Dumnezeul-treimic È™i liber în Sine creează tot prin cuvânt,

Dând forme finite, în cer invizibil, È™i-n planeta numită Pământ.

Prin cer înÈ›elegem pe îngeri sau duhuri, fiinÈ›e pur netrupeÈ™ti.

Pământul înseamnă galaxii infinite, mulÈ›ime de corpuri cereÈ™ti.

În lumea cerească, punând rânduială, pe îngeri în cete i-a pus,

Iar unul dintr-înÈ™ii, pe nume Luceafăr, căpetenie celor de sus.

Acesta prin sine vru să se urce mai presus de Cel Preaînalt,

Însă, de-odată, cu îngerii mândri din ceruri în vid au picat.

Căderea lor face ca iadul să-nceapă, È™i îngerii diavoli devin,

Lumina se stinge, răul încearcă să reintre în planul divin.

Mereu ispitește, deși nu există, să capete nume și sens,

Prin Cel Care Este Stăpân peste toate în spaÈ›iul galactic imens.

El știe Scriptura, cunoaște și legea, postește, e chiar achimit,

Un singur lucru nu poate s-accepte: să fie bun și smerit.

Când Domnul creează fiinÈ›a umană, asemenea chipului Său,

Diavolul vine È™i-l ispiteÈ™te, punându-i în minte duh rău.

Vicleanul de diavol pe om reușește să-l facă un rob aservit,

Dar Domnul veghează ca el să nu intre în sufletul său răvășit.

Când Logosul vine È™i se-ntrupează să scoată din moarte pe om,

Diavolul vine È™i-L ispiteÈ™te, ca pe cel ce mâncase din pom.

Iisus îi arată că-i Domn peste toate È™i El e Stăpânul etern.

Diavolul zice: aÈ™a este, Doamne, dar eu duc pe om în infern.

Pervers și fatidic, rău-I arată că-n lume cresc spini și ciulini.

Îi zice, vicleanul: ÎÈ›i dau lumea toată, dar vino È™i mie te-nchini!

De ce vrei tu oare să mori pentru lume, cinstind tuturor libertatea?

Acceptă-nvoiala și-apocatastaza, astfel vei evita moartea.

Iisus nu acceptă nicicum compromisul și zice la diavol așa:

Ramâi non-ființă, perversă satană, nu-È›i pot defini firea ta.

Tu eÈ™ti non-valoare, fetid întuneric È™i-n rău tu eÈ™ti osificat,

În iadul cel veÈ™nic, legat în tenebre, cu-ai tăi slujitori claustrat.

Deci, lupta morbidă se duce continuu în nevăzutul război.

În ea cad mulÈ›i oameni, făpturi fără suflet, până în ziua de-apoi.

Hristos nu ne-nvață ce-i răul în sine. L-ar defini inutil!

Însă trimite din cer energie în suflet curat de copil.

Când răul pătrunde în sufletul È™ubred ce strigă cu sârg la Iisus,

El vine È™i-l scoate, gonindu-l aiurea, È™i pleacă în loc nepătruns.

Gadara ne-arată cum Domnul ajută să scape pe cel posedat,

Sacrifică porcii, dar vindecă oameni, căci răul nu e surpat.

Doar când parusia marca-va sfârÈ™itul acestui timp efemer

Creatul va trece prin actul katarsis și totul va fi numai cer.

Satana se-nchide în hăul său veÈ™nic, fetid, urât, tenebros,

Non-comuniunea È™i ne-iubirea vor fi ce-a voit diabolos.