Îndurerată adunare,

Una dintre cele mai neaÈ™teptate informaÈ›ii, care a zdruncinat din temelii, în ultimele zile, Arhiepiscopia noastră, a Romanului È™i Bacăului, È™i nu numai, a fost plecarea inopinată din lumea aceasta a Părintelui Arsenie VoaideÈ™, stareÈ›ul nepereche al Mănăstirii „Schimbarea la Față” È™i „Sf. Sava” din È›inutul BerzunÈ›iului, Bacău.

Vestea morÈ›ii sale a fost percepută ca o undă de È™oc, care a trecut prin sufletele tuturor, mai ales a celor ce au avut È™ansa unică să-l fi cunoscut personal pe acest Părinte duhovnicesc restaurator de „temple ale Duhului Sfânt”. La moartea lui neaÈ™teptată, mirarea a cuprins inimile tuturor. Când am luat cunoÈ™tință de eveniment, lacrimile ne-au brăzdat feÈ›ele, fără a le mai putea controla È™i ostoi, iar buzele noastre murmurau doar: „Vai..!. Nu se poate...!, Nu-mi vine să cred...! Doamne fereÈ™te...! Poate totuÈ™i e o eroare, o glumă sau o farsă”...etc. Dar din păcate, neverosimilul s-a dovedit a fi cruntă realitate.

Da, dragii mei, părintele stareÈ› Arsenie, într-o maÈ™ină a SMURD-lui în drum spre IaÈ™i, nu departe de Roman, în ziua de 17 februarie, către orele 15.00 părăsea această lume. Sufletul lui pleca pe un drum fără întoarcere, iar trupul lui, iată-l, aici, în faÈ›a noastră, înconjurându-l cu respect È™i pioÈ™enie, ca apoi, după ce îl vom prohodi, îl vom aÈ™eza, aÈ™a cum a dorit el, într-un mormânt nou, săpat lângă cel al mamei sale, maica Parascheva, nu departe de biserica acestei mănăstiri, pe care el a re-ctitorit-o È™i pe care o iubea ca pe lumina ochilor.

Întristă adunare,

            Astăzi suntem în a patra zi de când sufletul părintelui a plecat la ceruri din poruncă divină. În tot acest timp, mii de persoane, din toate categoriile sociale, care au trecut pe la catafalcul lui să-i aducă ultimul omagiu, È™i-au exprimat sentimentul de durere, de doliu, teamă È™i angoasă, tristeÈ›e È™i compasiune, pentru cel ce le-a fost duhovnic sau îndrumător spiritual, învățător sau dascăl, slujitor È™i sfinÈ›itor al vieÈ›ilor lor, părinte al părinÈ›ilor, tată pentru orfani, hrănitor pentru săraci, adăpost pentru cei fără locuință, mângâiere pentru cei întristaÈ›i, cetate de scăpare pentru cei prigoniÈ›i.

Cine poate cuantifica durerea È™i apăsarea sufletească a tuturor acelora care s-au bucurat de sprijinul sufletesc sau material al acestui părinte, milostiv ca Sf. Nicolae, misterios ca Sfântul Cuvios Daniil Sihastru È™i harismatic ca Sf. Arsenie cel Mare.

Personal, îl cunosc pe acest OM minunat de mai bine de 40 de ani. DeÈ™i drumurile fiecăruia dintre noi s-au bifurcat la un moment dat, sufletele noastre au rămas într-o inefabilă comunicare, iar întâlnirile noastre cu diferite prilejuri se transformau într-o sărbătoare pascală.

Când a venit momentul chemării mele ca ierarh în această eparhie, Părintele Arsenie era de mai mult timp în aceste plaiuri mioritice. Parcă a fost un înainte mergător al activităților mele episcopale din această parte a Moldovei. Nu È™tiu dacă a fost cineva mai bucuros È™i exaltat duhovniceÈ™te dintre fii eparhiei ca Părintele Arsenie, la hirotonia mea întru arhiereu. Pentru el, ierarhul era trimisul lui Dumnezeu, căruia i se cuvine ascultare necondiÈ›ionată. Acum, pentru că el nu mai este fizic printre noi, pot spune că Părintele Arsenie a fost unul dintre cei mai sinceri călugări ascultători din câÈ›i mi-a dat Dumnezeu să cunosc. În calitatea mea de ierarh al acestei eparhii istorice, astăzi, la despărÈ›irea vremelnică de cuvioÈ™ia sa, mi se frânge inima pentru că mă despart de unul dintre cei mai buni È™i autentici călugări ai eparhiei: cinstit, sincer, bun, ascultător, vrednic de misiunea care i s-a încredinÈ›at.

DeÈ™i sentimentul de tristeÅ£e ÅŸi durere îmi inundă È™i mie fiinÈ›a, totuÈ™i trebuie să mă resemnez È™i să revin la demnitatea sobră de părinte spiritual, încercând să vă adresez câteva cuvintele de consolare, de compasiune, vouă, celor cărora plecarea Părintelui din această lume v-a produs atâta durere.

Iubiții mei,

Un dicton luat din spiritualitatea occidentală spune că noi „murim cu fiecare plecare” (partir c’est mourir un peu). Și, într-adevăr, atunci când cineva dintre cei pe care i-am preÅ£uit È™i iubit pentru calitățile sale excepÈ›ionale pleacă pe drumul fără întoarcere, parcă ceva din noi moare, sau parcă o floare se rupe din buchetul comuniunii noastre telurice, pentru a fi răsădită într-o altă glastră, străină sensibilităţilor ÅŸi dispoziÅ£iunilor noastre naturale.

E greu să acceptăm situaţia, dar aşa este voia Domnului!

În astfel de situaÈ›ii, de obicei, se face un bilanÈ› al activității celui care părăseÈ™te această viață efemeră. Nu am pretenÈ›ia că voi reuÅŸi să creez un portret în cuvinte paradigmaticului slujitor, etalând aici structurat toate faptele bune ale lui È™i apoi să fac o evaluare a lor, dar vă îndemn pe fiecare dintre cei ce i-aÈ›i stat în preajmă È™i v-aÈ›i bucurat de ajutorul cuvioÈ™iei sale, să vă rugaÈ›i ca Bunul Dumnezeu să socotească toate faptele È™i virtuÈ›ile lui ca dreptate în perspectiva mântuirii.

TăicuÈ›a Arsenie, cum mai era supranumit, a fost un călugăr atipic. Nu a fost un călugăr contemplativ, ci unul activ. Lui îi plăcea să fie înconjurat de oameni, să lucreze cu ei, să se roage cu ei È™i pentru ei, È™tiind că mântuirea rezidă în lucrarea comună È™i sinergică. El È™tia că nimeni nu se poate mântui în manieră egoistă.

De curând a împlinit 67 de ani. Toată viaÈ›a sa a fost o dăruire totală pentru ceilalÈ›i. El s-a uitat pe sine È™i a făcut totul pentru alÈ›ii. Fiecare dintre cei ce l-au cunoscut sau i-au stat în preajmă uneori poate spune multe lucruri despre el. Dacă s-ar aduna toate evocările ucenicilor lui, cred că am putea scrie nenumărate pagini inedite de filocalie È™i de apoftegme spirituale.

Ca să ne dăm seama de felul lui de a fi È™i care a fost traseul vieÈ›ii sale spre Eshaton, vă reamintesc câteva dintre datele sale biografice, care s-a derulat în vremuri năsilnice, de instabilitate È™i prigoană.

Părintele Arsenie VoaideÈ™ s-a născut în satul Huisurez, comuna Dămuc, judeÅ£ul NeamÅ£, la 24 ianuarie 1951, din părinÅ£ii Neculai si Anghelina, de credinţă ortodoxă. A primit la botez numele Augustin. PărinÅ£ii l-au crescut în iubirea de Dumnezeu È™i respectul faţă de oameni.

Personal, îl cunosc de prin anul 1973, când l-am întâlnit la schitul Tarcău din jud. NeamÈ›. Pe vremea aceea făceam parte din obÈ™tea acelui aÈ™ezământ monahal, unde am cunoscut părinÈ›ii îmbunătățiÈ›i care sihăstreau retraÈ™i în niÈ™te chilii ascunse în codrii seculari ai MunÈ›ilor Tarcău. Între ei, mai renumiÈ›i erau Ieroschimonahii Nicodim RoÈ™u È™i Teofan Crăciun, care primeau credincioÈ™i pentru sfaturi È™i spovedanie. FraÈ›ii VoaideÈ™, Augustin È™i Simeon, auziseră de ei È™i doreau cu tot dinadinsul să-i întâlnească. Cum eu devenisem un fel de ucenic al acestor sihaÈ™tri, aveam mandatul de la ei să ghidez anumite persoane pe cărările întortochiate ale munÈ›ilor către chiliile lor. AÈ™a a venit clipa în care am cunoscut pe cei doi fraÈ›i.

Contactul cu Părintele Nicodim le-a fost benefic celor doi, care au început să frecventeze Schitul Tarcău, până când s-au hotărât să abandoneze deÈ™ertăciunile lumii È™i să vină amândoi la mănăstire. Augustin din 1977 s-a stabilit la Schitul Tarcău, iar fratele sau, Simeon, la Mănăstirea Cetățuia de la IaÈ™i.

Părintele Arsenie, în civilie, era croitor. Îmi amintesc cu plăcere că dorea foarte mult să înveÈ›e tipicul È™i cântările bisericeÈ™ti. Cum eu eram deja deprins cu acestea, i-am devenit mentor. L-am ajutat să înveÈ›e muzica psaltică È™i rânduiala slujbelor. Ba am făcut È™i o înÈ›elegere, anume, el să mă înveÈ›e croitoria È™i eu să-l învăț rânduielile bisericeÈ™ti. Nu È™tiu care dintre noi a fost mai bun maestru. În tot cazul, Părintele Arsenie a ajuns un foarte bun cântăreÈ› È™i apoi slujitor harismatic È™i iscusit duhovnic, iar eu nici acum nu È™tiu să cos un petec la o haină.

În vara anului 1978, când m-am întors de la Facultate, nu am mai găsit pe fratele Augustin la schit, pentru că plecase la Mănăstirea Cetăţuia din IaÈ™i, unde, în anul 1979, a fost tuns în monahism de către renumitul stareÈ›, de pioasă amintire, Arhim. Mitrofan Băltuță, primind numele Arsenie. De atunci nu ne-am mai întâlnit, decât foarte rar, dar ne-am purtat în gând È™i rugăciune unul pe altul. A fost vieÅ£uitor al acelei mănăstiri până în anul 1986, când a fost transferat la Mănăstirea Putna.

În 1987, IPS Eftimie, pe atunci Episcop al Romanului È™i HuÈ™ilor, voind să regenereze monahismul în eparhia sa, a cerut de la mitropolitul Moldovei È™i Sucevei, Teoctist ArăpaÈ™u, pe Părintele Arsenie de la Putna. Astfel, cel ce avea să devină părintele duhovnicesc al acestei zone pitoreÈ™ti uHuÈ™ilor, voind să revigoreze monahismul în această eparhiea ceruta fost trimis, de ascultare, ca paznic, în acest loc care atunci se numea Schitul Savu. În ziua de 8 noiembrie 1988, la sărbătoarea SfinÅ£ilor Arhangheli Mihail ÅŸi Gavriil, a fost hirotonit diacon de către ierarhul de pioasă amintire, Eftimie, pentru ca, în următoarea duminică, să fie hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sf. Sava”. AÈ™a a început osteneala misionară Părintele Arsenie în această regiune încărcată frumuseÈ›i naturale, dar È™i de istorie.

În anul 2001 a absolvit cursurile Seminarului Teologic Liceal „Veniamin Costache”, de la Mănăstirea NeamÅ£, judeÅ£ul NeamÅ£. În anul 2005 a devenit licenÈ›iat al Facultăţii de Teologie „Sf. Filofteia” din PiteÈ™t, având ca teză „SemnificaÅ£ia Sfintei Cruci în viaÅ£a credincioÅŸilor”, iar în anul 2007 a absolvit cursurile de masterat ale aceleiaÅŸi facultăţi.

Odată cu formarea teologică, părintele Arsenie s-a preocupat È™i de formarea obÈ™tii monahale, dar È™i de refacerea bisericii mănăstirii, grav afectată de dintele nemilos al timpului. Între 1992-2002 lăcaÈ™ul monahal a fost consolidat, extins È™i înfrumuseÈ›at, astfel încât, la Praznicul Schimbării la Față din anul 2002, a fost sfinÈ›it ansamblul eclesial al mănăstirii.

Ca un „meÅŸter Manole” al zilelor noastre, a avut dorinÅ£a de a ridica „altă monastire pentru pomenire”. Și nu s-a oprit la una. Este ctitor al Schitului „Sfântul Ilie Tesviteanul”, alături de Protos. Isaia Adragăi, chiar pe locul în care, la început de secol XIX, ieromonahul Varnava a ridicat un loc de închinăciune.

Situată la o distanţă de 100 de km de BerzunÈ›i, Mănăstirea PogleÅ£ este tot o ctitorie a părintelui Arsenie VoaideÅŸ. Monument istoric, biserica mănăstirii este de o frumuseÅ£e aparte. Åži aici, prin grija părintelui, s-a întemeiat o obÅŸte de maici cu o aleasă viaţă duhovnicească. Chiliile ÅŸi gospodăria anexă s-au realizat tot în perioada anilor 1996-2007, dar gopospodărirea a continuat până în zilele noastre.

Locuitorii satului BâÅŸca din comuna BerzunÅ£i, au astăzi biserica lor cu hramul „NaÅŸterea Maicii Domnului”, prima biserică a rromilor în România, al cărei preot PC Pr. Ioan Parnica a fost ucenicul Părintelui StareÅ£ al Mănăstirii „Sfântul Sava” care l-a povăţuit ÅŸi l-a ajutat în ctitorirea acestui locaÅŸ de cult.

În anul 2013, la 25 august a avut loc sfinÈ›irea Bisericii cu Hramul „Izvorul Tămăduirii” din satul Băcioi, comuna Corbasca, ridicată prin osteneala părintelui StareÅ£ Arsenie VoaideÅŸ, cu sprijinul vrednicului de pomenire ctitor Arhiepiscopul Adrian, ajutat de soborul maicuÅ£elor de la Mănăstirea PogleÅ£.

În toată acestă perioadă, de când a rămas pe meleagurile BerzunÈ›iului, părintele Arsenie s-a făcut cunoscut peste tot, a avut cuvânt spre zidire ÅŸi alinare a suferinÅ£elor. A fost modest în faÅ£a lumii ÅŸi smerit în faÅ£a lui Dumnezeu.

Va rămâne în amintirea tuturor ca un mare ctitor de locaÈ™uri sfinte, un mare filantrop, un duhovnic iscusit, un pelerin-misionar È™i un căutător autentic al căilor mântuirii.

Dumnezeu să-l ierte È™i să-l aÈ™eze în rândul cuvioÈ™ilor săi!

Veșnică să fie pomenirea lui!

*Cuvânt rostit la înmormântarea părintelui Arhimandrit Arsenie VoaideÈ™, stareÈ›ul Mănăstirii "Schimbarea la Față" BerzunÈ›i, 20 februarie 2018