ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021 || 2022 || 2023



» LanÈ›ul slăbiciunilor frânt

Un tânăr care crescuse în frică de Dumnezeu,

Locuia-n aceeaÈ™i casă, într-un sat, cu tatăl său.

Mama sa demult murise, în ziua naÈ™terii sale,

Tatăl, însă, avu grijă până să se facă mare.

Ajuns la maturitate, când avea treizeci de ani,

Tânărul găsi o fată, fiică a unor țărani.

Evident c-a sa iubire a pendulat înspre fată

Și făcea eforturi, bietul, ca iubirea să-È™i împartă

Între tatăl ce-l crescuse cu iubire de părinte

Și fata care intrase în sufletul său cuminte.

 

A sosit È™i ziua-n care tânărul, cu bucurie,

Și-a manifestat dorința s-o ceară-n căsătorie.

N-a refuzat țărăncuÈ›a, însă avu o dorință

Și-l rugă să i-o respecte dacă va fi cu putință:

 

„După ce vom face nunta È™i mă duci la casa ta,

AÈ™ vrea să-È›i alungi bătrânul, că nu-l vreau în preajma mea.

Mergi È™i spune-i, de îndată, să-mi arăți că mă iubeÈ™ti.

Dacă nu, rămâi cu dânsul până ce îmbătrâneÈ™ti.”

 

Auzind aceste vorbe, tânărul s-a întristat

Și-a rămas mai multe zile fără grai și-ndurerat.

În tot felul gândul sumbru inimioara i-o străpunge:

Cum s-accepte el ideea, propriul tatăl să-și alunge!?

 

Stând aÈ™a în tulburare, parcă cerul se deschide

Și o lumină suavă sufletul trist i-l cuprinde.

În mintea lui răvășită, un gând bun se zămisleÈ™te:

„Mergi la tata È™i îi spune ceea ce fata-È™i doreÈ™te!”

 

Nu ezită nici o clipă È™i pleacă încrezător

Tatălui său să îi spună ca un fiu risipitor:

„Tată, tu mi-ai dat viață, ai trudit mult pentru mine,

Ai trăit în văduvie, numai să îmi fie bine.

 

M-ai educat creÈ™tineÈ™te, de toate m-ai învățat,

Niciodată pân-acuma nu m-ai lovit sau certat.

Eu È›i-am ascultat cuvântul de părinte iubitor,

Iar de am greșit vreo dată ai fost bun și iertător.

 

Ascultându-te, adesea m-am ferit de fărdelegi,

Însă astăzi îÈ›i cer sfatul È™i te rog să mă-nÈ›elegi:

După cum știi, am o fată și-am cerut-o de soție,

Mi-ai dat binecuvântare să mergem la cununie.

 

Însă are o dorință la care-am gândit prelung.

După sfânta cununie vrea din casa să te-alung.

Nu vrea nicicum să trăiască cu tine-n aceeași casă.

M-a forțat să-ți spun aceasta, de nu, pleacă și mă lasă.

 

De când mi-a-ncredinÈ›at gândul tot mereu mă frăsuiesc

Cum să fac una ca asta , tu doar È™tii cât te iubesc!

Dă-mi un sfat, ca totdeauna, ce să-i spun și cum să fac

Ca să rămân È™i cu tine È™i iubita să-mi împac.”

 

„O, feciorul meu preadulce, este simplu, dragul meu.

Totul este providență, nimic fără Dumnezeu!

Să nu te-ntristeze-aceasta, îi zice bătrânul sec,

Facem nunta de poveste, iar a doua zi eu plec.

 

Însă am doar o dorință, dacă vei să mi-o plineÈ™ti,

Când eu voi pleca din casă, tu, te rog, să mă-nsoÈ›eÈ™ti

Până la un loc anume, nu departe, pe-o colină,

Unde este o răchită ce umbreÈ™te o fântână.

 

După ce vom bea din apă, ca dintru apa cea vie

Eu voi pleca mai departe tu te întorci la soÈ›ie.”

Ascultând aceste vorbe, fiul lesne se-nvoi,

Însă se temea de clipa când actul se va plini.

 

Trist, a mers i-a spus și fetei că tatăl va accepta

Și, imediat după nuntă, fără dubii, va pleca.

Toate fiind pregătite, fac o nuntă ca-n povești

După obiceiul vremii È™i rânduieli creÈ™tineÈ™ti.

 

Iar dacă au fost plinite după cum fu plănuit,

Era mulÈ›umit bătrânul, văzând fiul fericit.

A doua zi după nuntă, tatăl, fără remușcare,

AÈ™a cum se învoise, era gata de plecare.

 

Roagă pe noră să-și lase soțul ei cu el să vină,

Doar ca să îl însoÈ›ească până la acea fântână.

„Bine, zice nora-n grabă, însă vreau să merg È™i eu.”

„Nu, îi replică bătrânul, È™i te jur pe Dumnezeu…!

 

Rămâi bună gospodină È™i fă ceva de mâncare

Că vei avea bucurie, azi e mare sărbătoare!”

Tânăra soÈ›ie-acceptă È™i-È™i priveÈ™te socrul rece

Rămâne în prag uimită È™i lasă pe soÈ› să plece.

 

Cei doi pleacă împreună, fără să-È™i spună nimic,

 È˜i ajung curând la locul dinainte stabilit.

Fiul îÈ™i dezbracă haina È™i de-o creangă o atârnă.

Bătrânul cu-o treucă veche scoate apă din fântână.

 

Beau tăcuÈ›i din apa rece, însă fiul îl întreabă,

Pe când tatăl se ridică È™i voi să plece-n grabă.

„De ce tată pân-aicea tu mi-ai zis să te-nsoÈ›esc?

Nu-nÈ›eleg ce se întâmplă, spun-mi să mă dumiresc.”

 

Bătrânul, brusc se opreÈ™te, faÈ›a i se întristează,

Ochii-i se umplu cu lacrimi, apoi zgomotos oftează;

ÎÈ™i îmbrățiÈ™ează fiul cu iubire părintească,

Printre lacrimi È™i suspine începe să povestească:

 

„Fiule, vreau să-È›i dezvălui un profund mister al meu,

Tu păstrează-l pentru tine, așa cum l-am păstrat eu.

Ceea ce faci tu acuma, cu stoicism de spartani,

Este fapta mea întoarsă de acum treizeci de ani.

 

Ceea ce faci azi cu mine e ceea ce eu am făcut.

Pân-aici l-am dus pe tata, aÈ™a cum el mi-a cerut.

Nu e nou nimic sub soare, totul e repetitiv,

Numai Dumnezeu e stabil, restu-i totul relativ.

 

Iată de ce eu atuncea repede am acceptat

Ca imediat după nuntă să vă las plecând din sat.

Răul care-l faci la altul se întoarce înapoi

Dacă nu în viaÈ›a asta, sigur în cea de apoi.”

 

Auzind aceste vorbe tânărul, în disperare,

Cade în genunchi îndată È™i smerit cere iertare:

„Tată, te-am ascultat totdeauna, însă azi tu mă ascultă:

Ne-ntoarcem la casa noastră, indiferent ce se-ntâmplă.”

 

Sărutându-i mana dreaptă s-au întors la casa lor,

Astfel fiu-a frânt în două lanÈ›ul slăbiciunilor!

A trăit mulÈ›i ani bătrânul. Nora i-a dat opt nepoÈ›i.

Hristos È™i-a odihnit chipul cel nemuritor în toÈ›i!

 

Concluzie lirică la pericopa evanghelică din duminica a XXX-a după Rusalii