ŞTIRI ŞI EVENIMENTE
Arhiva :
2012 ||
2013 ||
2014 ||
2015 ||
2016 ||
2017 ||
2018 ||
2019 ||
2020 ||
2021 ||
2022
»
Mărturisirea Ortodoxiei prin procesiunea cu Sfintele Icoane la Valea Șoșii
„Ieșiți astăzi din casă, veniți, iubiți creștini,
Purtând în mâni icoane, în minte rugăciunea,
În inimi având pacea. Cu toată-nțelepciunea
Să mulțumim Treimii că ne-am născut români.”
Aceste cuvinte din Imnul Ortodoxiei alcătuit de Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, au avut ecou și anul acesta în rândul enoriașilor Parohiei Valea Șoșii, Protopopiatul Moinești, în prima duminică a Postului mare.
După o săptămână de post împletit cu sporită rugăciune, după ce au trecut prin baia curățitoare a pocăinței la slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul, după ce și-au întărit sufletele și trupurile prin Taina Sfântului Maslu, și-au curățit apoi păcatele și au primit har la Taina Spovedaniei, sâmbătă, credincioșii și-au împlinit datoria de a pomeni pe cei adormiți iar în Duminica Ortodoxiei s-au adunat în număr mare în Sfânta Biserică. Astfel, și-au desăvârșit această lucrare duhovnicească, participând la Sfânta Liturghie și unindu-se cu Hristos prin Sfânta Euharistie.
Bucuria primirii acestor daruri în viața lor, în Biserică, trebuia mărturisită în Duminica Ortodoxiei, și în afara Bisericii. Astfel, auzind îndemnul de a mărturisi credința ortodoxă lumii, atât în Pastorala Sfântului Sinod, cât și în versurile de mai sus, adresate de ierarhul nostru, toți credincioșii au participat la o procesiune care a devenit deja tradiție, fiind în al șaptelea an.
Toți credincioșii au primit icoane noi, prin grija preotului paroh, pe care le-au ridicat iar preoții le-au sfințit cu aghiazmă, revărsarea de har bucurându-i pe toți.
Credincioșii au intonat cântări religioase și s-au rugat, împreună cu preoții, pentru pacea lumii, pentru sănătate și mântuire, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate și, mai ales pentru darurile primite, ca fii ai Bisericii Ortodoxe.
„A fost o adevărată sărbătoare duminica de azi, bucuria de a fi ortodox imprimându-se pe chipul fiecărui credincios care venea de la Biserică.” Pr. Ovidiu Daniel Hereș