ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021 || 2022 || 2023



» Duminica Sfintei Maria Egipteanca: Despre calea transfiguratoare a nevoinÈ›ei

Fiecare dintre duminicile Postului Mare are două semnificaÅ£ii ce reies pe de o parte din denumirea lor, iar pe de alta din conÅ£inutul pericopei evanghelice specifice. În cea de-a cincea duminică din Postul Mare Biserica cinsteÈ™te pe Sfânta Maria Egipteanca.

Fiecare dintre duminicile Postului Mare are două semnificaÅ£ii ce reies pe de o parte din denumirea lor, iar pe de alta din conÅ£inutul pericopei evanghelice specifice. În prima duminică, Biserica serbează biruinÅ£a Ortodoxiei asupra iconoclasmului, iar aÅŸezarea ei la începutul postului e semn că perioada ce tocmai a început este una a luptei duhovniceÅŸti ce trebuie să scape tendinÅ£elor idolatrizante faţă de creaÅ£ie. A doua duminică, închinată Sfântului Grigorie, apărător al harului ÅŸi luminii necreate, e aÅŸezată în această perioadă pentru a se arăta că orice efort uman independent de comuniunea harică cu Dumnezeu e sortit eÅŸecului ÅŸi nu are valoare soteriologică. A treia duminică închinată Sfintei Cruci e aÅŸezată la jumătatea postului, deoarece noi înÅŸine trebuie să ne răstignim acestei lumi pentru a putea împlini porunca lui Hristos (Marcu 8, 34). Crucea Sa e cea care dă sens celorlalte cruci ÅŸi are putere mântuitoare, aÅŸa cum cununa Sa de spini dă sens tuturor cununilor sfinÅ£ilor mucenici. În următoarele două duminici, Biserica cinsteÅŸte pe mărturisitorii ascetismului creÅŸtin. Pe de o parte Sfântul Ioan Scărarul exprimă principiile ascetismului în scrierile sale, iar pe de alta, Sfânta Maria Egipteanca le transpune în viaÅ£a sa. Scrierea Sfântului Ioan arată în acelaÅŸi timp sensul ascendent al vieÅ£ii duhovniceÅŸti, de tip epectatic, pe care îl găsim analizat ÅŸi la Sfântul Grigorie de Nyssa, o cale a virtuÅ£ilor ce au ca punct terminus întâlnirea cu Hristos, o scară a lui Iacov ce îl angajează pe om într-un efort teandric despătimitor. Pe de altă parte, cei 47 de ani petrecuÅ£i în pustiu de către Sfânta Maria sunt calea transfiguratoare a nevoinÅ£ei pustiului care, într-o anumită epocă creÅŸtină, a fost patria pustnicilor.

 

Postul, cale spre despătimire

Pomenirea Sfintei Maria Egipteanca în post are rolul de a încuraja pe cei care sunt angajaÅ£i în efortul duhovnicesc al despătimirii. Când alegem pustiul postului, alegem să murim păcatului. Iar pentru aceasta trebuie să pregătim conÅŸtiinÅ£a noastră, sufletul nostru, viaÅ£a noastră, în aÅŸa măsură încât păcatul să devină pentru noi nu plăcerea fiinÅ£ei, ci duÅŸmanul ei. Acest lucru se realizează printr-o continuă asceză ÅŸi dăruire de sine. Adică germinează în noi momentul venirii în sine, acea trezire a conÅŸtiinÅ£ei care este primul imbold al reîntoarcerii în spaÅ£iul eclesial, unde ne aÅŸteaptă Părintele luminilor. Dar acest moment al deturnării din calea păcatului, despre care stă mărturie ÅŸi viaÅ£a Sfintei Maria Egipteanca, declanÅŸează, în acelaÅŸi timp, războiul nevăzut, lupta duhovnicească în care răul îÅŸi va arăta forÅ£a sa. Păcatul devine, astfel, duÅŸmanul nostru. În măsura în care nu-l mai acceptăm, el ia chipul unei fiare turbate, încercând să muÅŸte, ca ÅŸi mai înainte, din sufletul nostru. Hristos ÅŸi SfinÅ£ii PărinÅ£i ne îndeamnă să nu cedăm nicicum, chiar dacă ne regăsim în faÅ£a unui adversar superior forÅ£elor noastre limitate ÅŸi slăbănoage. Să ne angajăm la luptă, căci neputinÅ£ele noastre vor fi micÅŸorate prin harul lui Dumnezeu, facultăţile mentale ale fiinÅ£ei vor fi înÅ£elepÅ£ite pentru a găsi metode de învingere a duÅŸmanului.

De aceea, Postul Mare este asemuit cu plecarea într-un pustiu, unde vom duce lupta cu forÅ£ele nevăzute ale răului. Pustiul biblic este locul vidului, care ne aduce aminte de vidul original al creaÅ£iei. El aminteÅŸte de împietrirea inimilor noastre. Pustiul poate fi văzut ÅŸi ca absenÅ£a lui Dumnezeu, sau locul unde Dumnezeu pare inaccesibil. Însă, paradoxal, pustiul este, totodată, ÅŸi locul în care credinÅ£a ÅŸi nădejdea se amplifică nesperat de mult, pentru că în pustiu ai mai multă nevoie de Dumnezeu, singurul izbăvitor din situaÅ£ii imposibile. În condiÅ£ia în care credinÅ£a pelerinului ce străbate pustiul nu se stinge, ci se inflamează (amplifică) aÅŸa cum se inflamează piatra ÅŸi nisipul, atunci Dumnezeu apare ÅŸi realizează pentru el imposibilul: mana coboară din cerul incandescent, apa Å£âÅŸneÅŸte din roca cea seacă ÅŸi pământul în care curge miere ÅŸi lapte se profilează la orizont. Prin urmare, pustiul poate fi locul absenÅ£ei ÅŸi prezenÅ£ei divinului, locul intervenÅ£iei suverane ÅŸi gratuite a inaccesibilului sau simbolul morÅ£ii ÅŸi învierii.

 

Retragerea din lume, condiție a apropierii de Domnul

În Israel, oarecând, de fiecare dată când poporul uita de Dumnezeu, sufletele intransigente ascultau chemarea deÅŸertului, adică Dumnezeul pustiului. Din gura profetului Osea aflăm că Mirele divin atrăgea în pustiu mireasa iubirii pentru a o hrăni din mâncarea nemuririi (cf. Osea 13, 5-6). Ilie, de asemenea, s-a refugiat în pustiu, unde-ÅŸi cerea moartea. Însă, acolo, Dumnezeu, ascultându-i deznădejdea, îl reconfortează trimiÅ£ându-i „briza lejeră“, nu pentru a-l separa total de oameni, ci pentru a-i readuce capacitatea profetică să poată înfrunta idolatria lui Ahab.

 

La rândul Său, Iisus este dus de Duhul în pustia Quarantania, unde posteÅŸte patruzeci de zile, ca, oarecând, Moise pe înălÅ£imile Sinaiului. El alege „pustiul“, pentru că acesta exprimă vidul existenÅ£ial, ariditatea unei fiinţări întru absenÅ£a lui Dumnezeu. De altfel, pustiul este locul predilect al meditaÅ£iilor hristice. El - pâinea care S-a pogorât din cer la plinirea vremii, mana care a hrănit odinioară poporul în pustie - ne aminteÅŸte pentru totdeauna că, în pustie fiind, nu numai cu pâine va trăi omul, ci ÅŸi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. Este apelul pe care ni-l face nouă de a reduce necesităţile trupului pentru ca să triumfe dorinÅ£a divinului în noi. Iisus reaminteÅŸte, atunci când refuză să se arunce de pe aripa Templului, că din libertatea dragostei se naÅŸte credinÅ£a, ÅŸi nu din fascinaÅ£ia minunilor. Iar atunci când diavolul Îi oferă toate împărăţiile lumii, ne face cunoscut că adevărata putere o dobândim atunci când ne punem în serviciul aproapelui, adică a persoanei în comuniune cu alte persoane. La sfârÅŸit au venit îngerii ÅŸi-I slujeau. Pustia Quarantaniei, isihia monahului, valea plângerii creÅŸtinului, reprezintă moartea ÅŸi învierea, viaÅ£a veÅŸnică, PaÅŸtele continuu. Biserica, din care facem parte, la rândul său, cunoaÅŸte ultimul Exod către pământul făgăduinÅ£ei, în care Dumnezeu va fi totul întru toate ÅŸi unde El va ÅŸterge orice lacrimi din ochii noÅŸtri. Dincolo, pustia arată de creÅŸtini de-a lungul istoriei, fertilizată prin lacrimile sfinÅ£ilor ÅŸi sângele martirilor, va înflori în toată splendoarea ei definitivă. (fragment din volumul "Zece trepte ale pocăinÈ›ei. MeditaÈ›ii la Perioada Triodului", Editura Filocalia, 2015)

ÎNALTPREASFINÈšITUL IOACHIM