ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021 || 2022 || 2023



» Părintele Arsenie, restaurator de temple ale Duhului Sfânt

Se împlinesc astăzi 26 de ani de la intrarea în prezentul continuu al lui Dumnezeu a Părintelui Arsenie Boca, marele duhovnic al românilor ardeleni È™i apărătorul dreptei credinÈ›e în È›inuturile  transilvănene.
La invitaÈ›ia expresă a PS Gurie, Întâistătătorul acestei de Dumnezeu păzite eparhii, am trecut munÈ›ii din Moldova cu preoÈ›i, călugări È™i călugăriÈ›e, precum È™i cu credincioÈ™i pelerini, pentru a veni aici, la Prislop, să cinstim cum se cuvine pe un Atlet al lui  Hristos, Părintele Arsenie, È™i să ne rugăm pentru el È™i cu el în această mănăstire care, simt, că va deveni unul dintre cele mai importante centre de pelerinaj de pe pământul românesc.

ProvidenÈ›a a făcut ca această zi, a 28-a a lui Brumar, să fie în prejma datei de pomenire a Sfântului Andrei, Apostolul care a semănat cuvântul Evangheliei lui Hristos pe pământul patriei noastre, sărbătoare conjugată, ulterior, cu a Sfântului Andrei Șaguna, È™i cu cea de 1 Decembrie, când ne aducem-aminte de unirea tuturor românilor într-un singur stat unitar independent.

În acest context, tindem să credem că, aÈ™a cum PeÈ™tera Sfântului Apostol Andrei din Dobrogea, SciÈ›ia Mică de altădată, simbolic, a devenit Betleemul românesc, unde s-a născut creÅŸtinismul poporului nostru, Alba Iulia, pusă sub semnul Sfântului Ierarh Andrei Șaguna de la Sibiu, a devenit simbolul dezrobirii È™i al reînvierii Ortodoxiei ardelene, Prislopul Părintelui Arsenie Boca pare să devină, în curând, simbolul evlaviei È™i al  trăirii în duh ortodox-filocalic a fiilor È™i fiicelor poporului român.

Astăzi am venit aici să oficiem sau să participăm la parastasul (că va fi ultimul sau penultimul, Dumnezeu È™tie!) Părintelui Arsenie, considerat un restaurator de temple ale Duhului Sfânt, adică un mare duhovnic care a fost trimis de Dumnezeu într-un anumit timp al istoriei neamului nostru, să se preocupe de zidirea duhovnicească a fiilor È™i a fiicelor unui popor încercat, care risca să sucombe sub opresiunea braÈ›ului secular ateu È™i represiv.

A face pomenire de cei plecaÈ›i dintre noi în transcedentul divin înseamnă a ne aduce-aminte de cei  care ne-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu È™i, în acelaÈ™i timp,  ne trezeÈ™te sentimentul de a  ne uita cu băgare de seama la felul cum È™i-au petrecut viaÈ›a pentru a le urma credinÈ›a: ”AduceÈ›i-vă aminte de mai marii voÈ™tri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviÈ›i cu luare-aminte cum È™i-au încheiat viaÈ›a È™i le urmaÈ›i credinÈ›a” ( Evr.13:7)

 

Iubiții mei,

În această lume amnezică, este bine să facem anamneză, adică aducere în actualitate a chipul unui părinte care a trecut, prin ceea ce noi numim convenÈ›ional moarte, din biserica luptătoare, în cea triumfătoare. Spunând aceasta, nu înseamnă că sunt două biserici, ci Una Sfântă sobornicească È™i apostolească, iar cea de aici nu este altceva decât pridvorul celei de dincolo, iar cea de dincolo este legată ontologic de cea de aici.

AÈ™adar, astăzi, pomenim pe Părintele Arsenie la trecerea lui, prin  moarte, spre viaÈ›a veÈ™nică a lui Dumnezeu. Ziua de 28 noiembrie este sărbătoarea paÈ™telui personal al minunatului părinte care a renăscut în ceruri. A ne ruga azi pentru dânsul înseamnă a adăuga dragostea noastră la cea a lui Dumnezeu pentru el.

Se naÈ™te o întrebare firească: Ce căutăm noi aici, în preajma mormântului care ascunde trupul unui avvă, de vreme ce, în chip tainic, ne putem ruga È™i întâlni cu el sau cu ai noÈ™tri părinÈ›i, pe care îi iubim, trecuÈ›i la cele veÈ™nice, pretutindeni? Întrebarea e firească, iar răspunsul poate fi simplu, dar nu simplist. Vă invit să meditaÈ›i È™i să pătrundeÈ›i câteva reflecÈ›ii antinomice, care trezesc mirare în mintea oricui ! ”Un tablou care reprezintă între ramele lui o pâine satură pe cel flămând? Nu! Evident!. Realul cu virtualul este acelaÈ™i lucru? Nu, pentru că virtualul nu intră în percepÈ›ia afectelor sau dispoziÈ›iunile noastre naturale în mod  concret. Sau dacă vezi la televizor sau pe internet un frumos peisaj dintr-o parte a lumii, înseamnă că ai ajuns fizic să te odihneÈ™ti întru el? Sigur că  nu e acelaÈ™i lucru!”

AÈ™adar, osteneala făcută pentru a ne reîntâlni duhovniceÈ™te cu cel ce a fost părintele nostru, al tuturor, alături de mormântul său amplifică comuniunea È™i dragostea duhovnicească între noi È™i pune în noi acea isihia, acea pace, care nu seamănă nicicum cu cea  pe care o primim de la oamenii sau stăpânii acestei lumi. Calea pe care am parcurs-o până aici ne scurtează fiecăruia drumul către cer, unde este sufletul celui pomenit în mâinile lui Dumnezeu, iar mormântul acesta poate fi un semn sau un indicator ce bornează calea nostră către cer. Dumnezeu are cu  noi o legătură coniventă, tainică, È™i comunică  cu noi prin semne ale dragostei Sale pentru noi.

Cât priveÈ™te întrebările unora: ”Dar ce înseamnă un mormânt de aproximativ 2/3 metri pătraÈ›i ? De ce venim din toate părÈ›ile la acest mormânt? Ce este aceasta? Ce căutăm aici È™i ce găsim sau ce câÈ™tigăm dacă am venit până aici?”, putem răspunde tot printr-o interogaÈ›ie.

 

Dragii mei,

 De ce mergem la Ierusalim,  la mormântul unde a fost aÈ™ezat trupul lui Hristos, de unde a È™i înviat? Deoarece È™tim că acel mormânt este  dătător de viață È™i izvor inepuizabil al  tuturor bunătăților. Urmând această tradiÈ›ie sfântă, ne ducem È™i la mormintele sfinÈ›ilor sau ale moÈ™ilor È™i strămoÈ™ilor noÈ™tri cu viață îmbunătățită, venerându-i È™i făcând rugăciuni. AÈ™a È™i aici, la Părintele Arsenie! Nu mormântul ne cheamă, ci cel cel ce a fost aÈ™ezat în el. AÈ™a cum  mormântul lui Hristos a devenit izvor inepuizabil  de har È™i binecuvântare a lui Hristos, tot aÈ™a mormântul Părintelui Arsenie, pentru cei ce cred, devine un È™ipot de simÈ›ire pozitivă, taumaturgică, trimisă de la Dumnezeu.

Hristos ne-a spus că cel  ce merge la izvor devine însuÈ™i izvorul de apă È›âÈ™nitoare, spre viaÈ›a cea veÈ™nică. Numai mormântul lui Hristos însă este dătător de viață,  pentru că Hristos este viu È™i în moarte, iar de la El È™i prin El, tanatologia creÈ™tină nu poate fi despărÈ›ită de Înviere. 

Mormântul, în accepÈ›iunea credinÈ›ei noastre creÈ™tine, este o cămăruță unde trupul se odihneÈ™te puÈ›in pentru osteneala acumulată de-a lungul traseului parcurs prin lumea aceasta labirintică, iar pentru suflet este o trecere într-o altă viață, unde sunt multe lăcaÈ™uri.

 

Iubiții mei,

Hristos a înviat din morÈ›i, cu  moartea pe moarte călcând È™i celor din morminte viață dăruindu-le. ÎnÈ›elegem că Hristos a abolit civilizaÈ›ia morÈ›ii. Până la El, morÈ›ii se puneau în sarcofage, iar sarcofagul, din punct de vedere etimologic, înseamnă ”mâncător de cadavre”. Cu El È™i după El, morÈ›ii sunt puÈ™i în sicriu sau raclă. Racla este o cutie frumoasă ca o cămăruță, în care se păstrează ceva preÈ›ios (țăranii noÈ™tri păstrau grâul într-o ladă aÈ™ezată în hambar) È™i care este aÈ™ezată, unde?, în cimitir. Cimitir înseamnă dormitor.

Să aprofundăm  puÈ›in !

În calitatea noastră de creÅŸtini, credem că moartea  nu reprezintă etapa  care încheie viaÅ£a  noastră terestră, ci  este o realitate care există în noi ÅŸi în jurul nostru. Sfântul Apostol Pavel zice că noi murim în fiecare zi: ”Mor în fiecare zi! V-o spun, fraÈ›ilor, pe lauda pe care o am pentru voi, în Hristos Iisus, Domnul nostru” (I Cor. 15,31). Deci, fiecare moarte este urmată de o înviere sau de o renaÅŸtere, dacă viaÈ›a nostră este privită ca un urcuÈ™ epectatic. Altfel spus, orice moarte  presupune o nouă formă de viaţă. Toată existenÅ£a noastră umană este un amestec  de moarte ÅŸi înviere.  Pelerinajul  nostru pe acest pământ este un PaÅŸte neîncetat, adică o trecere  permanentă prin moarte la o nouă formă de viaţă.  Între naÅŸterea noastră iniÅ£ială  ÅŸi adormirea finală, viaÅ£a noastră este constituită dintr-o serie  de mici naÅŸteri ÅŸi mici morÅ£i.

UrmăriÅ£i ciclul vieÅ£ii noastre biologice! De fiecare  dată  când adormim în timpul somnului din noapte, această dispoziÅ£iune naturală înseamnă o pregustare a morÅ£ii. Fiecare trezire din somnul nopÅ£ii, dimineaÅ£a, înseamnă o înviere din morÅ£i. O rugăciune din spiritualitatea iudaică spune: „Binecuvântat eÅŸti, Doamne, Creatorul Universului, căci  re-creezi lumea în fiecare dimineaţă”. De asemenea, în spiritualitatea ortodoxă, zicem înainte de culcare, în faÅ£a patului pe care urmează să ne odihnim: „Doamne, oare nu-mi va fi patul acesta groapă?, iată groapa îmi stă înainte....”  Cam acelaÅŸi lucru  este ÅŸi cu mersul vieÅ£ii noastre. Spunem, de altfel, atunci când  ne trezim după somnul nopÅ£ii, că suntem odihniÅ£i, adică re-creaÅ£i. AÅŸa este ÅŸi cu somnul  final. Adormim întru Domnul ÅŸi ne trezim recreaÅ£i într-o nouă lume incoruptibilă.

AcelaÈ™i model de moarte ÅŸi viaţă, într-un context diferit, îl observăm  ÅŸi-n procesul  nostru de creÅŸtere biologică.  Trecerea de la prunc  la copil, de la copil la adolescent, de la adolescent la adult, de la adult la bătrân, înseamnă  o trecere, prin moarte, la altă etapă a existenÈ›ialităţii. Nu ne mai întoarcem niciodată  la starea de dinainte. BătrâneÅ£ea nu este un sfârÅŸit al etapelor vieÅ£ii, ci o împlinire a persoanei, iar moartea nu este o fatalitate, ci o trecere, un paÅŸte,către o nouă formă de viaţă superioară celei trecute. Deci moartea  nu are doar un caracter distructiv, ci ÅŸi unul contructiv. După moarte vine învierea.  Dacă rămânem în Hristos, tristeÅ£ea despărÅ£irii de cineva drag nu poate fi aÅŸa de grea, căci ne amintim că prin Hristos  suntem cu toÅ£ii vii.  În noaptea Învierii se aminteÅŸte mereu de acest fapt: „Prin Hristos înviat, viaÅ£a stăpâneÅŸte, ÅŸi niciun mort nu mai este în mormânt”.

Prin urmare, Dumnezeu foloseÅŸte moartea ca  un  instrument al  restaurării noastre. Totodată,  moartea nu înseamnă despărÅ£ire.  Ne vom reîntâlni  atât cu trupul  pe care l-am avut de la început,  cât ÅŸi cu  cei cu care am trăit în comuniunea de persoane pe acest pământ.

Iubiţii mei,

Spunând acestea, poate înÈ›elegem mai bine scopul venirii noastre lângă mormântul marelui duhovnic. După cum vedem, eu am venit din Moldova, voi aÈ›i venit din diferite părÈ›i ale  țării sau din străinătate. Am venit cu toÈ›ii aici ca să ne întâlnim cu duhul Părintelui Arsenie care a fost un om plăcut, iar învățămintele lui È™i viaÈ›a în Dumnezeu au stat la baza formării intelectuale È™i duhovniceÈ™ti a multora. O singură dată l-am întâlnit în viață, atunci când călătoream cu Părintele Ioanichie Bălan, autorul Patericului românesc să strângem date È™i dialoguri pentru cartea lui Convorbiri duhovniceÈ™ti. Mi-am dat seama că face parte din generaÈ›ia de misionari din vremea comunismului ateu. L-am înscris în panteonul sufletului. Încă din anul 1969, când am intrat în viaÈ›a monahală, la Sihastria, am avut imensa È™ansă să întâlnesc părinÈ›i deosebiÈ›i, care au devenit luceferi È™i călăuze sfinte pentru credincioÈ™i. Părintele Arsenie este unul dintre ei. DeÈ™i nu l-am cunoscut îndeaproape, de multă vreme l-am aÈ™ezat alături de părinÈ›ii  pe care i-am cunoscut È™i anume: Cleopa Ilie, Paisie Olaru, Nicodim Măndiță, Dometie Manolache, Iachint Unciuleac, Dosoftei Moraru, Nil DorobanÈ›u,  Ioachim Spătaru, Hrisostom Postolache,   Petronie Tănase, Nifon Corduneanu, Mitrofan Băltuță, Iustin Pârvu, Dosoftei Moraru, Calinic Prisecariu, Zenovie Ghidescu, Damaschin Schipor, Gamaliil Păvăloiu, Clement Cucu, Grigore Halciuc, Paisie Nichitencu, în Moldova È™i Bucovina, apoi  PărinÈ›ii Benedict GhiuÈ™, Sofian Boghiu, Damian GuÈ›ea, Galaction Stângă, Arsenie Papacioc, Iustinian CreÈ›u, Gamaliel Vaida, Daniil BaicuÈ™, Arcadie Stratulat, Damian GuÈ›ea, Gherontie Ghenoiu, Elefterie Mihail, Calinic Cărăvan, Ilie Cioruță, în Muntenia È™i Oltenia; apoi Ioachim Popa, Timotei Eftimie, Teofil Părăian, Cleopa Nanu,  Filaret PuÈ›,  Nicolae de la Rohia,  Serafim Popescu, din părÈ›ile Transilvaniei. AÈ™adar, între aceÈ™tia, Părintele Arsenie Boca a  stălucit ca o lumină pusă în sfeÈ™nic pe care vânturile È™i necazurile n-au putut să  o stingă.

 El a plecat din această viață cu doar câteva zile înainte de schimbările social-politice din România. Biserica, dobândindu-È™i libertatea de a-È™i reorganiza viaÈ›a liturgică È™i misionară, a început să pună în evidență viaÈ›a acelor părinÈ›i misionari din vremea comunismului. Părintele Arsenie este unul dintre ei. Evident că cei care l-au cunoscut pe marele duhovnic È™i au avut binecuvântata ocazie de a-i fi stat, la un moment dat, în preajmă    s-au raportat la persoana lui. Fiecare, în sinea sa, cred că È™i-a adus aminte de una sau mai multe clipe de har petrecute în vecinătatea acestui om minunat. Pentru unii, timpul petrecut alături de el parcă nu mai face parte din timpul convenÈ›ional, pe care noi îl măsurăm în mod obiÈ™nuit cu ceasul. Aveam uneori impresia că, amintindu-È™i de Părintele Arsenie, trăiesc încă din lumea aceasta prezentul continuu al lui Dumnezeu transparent în chipul transfigurat, în atitudinea È™i manifestările duhovniceÈ™ti ale marelui duhovnic. Acesta este un lucru  bun!

Până acum s-au spus multe È™i, probabil, se vor mai spune! Din multitudinea expresiilor, sintagmelor, metaforelor sau cuvintelor de duh care s-au rostit despre el, ca să  mă refer doar la cele pozitive, cred ca s-ar putea crea deja imaginea unui martir al neamului. Unii subliniază faptul că s-a spus totul despre iscusitul mărturisitor al credinÈ›ei È™i că nimic nu mai este de adăugat, astfel încât Biserica ar putea trage concluzia că părintele Arsenie ar trebui să fie declarat sfânt! AlÈ›ii, mai scrupuloÈ™i, nu aveau certitudinea că tot ce s-a spus despre părintele Arsenie îl caracterizează întocmai È™i că au fost È™i multe exagerări, iar ceea ce s-a spus nu se È™tie dacă este tocmai ceea ce trebuia să se spună despre el!?

Urmărind puÈ›in dezbaterile, la un moment dat, aveam impresia că mulÈ›imea aceasta entuziastă parcă ar exclude pe Dumnezeu, Care ar fi voit să spună È™i El ceva despre slujitorul Său, dar nu a fost lăsat, omiÈ›ând în acelaÈ™i timp faptul că sfinÈ›enia este darul lui Dumnezeu făcut omului È™i nu un atribut uman intrinsec, precum È™i faptul că trecerea timpului încărcat de mulÈ›imea faptelor minunate ale Cuviosului È™i voia lui Dumnezeu probează È™i justifică sfinÈ›enia, iar nu glasul entuziast al omului sensibilizat de emoÈ›ia unui eveniment copleÈ™itor. Iată cum lumea este versatilă È™i are tendinÈ›a păcătoasă de a se substitui lui Dumnezeu într-o împrejurare ce Îl are suveran doar pe Dumnezeu, având în vedere faptul că stabilirea gradului de sfinÈ›enie nu este rezultatul unei analize È™i consfătuiri divine È™i umane, ci este decizia lui Dumnezeu!

 

Dragii mei,

 

Nu noi facem sfinții, ci Dumnezeu!

Părintele Arsenie a trăit aproape 80 de ani în această ”Grădină a Maicii Domnului” culegând nectarul faptelor bune È™i al trăirii filocalice. Iar acum avem încredinÈ›area că sufletul lui curat ca È™i crinul Bunelor vestiri  este în mâinile lui Dumnezeu. El este cunoscut de acum ca un Părinte al Bisericii care a gândit, trăit ÅŸi scris în duhul patristic al Bisericii Universale din toate timpurile.

Cu fiecare an ce trece, credincioÈ™ii evlavioÈ™i se înclină cu recunoÅŸtinţă înaintea moÅŸtenirii spirituale pe care Părintele Arsenie a încredinÅ£at-o posterităţii È™i conÅŸtientizează valoarea inegalabilă a gândirii sale pentru viaÅ£a duhovnicească ecleziastică, dar ÅŸi de reper teologic în formularea adevărului de credinţă al Bisericii.   

 Pentru că a el a fost în permanentă stare de jertfă, ca un mare apărător al Ortodoxiei È™i a răbdat atâtea suferinÈ›e pentru Hristos, iar sufletul lui este în mâna lui Dumnezeu, îl putem numi ÅŸi „Cuviosul Arsenie Mărturisitorul”, fără a sugera expres o tentativă de canonizare. Aceasta se va decide în timp, când se vor înmănunchia toate criteriile doveditoare. Însă apelativul de „Mărturisitor” i se potriveÅŸte întru totul, fiindcă a fost omul care, nu numai că a vorbit despre Dumnezeu, ci a vorbit cu El. Aceasta înseamnă că a intrat în comuniune cu El, trăind prin El ÅŸi cu El. Åži cum niciun canon nu stipulează cât timp trebuie să treacă pentru a canoniza pe cineva, cine ÅŸtie? Poate timpul suntem noi, căci trăirea Părintelui cu Hristos ÅŸi în Hristos s-a consumat deja în această istorie.

 În orice caz, Părintele Arsenie Boca va rămâne peste veacuri Părintele spiritual al Bisericii Ortodoxe Române, ocupând permanent un loc special în inima preoÈ›ilor È™i călugărilor, credincioÈ™ilor È™i pelerinilor care vor veni la Prislop să se întâlnească cu el.

Părinte Arsenie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!

Amin.

 

Cuvânt rostit de ÎnaltpreasfinÈ›itul Ioachim la Mănăstirea Prislop, la 26 de ani de la trecerea la cele veÈ™nice a părintelui Arsenie Boca, 28 noiembrie 2016