Fiind rugat să plece din È›inutul Gerghesenilor pentru paguba pe care o provocase locuitorilor acestei cetăți prin pierderea celor 2000 de porci, Domnul Hristos, împreună cu ucenicii Săi, se întoarce în cetatea Sa (Matei 9, 1), în Capernaum, aÈ™a cum era numit locul unde săvârÈ™ise multe minuni, căci „toÈ›i Îl aÈ™teptau” (Luca 8, 40). Aici vine Iair, mai-marele sinagogii, căzând la picioarele lui Iisus, zdrobit de durere, pentru a-L ruga să-i vindece singura copilă pe care o avea (Luca 8, 41). Durerea pentru propriul copil îl făcuse să se smerească, trecând peste toate prerogativele demnității sale, dar È™i peste îndoielile referitoare la învățătura pe care Hristos o propovăduia intrând de multe ori în conflict cu reprezentanÈ›ii grupărilor religioase mozaice. SperanÈ›a că El îi poate vindeca fiica l-a făcut pe Iair să riÈ™te cerându-I ajutorul. Știa că nu cu mult timp mai înainte Hristos îl înviase pe fiul văduvei din Nain È™i săvârÈ™ise multe È™i mari minuni (Luca 7, 11-15). De altfel, într-un text biblic, paralel cu acesta, se relatează o situaÈ›ie mult mai dramatică, care consta în faptul că Iair Îi cere lui Iisus nu să-i vindece, ci să-i învieze fiica: „Fiica mea a murit de curând, dar, venind, pune mâna Ta peste ea È™i va fi vie” (Matei 9, 18).

CredinÈ›a mântuitoare

Mergând spre casa lui Iair, Mântuitorul este urmat de mulÈ›ime de oameni, de cei care asistaseră la vindecarea slăbănogului (Luca 9,7), de vameÈ™ii È™i păcătoÈ™ii împreună cu care È™ezuse la masă (Luca 9,10), de ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 9,14), dar È™i de rudele lui Iair. În această mulÈ›ime care Îl împresura se găsea unul dintre cele mai disperate cazuri prezentate în evenghelii: o femeie, care suferea de doisprezece ani de scurgere de sânge. Niciun tratament medical nu i-a putut uÈ™ura situaÈ›ia, însă atingerea lui Iisus se dovedeÈ™te, pe loc, vindecătoare.

Ea s-a atins de poala hainei lui Hristos cu speranÈ›a È™i credinÈ›a că va fi vindecată. Sfântul Ioan Hrisostom spune că aceasta este prima femeie care se apropie în public de Hristos, motivată de faptul că El vindecase È™i femei, iar acum se ducea să vindece pe fiica lui Iair. Nu cu mult timp în urmă, o femeie păcătoasă Îi spălase picioarele cu lacrimi È™i I le unsese cu mir, spre mirarea fariseului Simon (Luca 7, 39), iar acum, ieÈ™ind din casa unui vameÈ™, era urmat de  păcătoÈ™i. Acest lucru i-a dat speranță femeii. Ea se atinge de haina Mântuitorului È™tiind că de ea nu avea voie să se atingă nimeni, suferind de această boală. Îi erau interzise anumite nevoi spirituale È™i nu-È™i putea găsi liniÈ™tea în sinagogă, pentru că nu îi era permis. Legea devenea foarte aspră când era vorba de sânge. „Îi era ruÈ™ine de boala ei, socotindu-se necurată după prescripÈ›iile Vechiului Testament. De aceea se doseÈ™te È™i se ascunde. Ea crede că se poate tăinui, neÈ™tiind că Hristos È™tie toate” (Sf. Ioan Hrisostom, Omilia XXXI la Matei). Întâlnirea ei cu Hristos arată că reabilitarea omului este mai importantă decât Legea. Iar El venise în lume tocmai pentru a arăta că mila față de om este mai valoroasă decât jertfa. (Matei 12, 7). De aceea vorbeÈ™te cu ea în public È™i se lasă atins, chiar dacă acest lucru era interzis de Lege. 

Ea, o femeie simplă, credea È™i È™tia că simpla atingere de Hristos o poate vindeca. Auzise de soacra lui Petru, care se tămăduise de friguri printr-o simplă atingere a mâinii sale de către Hristos (Luca 8, 15), dar È™i de bolnavi vindecaÈ›i numai cu cuvântul. CredinÈ›a din adâncul sufletului ei a făcut să izvorască har din fiinÈ›a lui Dumnezeu È™i să-i vindece boala, iar acest lucru este confirmat de Hristos Domnul, care îi spune: „ÎndrăzneÈ™te, fiică, credinÈ›a ta te-a mântuit”(Luca 8, 48). CâÈ›i oameni bolnavi nu erau împreună cu El, câÈ›i nu se atingeau de El sau strigau după El. Oamenii Îl îmbulzeau, iar Hristos a simÈ›it o putere care a ieÈ™it din El la o simplă È™i timidă atingere a poalei hainei pe care o purta, arătând prin aceasta valoarea È™i puterea duhovnicească a rugătorului care se atinge cu credință de veÈ™mântul creaÈ›iei în care este prezent tainic Dumnezeu. Chiar È™i atingerea coastei Domnului de către Toma a fost mântuitoare, căci a vindecat necredinÈ›a apostolului, dar È™i îndoiala minÈ›ii celor ce nu pot fi convinÈ™i decât pipăind rănile deschise de veacuri ale trupului mereu răstignit al lui Hristos. Această vindecare a femeii a dat speranță tuturor creÈ™tinilor care, de-a lungul timpului, s-au atins cu credință de Crucea răstignirii, de Trupul euharistic al Domnului, de icoanele sfinte sau de raclele în care se odihnesc moaÈ™tele sfinÈ›ilor ce au trăit în viață bucuria de a fi atinÈ™i de aripa îndumnezeitoare a Duhului.

Doar  întâlnirea cu Dumnezeu aduce vindecare È™i viață

De obicei Hristos cere celor vindecaÈ›i să nu spună nimănui minunea, însă de această dată El însuÈ™i o face cunoscută, tocmai pentru a arăta puterea credinÈ›ei celui care se roagă în ascuns È™i împlineÈ™te poruncile tainic, în contrast cu ritualismul mozaic, cu obiceiul oarecum zgomotos al practicilor religioase căzute în formalism (Matei 6, 5). Sfântul Ioan Hrisostom ne spune că Domnul Hristos face cunoscută această minune celor care Îl însoÈ›eau din patru motive: pentru a curma frica È™i neliniÈ™tea femeii, care era mustrată de conÈ™tiință că a furat darul; pentru a-i îndrepta părerea ce o avea despre El crezând că se putea tăinui de El  (Dumnezeu È™tie gândurile omului); pentru a urma È™i alÈ›ii credinÈ›a ei, È™i pentru ai întări credinÈ›a lui Iair care era dărâmat, căci cei ce veniseră după el îi ziceau că fiica lui murise. La acestea am putea adăuga È™i urmarea exemplului răbdării femeii, care suferea de 12 ani acea neputință, înscriindu-se în categoria celor care, fără a se răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, È™i-au consumat viaÈ›a asumându-È™i destinul, aÈ™a cum au fost încercaÈ›i Iov, slăbănogul de la Vitezda, care suferea de 38 de ani (Ioan 5, 5), lunaticul, care suferea din copilărie (Marcu 9, 21) sau orbul din naÈ™tere (Ioan 9). Această femeie suferea de 12 ani, adică tot de atâta timp cât trecuse de la naÈ™terea fiicei lui Iair, iar Hristos alege să le vindece pe amândouă în aceiaÈ™i zi, arătând că moartea È™i boala sunt doar urmări ale păcatului È™i că doar  întâlnirea cu Dumnezeu aduce vindecare È™i viață.

Îndrăzneala È™i răbdarea femeii din Evanghelie arată faptul că bolile trupului È™i ale sufletului nostru nu sunt incurabile, indiferent cât de grave sau de îndelungate ar fi. Chiar È™i atunci când putem vorbi despre o „moarte spirituală”, putem spera contrar oricărei evidenÈ›e, că lângă Hristos vom afla vindecare.

Învierea – o taină

DeÈ™i È™tia că fiica lui Iair urma să moară, Hristos întârzie să ajungă acasă la acesta, rămânând să vorbească cu femeia bolnavă, până ce câÈ›iva casnici i-au adus mai marelui sinagogii vestea tragică a morÈ›ii copilului: „A murit fiica ta, nu mai supăra pe învățătorul” (Luca 8, 49). Hristos aÈ™teaptă intenÈ›ionat să moară fata, pentru a face clară dovada învierii, pentru a nu exista nicio urmă de îndoială în ceea ce priveÈ™te veridicitatea acestei minuni. Că fiica lui Iair era moartă o dovedeÈ™te reacÈ›ia celor din casă care „plângeau È™i se tânguiau pentru ea” È™i care, atunci când Hristos le spune că „n-a murit, ci doarme”, râdeau de El „È™tiind că ea a murit” (Luca 8, 53), iar în Evanghelia după Matei se relatează că în casă se găseau cântăreÈ›ii din flaut È™i mulÈ›imea tulburată (Matei 9, 23). De altfel, argumentaÈ›ia întârzierii lui Hristos este întărită È™i de Sfântul Ioan Gură de Aur, care spune: „Hristos voia ca toÈ›i să fie încredinÈ›aÈ›i de moartea fetei, pentru a nu se pune la îndoială învierea. AÈ™a È™i cu Lazăr; a aÈ™teptat È™i ziua întâia È™i ziua a doua È™i ziua a treia”.

După ce a îndepărtat pe toÈ›i cei care se găseau în interiorul camerei unde se afla copila, Domnul Iisus a intrat împreună cu părinÈ›ii ei È™i cu trei dintre ucenicii Săi – cu Petru, cu Ioan È™i cu Iacov. Nu lasă mulÈ›imea să fie martoră la această mare minune, aÈ™a cum nici în momentul  propriei Sale înviere nu vor fi decât puÈ›ini martori, pentru a ne arăta că faptele noastre bune trebuie săvârÈ™ite în taină, pentru a primi răsplata doar de la Dumnezeu: „Hristos n-a lăsat mulÈ›imile să intre în casa mai marelui sinagogii, ci numai pe ucenici È™i nici pe aceÈ™tia pe toÈ›i, învățându-ne, cu orice prilej, să fugim de laudele oamenilor” (Sf. Ioan Gură de Aur).

Cei trei apostoli care vor vedea pe Tabor pe Hristos înveÈ™mântat în lumină necreată, iar în grădina Ghetsimani vor observa tulburarea Mântuitorului înainte de a gusta din Potirul pătimirilor, au fost martori la învierea fiicei lui Iair. Nu au fost invitaÈ›i în casă toÈ›i ucenicii deoarece „Domnul îi cinsteÈ™te în chip deosebit pe Petru, Iacov È™i Ioan, pentru a-i face È™i pe ceilalÈ›i apostoli să ajungă ca aceÈ™tia”. (Sf. Ioan Hrisostom, Omilia XXXI de la Matei)

Un îndemn la revenirea în sine

„Copilă, scoală-te!” sunt cuvintele care au întors duhul în trupul ei È™i au înviat-o. Tot astfel È™i pe tânărul din Nain (Luca 7, 14) È™i pe Lazăr (Ioan 11, 43) i-a strigat Hristos, arătând că Cel ce a făcut prin cuvânt toate, tot prin Cuvântul întrupat poate să dea din nou viață celor ce au pierdut-o, căci Fiului Îi este proprie lucrarea de a restaura chipul omului È™i de a reface comuniunea de iubire dintre om È™i Dumnezeu. Tocmai pentru că moartea este un somn, pentru cei adormiÈ›i întru Domnul, face posibilă revenirea duhului în trupurile lor. Doar moartea spirituală ca despărÈ›ire a omului de Dumnezeu poate arunca fiinÈ›a în întunericul cel mai din afară, de unde întoarcerea nu mai este posibilă. Înviază pe cei trei tineri, nu pentru credinÈ›a sau faptele lor, ci pentru suferinÈ›a celor rămaÈ™i. Nu adresează cuvinte de mângâiere sau de încurajare părinÈ›ilor, pentru că acestea nu au forÈ›a de a converti suferinÈ›a în bucurie, ci le redă viaÈ›a celor adormiÈ›i, arătând că El este ViaÈ›a lumii, începutul È™i sfârÈ™itul, calea È™i inima universului.

Prin aceste minuni El a anunÈ›at propria înviere È™i a anticipat învierea universală, atunci când toÈ›i cei adormiÈ›i întru Domnul se vor deÈ™tepta pentru a se întâlni în dialog de iubire interpersonală cu Hristos. Nu pentru a se naÈ™te sub o altă formă, într-o altă dimensiune sau pentru a dispărea în neființă, ci pentru a se reîntâlni cu Cel care a creat toate, care a suflat suflare de viață asupra lui Adam cel dintâi È™i care prin apele baptismale renaÈ™te pe fiecare creÈ™tin la o nouă viață în Hristos, iar prin tainele Bisericii îl poate vindeca de moarte È™i conduce, din slavă în slavă, pe treptele asemănării cu Dumnezeu.

Cuvintele adresate copilei, „Scoală-te!”, sunt adresate tuturor creÈ™tinilor, tinerilor È™i vârstnicilor deopotrivă, ca îndemn la introspecÈ›ie, la ieÈ™ire din rutina cotidiană, din obiÈ™nuinÈ›a păguboasă pentru suflet, sau mai grav, din moartea spirituală, în care propriile deprinderi păcătoase îi È›in prizonieri. AÈ™adar, noi toÈ›i auzim astăzi un îndemn la revenirea în sine È™i la asumarea unei vieÈ›i pe care să o închinăm lui Dumnezeu. AÈ™a să ne ajute Domnul È™i Mântuitorul nostru Iisus Hristos! Amin!

*Cuvânt la duminica a XXIV-a după Rusalii, Învierea fiicei lui Iair, Luca 8, 41-56