Sobor de ierarhi, în rugăciune, la mormântul Arhiepiscopului Eftimie Luca
Joi, 4 noiembrie 2021, cinci ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-au reunit în comuniune de rugăciune la mormântul vrednicului de pomenire Arhiepiscop Eftimie Luca, cu prilejul împlinirii a șapte ani de la nașterea sa în Cer.
Ziua de 4 noiembrie are o rezonanță aparte în calendarul evenimentelor care...
Slăvitul Praznic împărătesc al Învierii Domnului, ne găsește anul acesta, pe mulți dintre noi, cu inimile îndurerate, cu lacrimi în ochi și cu multă tristețe în suflete. Am fi dorit să fim împreuna cu cei dragi, în comuniune liturgică cu cei din comunitate, cuminecandu-ne cu Sfântul Trup și Sânge al Domnului Hristos în cadrul...
Sâmbătă, 18 iunie 2022 a fost sfințită casa construită pentru familia Țepeș din Parohia Balcani-Marginea, Protopopiatul Moinești.
După finalizarea lucrărilor la o locuință destinată unei familii cu 9 copii din satul Balcani-Marginea, comuna Balcani, părintele protopop Costel Mareș, alături de un sobor de preoți, a săvârșit slujba de sfințire a acestei locuințe ce are în componența sa, 3 dormitoare, o camera de zi, o bucătărie și o baie, complet utilate.
La inițiativa părintelui Tănasă Iustin, actualul preot paroh de la Parohia Schitu Frumoasa, și sub coordonarea directă a părintelui protopop Costel Mareș, lucrările de construire au demarat în primăvara anului 2020 - „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români”. Deși a fost un an pandemic, în care toate au mers puțin mai greu, acest fapt nu ne-a dezarmat, și cu ajutorul lui Dumnezeu și al unor sponsori, oameni de suflet și apropiați ai bisericii, în urma unor campanii și colecte am continuat lucrările, ducând la finalizare acest proiect social-filantropic.
După încheierea momentului religios părintele protoiereu a oferit familiei o icoană a Maicii Domnului ca să fie orotitoarea familiei ce va locui în noua casă. Totodată, părintele protopop Costel Mareș a încurajat familia Țepeș ca „să-și trăiască viața și sa-și crească copiii în duhul credinței, să se implice în viața parohiei și să-I mulțumească lui Dumnezeu și tuturor binefăcătorilor pentru darul minunat pe care l-au primit.”
La final, părintele Tănasă Iustin, a transmis mulțumiri părintelui protopop Costel Mareș pentru implicare și susținere în acest demers, dar și celorlalte persoane care au răspuns apelului umanitar și și-au manifestat sprijinul într-o formă concretă.
Casa familiei Țepeș este cea de a treia casă construită în Protopopiatul Moinești în decurs de 6 ani și face parte din proiectul intitulat „Dăruind o casă pe pământ, vei dobândi o casă în Cer!”