Protoieria Moinesti   Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

Sobor de ierarhi, în rugăciune, la mormântul Arhiepiscopului Eftimie Luca
Joi, 4 noiembrie 2021, cinci ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-au reunit în comuniune de rugăciune la mormântul vrednicului de pomenire Arhiepiscop Eftimie Luca, cu prilejul împlinirii a șapte ani de la nașterea sa în Cer. Ziua de 4 noiembrie are o rezonanță aparte în calendarul evenimentelor care...

mai multe detalii
FACEBOOK

Mărturisitorii Ortodoxiei din Parohia Sfântul Spiridon din Comănești
Prima duminică a Postului Mare reprezintă o zi de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. În această duminică, numită „Duminica Ortodoxiei”, creștinii ortodocși marchează triumful dreptei credințe asupra ereziei iconoclaste și asupra tuturor ereziilor, în general. Această zi de sărbătoare a fost instituită de Sfântul Patriarh Metodie al...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021 || 2022 || 2023



» Cerc pastoral în Parohia Sărata din Protopopiatul Moinești

Vineri, 27 mai 2022, la Parohia Sărata din Protopopiatul Moinești a avut loc întâlnirea preoților din Cercul Pastoral „Sfântul Ioan Rusul”.


Ziua a debutat cu săvârșirea Utreniei și a Sfintei Liturghii, de către părintele protoiereu Costel Mareș alături de preoții din „Cercul Pastoral Sfântul Ioan Rusul” în biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din satul Sărata, comuna Solonț.


În cadrul Sfintei Liturghii s-au înălțat rugăciuni de pace și mulțumire aduse Bunului și Preamilostivului Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra preoților și credincioșilor aflați sub ocrotirea Sfântului Ioan Rusul, cât și a tuturor celor din întreaga lume.


Cu acest prilej, credincioșii prezenți au avut marea bucurie de a se închina la racla cu părticele din moaștele Sfinților Haralambie, Efrem cel Nou și Sfântul Luca al Crimeii, raclă adusă cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, de la Parohia „Sf. Ierarh Nicolae și Sf. Români”, Sat-Schineni, Protoieria Sascut.


În partea a doua a întâlnirii, părintele Matei Victor, preotul paroh al Parohiei Solonț, a susținut referatul cu tema „Rugăciunea în viața Bisericii și a creștinului. Aspecte din viața Sfântul Ioan Rusul”, referat ce se încadrează în tematica anului 2022, „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.


În prima parte a referatului părintele Matei Victor a evidențiat rolul esențial „al vorbirii cu Dumnezeu și al chemării Acestuia în rugăciune” precum și „adunarea în jurul Sfântului Potir în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, care reprezintă însăși viața Bisericii și viața parohiei”.  În a doua parte a adus în atenție modelul rugător al Sfântului Ioan Rusul care a depășit granița creștinismului, fiind sursă de înspirație și sfințenie pentru tinerii de astăzi.


De asemeni, părintele protoiereu Costel Mareș a adus mulțumire Bunului Dumnezeu pentru acest moment de întâlnire în Sfânta Liturghie cu Dumnezeu și cu sfinții Săi, unde „ne-am împărtășit cu toții din darurile cele bogate și nenumărate ale Duhului cel sfânt,”. Totodată, a trasnmis gâdurile și urările de bine, pace, binecuvântare și împlinire în viața duhovnicească, ale Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Ioachim, adresate preoților și credincioșilor aflați sub ocrotirea Sfântul Ioan Rusul din Protopopiatul Moinești.


Pr. Cristian-Ioan Balaban


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.