ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021 || 2022 || 2023



» Demonism ÅŸi secularitate!

Demonism ÅŸi secularitate!

 

Plecând Domnul peste ape, lăsând  pe  galelieni,

Ajunge pe ţărmul mării din ţinutul Ghergheseni.

Abia  atingând uscatul, întâlneÅŸte pe un om

Ce părăsise oraşul, izgonit de un demon.

Satana-i desfigurase mai tot ce era trupesc

Doar în suflet nu intrase acel duh pitonicesc.

Bietul om de multă vreme nu purta îmbrăcăminte.

Noaptea, nu dormea în casă, ci prin gropi sau prin morminte.

Văzând pe Iisus că vine ÅŸi voieÅŸte să-l atingă

Diavolul crunt îl doboară, iar prin gura lui Îi strigă : 

 Recunosc că eÅŸti Mesia ÅŸi ÅŸtiam că vei veni ! 

Mai lasă-mă să-mi fac treaba, Te rog, nu mă chinui!

Auzind Hristos acestea Îl întreabă: Tu ai nume?

Da, răspunsu-i-a satana, sec şi sumbru : legiune!

Acest cuvânt ne arată  că în trupul omenesc

Mii de duhuri necurate vin şi se pripăşesc.

Legiunea fără nume, e crunta realitate;

Este demonul  ce rupe omul de comunitate!

Dacă diavolul ajunge în om să se cuibărească

Are scopul să dezbine, să bată,  să  nimicească:

Unii sunt legaÅ£i cu lanÅ£uri, alÅ£i sunt puÅŸi în obezi

AlÅ£i s-aruncă în apă sau s-afundă prin zăpezi;

AlÅ£ii sunt duÅŸi în pustie, sau prin locuri neumblate

Nu-i sloboade necuratul până nu îi duc la moarte.

Când Hristos se întrupează, diavolul se îngrozeÅŸte

El ÅŸtiind că prin aceasta, lucrarea lui se sfârÅŸeÅŸte.

De aceea în Gadara   Îl roagă, cu duh viclean,

Să nu se distrugă încă stapânia lui satan:

Recunosc că eÅŸti Mesia, Fiul Celui preaînalt

Ştiu c-ai acceptat kenoza să scoţi lumea din păcat,

De ne izgoneÅŸti acuma,  în adânc să nu ne-ntorci

Îngăduie să ne-ascundem, nu în oameni,  ci în porci.

Si cum oameni din Gadara scoase turma  la păscut

Iisus Mântuitorul pofta le-a satisfăcut.

Când duhurile necurate în porci grabnic au intrat

Toate bietele-animale în mare s-au aruncat.

Pastorii ce păzeau pocii s-au năpustit în cetate,

Povestind cu amănuntul toate cele întâmplate.

ÎnfricoÅŸaÅ£i  gadarenii au ieÅŸit ca să oprească

Pe Cel care-n fapt venise pentru ca să-i mântuiască.

Nici nu au luat în seamă  pe omul cel îndrăcit,

Acum,  îmbrăcat cu haine , sănătos ÅŸi liniÅŸtit.

Dar când omul le vorbeÅŸte  în grai clar ÅŸi răspicat

Dintr-o dată  cetăţenii  iarăşi  s-au înspăimântat .

Timoraţi şi plini de frică, gadarenii păgubiţi

Au rugat Galelianul, să plece cu paşi grăbiţi

Fără să intre-n cetate. Iar Iisus  i-a ascultat.

Şi-a reunit ucenicii, şi spre ţărm ei au plecat.

A urcat iarăşi în luntre, probabil a lui Andrei

S-au întors în Galileia, acasă, între ai Săi.

Însă omul din Gadara ce fusese posedat

Voia cu tot dinadinsul să-L urmeze, neapărat.

Dar Iisus nu îi permite ÅŸi-i zice cu glas domol

Rămâi ca să porÅ£i povara celui dintâi apostol.

Spune la  toată suflarea din întregul tău Å£inut

Că Dumnezeu îi iubeÅŸte ÅŸi cât bine Å£i-a făcut.

Chiar de ei n-au luat seamă la  cuvântul creator

Punând mai presus de toate doar valoarea porcilor

Dumnezeu prin pocăinţă îi iartă ÅŸi-i preÅ£uieÅŸte

Ca pe fraÅ£ii săi de suflet ÅŸi pe toÅ£i îi mântuiÅŸte.

 

Cel rămas ca şi apostol, următor al lui Hristos

Luând har , a prins  curajul, ÅŸi-n cetate s-a întors,

Semănând întru credinţă Logosul printre păgâni

Iar Gadara  a dat roadă, zămislind primii creÅŸtini!

 

 

*Meditaţie lirică la pericopa evanghelică din Duminica a 23-a după Rusalii, de Arhiepiscopul Ioachim Giosanu

 

Comentariu la ,,Demonism È™i secularism”

           

Meditaţia lirică referitoare la Evanghelia vindecării demonizatului din ţinutul Gherghesenilor pornește de la două noţiuni foarte interesante : demonism și secularism .

Omul devine uneori atât de indiferent  încât până È™i diavolul se miră de dezinteresul lui total asupra lucrurilor spirituale. Omul devine tot mai ancorat în material , iar duhurile necurate spre deosebire de îngerii buni, prosperă în privinÅ£a misiunii lor de pe urma indiferentismului generalizat al omului  Biserica este cea care se luptă È™i se va lupta cu puterea răului până la sfârÈ™itul veacurilor. Astfel că, din poemul ,,Demonism È™i secularism”, putem deduce modalitatea prin care diavolul lucrează în omul împătimit È™i felul în care se raportează la Dumnezeu, concluzionând cu efectul întâlnirii lui cu Hristos È™i eficacitatea transformării eliberatoare a posedatului în urma prezenÅ£ei divine.

              Primul vers : ,,Plecând Domnul peste ape, lăsând pe galileeni” sugerează că întreaga activitate a Mântuitorului era o continuă minune. Întreaga lui viaţă pământească era ca un mers pe apă , era o minune fără sfârÈ™it ! Simpla lui prezenţă era o minune, cu atât mai mult deplasările pe care le făcea inclusiv în Å£inuturile păgâne din afara Ţării Sfinte, ,,ajungând pe ţărmul mării din Å£inutul Gherghesenilor”.  ,,Abia atingând uscatul , întâlneÈ™te pe un om”. Acest ,,uscat” pe care Hristos ,,îl atinge” nu se referă doar la ţărmul pământesc al Å£inutului, ci È™i la uscăciunea spirituală a zonei păgâne în care se afla ! Deci Hristos ,,abia atingând uscatul” întâlneÈ™te o persoană ! N-are nevoie să străbată uscatul , ci numai cât ,,îl atinge” , întâlneÈ™te un om , adică un chip al Său. Chipul acesta al Său pe care-l întâlneÈ™te nu era desfigurat, ci era doar întunecat, însă ,,diavolu-i desfigurase mai tot ce era trupesc”. Sufletul omului însă era intact È™i doar puÅ£in întunecat pentru că Satana ,,în suflet nu intrase”. El nu poate distruge ceea ce nu-i aparÈ›ine. Izvorul vieÈ›ii fară sfârÈ™it a sufletului este Dumnezeu.

           

       Acest ,,biet om de multă vreme nu purta îmbrăcăminte”. Omul fusese dezbrăcat de propria-i libertate chiar de diavolul care-l ispitise în rai. Omul era golit de libertate, golit de judecată È™i golit de conÈ™tiinţă. Aceasta este semnificaÅ£ia cuvintelor ,,bietul om de multă vreme”

Adică sărmanul om nu mai putea să îmbrace haina luminii din cauză nopÅ£ii în care zăcea È™i pe care singur a ales-o. Omul s-a dorit nocturn, iar când a simÅ£it lipsa luminii , nu mai putea străbate drumul. Se împiedica tot mai mult printre ,,gropi È™i prin morminte”. Până la venirea lui Hristos, calea omului era presărată cu gropi È™i morminte. După venirea Lui, calea e presărată de cruci mântuitoare. În Vechiul Testament, mormintele nu aveau cruci, fiind parcă predestinate veÈ™niciei. După venirea lui Hristos, mormintele au toate cruci , pentru că la un moment dat ( la Parusie) vor rămâne goale,dar ca semne ale identiăţii celor care s-au odihnit la umbra lor.. ,,Văzând demonul pe Iisus că vine È™i voieÈ™te să-l atingă”, ,,diavolul crunt îl doboară” pe bietul om È™i ,,prin gura lui îi strigă”. Deci Iisus venea spre om È™i dorea să îl atingă. Dorea să atingă pe cel care era purtătorul netrebniciei diavolului, adică pe om. Diavolul îl recunoaÈ™te pe Hristos È™i îi cere să nu îl chinuiască . Izgonirea lui din om era pentru diavol un chin. ,,Mai lasă-mă să-mi fac treaba”, spune el . Treaba lui era aceea de a urâ  chipul natural al omului ! Neputând să se lupte cu Dumnezeu È™i nemulÅ£umit de condiÅ£ia în care ajunsese, diavolul se ocupa cu denaturarea oglindirii chipului lui Dumnezeu, adică a chipului omului. Asta era treaba lui! DeÈ™i îl recunoaÈ™te pe Hristos (,,Recunosc că eÈ™ti Mesia”), diavolul nu-È™i poate schimba gândirea fixată în rău. Cu cât crede mai mult, cu atât se străduieÈ™te să determine pe cineva să nu creadă. ,,Auzind Hristos acestea îl întreabă” dacă are nume , iar Satana îi răspune ,,sec È™i sumbru” că îl chiamă ,,legiune”, adică erau mai mulÅ£i.  DeÈ™i probabil că diavolii răspunsese într-un cor de mii de exemplare, răspunsul tot ,,sec È™i sumbru” era. Răspunsul ,,legiunii” era ,,sec È™i sumbru” , adică întunecat , mâhnit , înspăimântat È™i gol , lipsit de esenţă , lipsit de fiinţă, lipsit de substanţă , aÈ™a cum este de fapt răul în raport cu Binele suprem ! Era un răspuns din partea unei legiuni de demoni laÈ™i , care luptau cu miile contra unui singur È™i ,,biet om” ! În versuri se spune clar că ,,în trupul omenesc , mii de duhuri necurate vin È™i se pripășesc”.  ,,Se pripășesc” pentru a face răul , pentru a corupe tot ceea ce ei dispreÅ£uiesc , adică omul È™i cosmosul întreg. ,,Leginea aceasta fără nume” se hrăneÈ™te din pângărirea È™i urâÅ£irea frumuseÈ›ii creaturii. Diavolii fac răul din însingurare È™i chiar din plictiseală !

îndrăciÅ£ii ,,legaÅ£i cu lanÅ£uri” , ,,puÈ™i în obezi”, ,,aruncaÅ£i în apă”, ,,duÈ™i în pustie , sau prin locuri neumblate” , sunt de fapt oameni aproape desfiguraÅ£i, care nu mai sunt ei înÈ™iÈ™i È™i care nu mai au bun simÅ£ È™i judecată. Demonii urăsc oamenii pentru că sunt creaÅ£i după chipul lui Dumnezeu . Dar chiar de-ar fi omul în lanÅ£uri , în apă , în obezi, în pustie, în zăpadă îngheÅ£at , chipul lui Dumnezeu este acelaÈ™i È™i rămâne neschimbat.

,,Când Hristos se întrupează , diavolul se îngrozeÈ™te”, realizând cu inteligenÅ£a îngerească superioară oamenilor, pe care o au , că stăpânirea lui satan poate lua sfârÈ™it. Și totuÈ™i legiunea fără nume, îi cere lui Hristos ,,să n-o întoarcă în adânc”. (,,De ne izgoneÈ™ti acuma, în adânc să nu ne-ntorci”). E foarte interesantă dorinÅ£a legiunii , a diavolilor ! Parcă L-ar fi implorat pe Hritos să nu-i distrugă pentru a le lăsa È™i lor È™ansa de îndreptare ! Dar oricum , ei nu mai puteau fructifica această È™ansă. Sunt irecuperabil din cauza propriei lor voinÅ£e fixate în rău. Ei nu pot decât să mimeze o îndreptare, dar nu se mai pot pocăi ! ÎÈ™i doreau nu să plece definitiv , ci ,,să se ascundă” ! ( ,, îngăduie să ne-ascundem, nu în oameni ,ci în porci”). Adică se se camufleze puÅ£in , să creeze impresia că au dispărut, după care să-È™i reia misiunea perfidă È™i seacă ! Iisus le satisface pofta ! Pofta diavolului de a se ascunde ! Celui lipsit de nume, nu-i poate prii decât condiÅ£ia ascunsului , a obscurantismului È™i a sumbrului. ÎÈ™i doreÈ™te singur în faÅ£a lui Dumnezeu , să zacă dacă se poate într-o ,,biată legiune împersonală” , într-o turmă de porci ! Și culmea ! Nici peste ea n-a mai avut stăpânire. S-au aruncat porcii cu diavolii în mare È™i nu diavolii cu porcii . Diavoli, după ce se-ngrozesc de întruparea lui Dumnezeu È™i de întâlnirea cu El în această postură chenotică, ei îÈ™i cerÈ™esc până È™i retragerea din faţă Lui, îÈ™i cerÈ™esc până È™i ascunderea (,,îngăduie să ne ascundem”… , se spune în poem). De frică diavolul , în faÅ£a lui Hristos, nu-ndrăzneÈ™te nici măcar să plece nepoftit, darămite să apără sau să stăruiască în lucrarea sa ! În faÅ£a Stăpânului Suprem al Binelui , în faÅ£a Iubirii supreme, diavolul ,,încremeneÈ™te în proiect”! Încremenirea proiectului diavolului e mai gravă decât dispariÅ£ia lui temporară ! Întruparea lui Hristos este ,,încremenirea diavolului în proiect” ! El nu mai are putere ! Prin Înviere, prin Botez È™i Euharistie, proiectul diavolului este încremenit definitiv ! Proiectul diavolului se identifică cu non-fiinÅ£a  lui ! Persoana lui fiind fixată în rău face ca È™i proiectul ei să rămână încremenit în rău, adică încremenit în neputinţă, încremenit în lipsa de efect asupra omului răscumpărat !

            Omul cel îndrăcit , îmbrăcat acum în hainele de nuntă È™i pregătit pentru a fi înveÈ™mântat în har , le grăieÈ™te gadarenilor, concetăţenilor săi păgâni, ,,timoraÅ£i È™i plini de frică”,  în ,,grai clar È™i răspicat” . Graiul ,,clar È™i răspicat” era potenÅ£at acum de forÅ£a Logosului care-l vindecase.  Graiul ,,sec È™i sumbru” al legiunii devenise acum ,,clar È™i răspicat” , aparÅ£inând proprietarului adevărat al trupului – omul , omul netimorat È™i plin de curaj, în comparaÅ£ie cu gadarenii ,,timoraÅ£i È™i plini de frică” !  AceÈ™tia , ancoraÅ£i în material , marcaÅ£i profund parcă de sentimentul pagubei produse de pierderea celor două legiuni (È™i de demoni È™i de porci),  i-au cerut ,,Galileianului” să plece . Iar Iisus i-a ascultat È™i plecând spre ţărmul mării , adică spre marginea pământului conÈ™tiinÅŸei lor păgâne, urcă ,,iarăși în luntre” , ,,probabil în luntrea lui Andrei , cel întâi chemat, dacă tot făcuse din demonizat cel dintâi apostol , cu misiunea de a ,,semăna Logosul printre păgâni”. Acesta a prins curaj în urma harului lui Hristos , aÈ™a cum au prin toÅ£i apostolii în urma Cincizecimii , formând astfel primii creÈ™tini dintre păgâni , demonstrându-le că Dumnezeu nu păgubeÈ™te , ci iubeÈ™te È™i vindecă , că Dumnezeu nu impune nici adevărul, nici iubirea, ci numai le propune !

Hristos nu se supără că este izgonit din Å£inutul gherghesenilor, pentru că cuvântul lui germinase, prinsese rădăcini, se  dezvoltase armonic È™i adusese roadă la bunăvreme în omul cel vindecat. L-a l-a lăsat pe acesta să predice apropiaÅ£ilor săi cuvântul mântuitor.

Aceasta vrea să zică faptul că Iisus Hristos cel istoric nu este pururea cu noi. Dar dacă urmăm celor ce prin succesiune apăostolică păstrează nealterată învăţătura lui È™i o promulgă până la sfrÈ™itul veacului, devenim contemporani È™i consaquini  cu Iisus. Chiar dacă viaÅ£a este în  permanent schimbare È™i se secularizează, cuvântul lui Hristos rămâne acelaÈ™i , purtând acelaÈ™i mesaj mântuitor, iar cei care-l ascultă au acceiaÈ™i părtășie cu cei ce au trăit în timpul istoric al lui Iisus Hristos.

Asadar: Nu timpul când trăim cuvântul revelat contează, ci cum trăim acest cuvânt È™i cum îl facem roditor în locul È™i în oamenii pe care ni i-a dat Dumnezeu  să fim contemporani.

 

RăscumpăraÅ£i vremea că zilele sunt rele !

Nu uitaÅ£i că, potrivnicul vostru diavol caută perament ca un  leu pe cine să înghită. !

Nu îl lăsaÅ£i să intre în si să se ascunndă in voi ! Amin