe unitatea de ființă a neamului omenesc, se poate spune că toÈ›i oamenii se nasc orbi. Cu toÈ›ii suntem în primă fază orbi din naÈ™tere. Repercusiunile orbirii lui Adam se transmit din generaÈ›ie în generaÈ›ie. ÈŠn această privință, cu toÈ›ii ne asemănăm cu orbul din naÈ™tere vindecat de Hristos. Deosebirea fundamentală constă în faptul că noi, cei din epoca harului, avem medicamentul pentru redarea vederii. Ne naÈ™tem orbi, dar, începând cu Taina Botezului, recăpătăm vederea pierdută de Adam È™i redată de Hristos prin ÈŠnviere È™i Cincizecime.

ÈŠnÈ›elept fiind, sărmanul orb din Evanghelie s-a raportat la Lumina lumii aÈ™a cum ar trebui să se raporteze tot cel doritor de vindecare: a simÈ›it-o. „A simÈ›it Lumina lumii È™i a doua facere”. Spre deosebire de el, noi, de multe ori, vedem, dar nu simÈ›im nimic. De fapt, în „cetatea” prin care a trecut Iisus, toÈ›i erau orbi, dar nu-È™i dădeau seama din cauza vederii. Vedeau atât de bine, încât nu simÈ›eau nimic. Privirea le era încremenită-n lege. Privirea orbului însă, era încremenită-n inima lui cu care simÈ›ea „Lumina lumii”.

După ce a modelat din tină cei doi ochi ai orbului, l-a trimis „îndată” la scăldătoarea Siloamului pentru a se spăla pe față. Deci îl trimite „îndată”, exact ca noul născut care trebuie botezat „îndată”. Vederea nu-i apare orbului imediat după modelarea ochilor din tină, ci după un gest făcut chiar de orb, la îndemnul lui Hristos. ApariÈ›ia vederii are loc atât în urma luminării Luminii ÈŠnrupate, cât È™i în urma luminării proprii prin îndepărtarea pânzei păcatului de pe proprii ochi modelaÈ›i de Dumnezeu. Atunci toÈ›i „vecinii” văzători cu trupul se mirară de irealitatea acestui fapt.

Sărmanul înÈ›elept È™i sobru parcă îÈ™i exprima chiar el compătimirea față de îndoielnicii compatrioÈ›i, conchizând clar: „un lucru este sigur, că eu văd să merg pe drum”! AcÈ›iunea „Triverbului” este mărturisită „ironic È™i cu sarcasm”. Ironia È™i sarcasmul sunt stări rezultate din certitudinea credinÈ›ei orbului, care parcă le-ar fi spus: „Iartă-le Doamne agitaÈ›ia demagogică manifestată în faÈ›a Realității”. Starea de negare vădită, refuzul realității, speranÈ›a că dacă ignori ceva ce nu-È›i convine nu te va afecta deloc era o stare care-i caracteriza pe cei cu „legea lor”.

Când „orbul vindecat” spune că „marea ignoranță o consider ca minune”, parcă le-ar fi spus că „existenÈ›a Celui ce este, realitatea Realității” s-a exprimat prin el, prin antidotul fricii care era inteligenÈ›a lui, a celui a cărui viață fusese până nu demult suferință. Lipsa fricii lui în faÈ›a „fariseilor încruntaÈ›i” este rezultatul cunoaÈ™terii lui Hristos È™i a mărturisirii Lui. Nu îÈ›i este frică de ceea ce înÈ›elegi, ci de necunoscut! Parcă ar fi spus în sinea lui ca Jan Hus: „o, sancta simplicitas!”, constatând ignoranÈ›a inconÈ™tientă a „celor care se divizară”. Era dialogul celui care nu vedea lumina, cu cei care nu voiau să vadă lumina. Orbul voia, dar nu putea, în timp ce fariseii puteau, dar nu voiau. Sfântul Ioan Teologul spune clar: „Lumina cea adevarată, Care luminează pe tot omul care vine în lume. ÈŠn lume era, È™i lumea printr-ÈŠnsul s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. ÈŠntru ale Sale a venit, dar È™i ai Săi nu L-au primit”. (Ioan 1, 9-11).

„Nu îl vreÈ›i – replică orbul – È™i nu È™tiÈ›i de unde vine?/Asta-i mare ignoranță ce-o consider ca minune”. Când orbul văzător replică văzătorilor orbi: „nu Îl vreÈ›i?”, e ca È™i cum le-ar spune: „eu ÈŠl vreau, deja ÈŠl am!” Era conÈ™tient de cunoaÈ™terea Scripturii, ori el È™tia că a cunoaÈ™te legea nu te-mpiedică niciodată să simÈ›i iubirea È™i realitatea Cuiva. CunoaÈ™terea legii nu te-mpiedică nici să vezi, nici să simÈ›i. Ea te ajută să-nÈ›elegi în duh realitățile folositoare, manifestându-È›i libertatea de a crede în vindecarea ta. Acest lucru fariseii nu-l înÈ›elegeau. Orbul văzător încerca, prin mărturia lui sinceră, să-i înveÈ›e pe mai marii lui să vadă. Privirea fixată radical în „legea lor”, era pe cale de a fi vindecată de mărturia orbului vindecat. Săracul orb, încerca din răsputeri să-i convingă pe cei orbiÈ›i de lege. Pentru farisei era o confruntare între legea dreptății implacabile È™i legea iubirii. Este incredibil cum fariseii nu recunosc evidenÈ›a. AÈ™teptau de mii de ani venirea lui Mesia, iar când sunt puÈ™i în faÈ›a Lui rămân surprinÈ™i È™i nu le vine să creadă. Însă, orbul vindecat era certitudinea faptului că la Dumnezeu, legea iubirii se poate împleti cu legea dreptății, chiar dominând-o pe aceasta, tocmai din iubire pentru om. Fariseii aveau dreptatea lor È™i excludeau orice realitate care le-ar fi contrazis dreptatea. Nu suportau È™i nu concepeau un Dumnezeu aproape, deÈ™i îl aÈ™teptau! Dar parcă i-ar mai fi prelungit absenÈ›a, dacă ar fi putut. Ei preferau un Dumnezeu care să nu se amestece în „legea lor”. Sau eventual, legea lor să fie È™i legea lui Dumnezeu, dar nu invers. Sfântul Ignatie Briancianinov spune că „fariseii să lăudau că după trup se trăgeu din Avraam, dar după duh se înstrăinaseră de el. Împotriva felului de a lucra al lui Avraam, ei au vrut să-ÅŸi păstreze părutele însuÅŸiri de preÅ£ ale omului celui vechi ÅŸi prin aceasta s-au făcut neînstare să se cunoască pe sine ÅŸi să îl cunoască pe Dumnezeu”.

„Auzind Iisus acestea despre orbul vindecat/ L-a căutat prin cetate…”. Deci auzind Iisus că cel vindecat încerca să-i convingă È™i pe alÈ›ii prin mărturisirea realității, l-a căutat. Dumnezeu îl caută imediat pe mărturisitorul curajos È™i conÈ™tient de sursa vindecării sale. A căutat „orbul prin cetate” pentru a-i da posibilitatea să-L mărturisească direct È™i „cu tărie”. I-a dat celui vindecat posibilitatea să-L recunoască, să-L resimtă È™i să-L vadă. La început Hristos a întâlnit bolnavul, È™i-acum tot El l-a căutat. L-a căutat pentru că È™tia că orbul vindecat ÈŠl va întreba: „Cine este Cel ce este, ca să cred în El mereu?”. Astfel Hristos îÈ™i reconfirmă identitatea teandrică, întărindu-i totodată caracterul permanent al credinÈ›ei.

ÈŠnainte de întâlnirea cu Hristos orbul nu vedea, după care, faÈ›a-i „unsă cu iubire” îl face să vadă bine, iar ignoranÈ›a celor confuzi îl face să „vadă preabine” È™i să înceapă „să meargă pe drum”, nu să stea, ci să lucreze È™i să recupereze tot ce-a pierdut, „să creadă în Cel ce este” È™i să „creadă mereu”. Ultimile două cuvinte ale primelor două versuri amplifică nerăbdarea confirmării sensurilor operei Triverbului: „Rob” È™i „orb”!

Robul transformă orbul în rob al Său. Și astfel orbul confirmă robia liber câÈ™tigată È™i experimentată a slujirii altuia prin slujirea Aceluia.

 

(fragment din volumul CreaÈ›ie È™i re-creaÈ›ie apărut la Editura Filocalia) –ÎnaltpreasfinÅ£itul Ioachim