ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || 2021 || 2022 || 2023



» Adevărul nu se negociază *scurtă lămurire asupra Sfântului È™i Marelui Sinod al Orodoxiei universale

 

Motto

In necesariis unitas,

In dubiis libertas,

In omnibus caritas.

 

În cele necesare, unitate,

În cele îndoielnice libertate,

În toate însă, dragoste…!

 

Adevărul nu se negociază

*scurtă lămurire asupra Sfântului È™i Marelui Sinod al Orodoxiei universale, Creta 17-27 iunie, 2016*

 

 

†IOACHIM,

Arhiepiscopul  Romanului È™i Bacăului

 

 

          Teologia È™i Biserica Ortodoxă consideră că fidelitatea față de Adevărul revelat al lui Hristos, precum È™i veracitatea Lui impun speranÈ›a că diferitele confesiuni creÈ™tine au realmente tensiunea È™i efortul spre adevărul lui Hristos, dar È›in în acelaÈ™i timp să sublinieze că unitatea autentică nu este un sincretism sau o relativizare, precum în sensul în care adevărată conÈ™tiință creÈ™tină nu concepe poziÈ›ii È™i adevăruri fragmentate, contradictorii sau trecătoare, ci numai Adevărul unic, „acelaÈ™i, astăzi È™i în veci”.

De modul de raportare È™i împărtășire de acest Adevăr depinde mântuirea omului. Mântuirea este mesajul central al credinÈ›ei creÈ™tine È™i fundamentul neclintit al întregii vieÈ›i È™i al tuturor activităților Bisericii lui Hristos. Adevărul mântuirii fiind esenÈ›a Evangheliei lui Hristos, fiecare creÈ™tin în parte È™i întreaga comunitate a creÈ™tinilor, Biserica, trebuie să dea mărturie despre acest adevăr, să marturisească pe Hristos cel Unu, Dumnezeu-Omul È™i să păzească puritatea adevărului mântuitor. ÈŠn acest fel se poate mărturisi cu vrednicie, împreună cu Apostolul Pavel că: „propovăduirea noastră nu se întemeiază nici pe rătăcire, nici pe necurăție, nici pe înÈ™elăciune” (I Tesaloniceni 2,3).

          ÈŠn acest sens istoria Bisericii Ortodoxe dovedeÈ™te că practica sinodalității a ferit-o atât de orice schimbări în materie de credință datorate unor decizii singulare, cât È™i de haosul unor opinii individualiste. Biserica constituie o extensie a comuniunii trinitare prin Fiul ÈŠntrupat, la nivelul harului necreat È™i sfinÈ›itor care se oglindeÈ™te în organizarea sinodală sau conciliară a Bisericii Ortodoxe.

          Sinodul episcopilor, prin esenÈ›a sa, are menirea de a apăra învățătura de credință È™i de a formula dogmele de credință împotriva sfidărilor care pot veni din Biserică sau din afara ei.

Procesul de apărare a unei învățături de credință înÈ›eles în sens corect creÈ™tin, constă în primul rând în mărturisirea publică È™i conÈ™tientă a adevărului precum È™i a unicității lui. Nu există două sau mai multe adevăruri. Adevărul e unic prin esenÈ›a lui.

ÈŠn al doilea rând mărturisirea adevărului presupune dialog, pentru a avea cui să-l mărturiseÈ™ti. E foarte important să fii È™i ascultat când vorbeÈ™ti. Adevărul nu se mărturiseÈ™te în neant, în pustiu, ci în comuniune, în iubire, în dialog. Dialogul mărturisitor presupune totodată respectarea tradiÈ›iilor È™i opiniilor celui căruia i-l mărturiseÈ™ti. Respectarea È™i acceptarea dialogului între tradiÈ›ii È™i păreri încărcate de istorie, nu înseamnă nici pe departe solidarizarea cu ele, ci doar încercarea de convingere a celuilalt prin mărturisire, nu prin polemică, că adevărul este unic.

Sobornicitatea despre care se vorbeÈ™te astăzi pune în evidență tocmai faptul că adevărul este rezultatul comuniunii în iubire, nu al izolării cu pretenÈ›ii exclusiviste de deÈ›inător al „adevărului adevărat”. Dumnezeu nu agrează fariseismul, È™i asta o È™tim din Scriptură. Nu poÈ›i să spui „Doamne, mulÈ›umesc Èšie că nu sunt ca ceilalÈ›i! Eu te cunosc perfect È™i te păstrez doar pentru mine! Nu te mărturisesc decât celor ca mine! Cei păcătoÈ™i să vină la credință singuri. Eu nu ies în întâmpinarea lor, pentru că Te-aÈ™ relativiza! Eu nu discut cu ei, pentru că, prin simplul dialog, m-aÈ™ molipsi de necredință. Să înveÈ›e singuri, să cunoască singuri! Eu Te-am găsit È™i Te păstrez doar pentru mine! Fiecare să se descurce!” Din păcate nimic nu este mai fals decât acest raÈ›ionament care din nefericire mai persistă chiar È™i în anul 2016 din epoca iubirii.

Trebuie precizate foarte clar È™i logic câteva aspecte legate de acest subiect al ecumenismului È™i al principiului sinodalității.

Problema ecumenică nu este unitatea Bisericii în esenÈ›a ei, care este dată de Dumnezeu È™i este păstrată în mod istoric È™i văzut în Biserica Ortodoxă – Una Sfântă –, ci dezbinarea istorică a creÈ™tinilor. Schisma nu se află în interiorul Bisericii, ci în separarea confesiunilor creÈ™tine de Biserica neîmpărÈ›ită, care se află în continuitate directă cu Apostolii È™i cu TradiÈ›ia patristică. De aceea restaurarea unității văzute nu este o problemă de centralizare bisericească, nici de pluritate confesională, nici de uniformitate, ci de sinteză de credință comună, de unitate în diversitate È™i în comuniune.

Trebuie admis faptul că există elemente convergente È™i complementare în toate Bisericile creÈ™tine. Acceptarea ecumenică a acestor elemente nu înseamnă un acord separat asupra unei doctrine specifice, ci integrarea lor în această credință, până la urmă comună, a TradiÈ›iei neîntrerupte. A recunoaÈ™te diversitatea metodelor teologice, pluralismul lor, face parte din procesul tradiÈ›iei.

ÈŠn mărturisirea adevărului nu trebuie să cauÈ›i obligatoriu să rămâi unic, ci unit. Fiecare creÈ™tin este unic în felul său. ToÈ›i creÈ™tinii mărturisitori trebuie să fie „uniÈ›i în unitate”. Cu cât vor fi mai uniÈ›i în mărturisirea Unicului È™i singurului Dumnezeu, cu atât ei vor da expresie È™i consistență sufletului creÈ™tin al Europei, sfinÈ›eniei vieÈ›ii È™i drepturilor fundamentale ale persoanei umane È™i ale apărării familiei. Europa, ca È™i lumea întreagă, are nevoie de bogăția culturii create de creÈ™tinism.

Autoritatea supremă de conducere în Bisericile Ortodoxe naÈ›ionale este sinodul sau soborul. Acest termen arată faptul că Biserica cea una stă pe temelia sinoadelor ecumenice. Biserica este un întreg care rămâne neschimbat în fiinÈ›a ei. Nu se schimbă în esenÈ›a ei prin împărÈ›ire, ci rămâne o plenitudine sfântă într-o unitate desăvârÈ™ită. Aceste sinoade exprimă comuniunea frățească a tuturor în Hristos, toÈ›i fiind legaÈ›i prin aceeaÈ™i iubire a Duhului Sfânt.

Mărturisirea adevărului prin sinoadele Bisericii, cum este È™i Sfântul È™i Marele Sinod care va avea loc anul acesta în Creta între 17 È™i 27 iunie, nu presupune nicidecum o invitaÈ›ie la o politică de confruntare reciprocă È™i nici la o politică de negociere a adevărului. S-a pus problema, de către teologi importanÈ›i, a legitimității negocierii adevărului. Nu cred că se poate vorbi despre o negociere a adevărului, despre o târguire asupra lui sau despre diverse cedări sau renunțări la unele „componente ale adevărului”. Adevărul nu se poate împărÈ›i, nu se poate negocia. A încerca să actualizezi sau să prezenÈ›i într-o manieră actuală problemele care necesită rezolvare, nu înseamnă negociere a adevărului. A vorbi despre taina căsătoriei, despre post, despre problemele diasporei ortodoxe sau despre relaÈ›iile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creÈ™tine, nu înseamnă nici pe departe vreo tendință de negociere a Adevărului. Adevărul este Hristos. Dogmele sunt imuabile È™i veÈ™nic actuale prin natura lor. A încerca de exemplu să actualizezi un canon, nu înseamnă negocierea adevărului.

Temele propuse pentru discutare în cadrul acestui sinod, nu sunt „componente” ale adevărului. Nici măcar canoanele nu sunt componente ale adevărului. ÈŠnsă trebuie făcută o diferență clară între modificare, schimbare È™i actualizare. Aici nu este vorba de schimbare, ci de actualizare. Trebuie să se facă distincÈ›ie între canoanele disciplinare È™i dogmele de credință cu caracter imuabil.

Canoanele nu sunt adevăruri revelate supraraÈ›ionale, nu sunt dogme, ci sunt măsuri disciplinare susceptibile de actualizare în acord cu timpurile în care trăieÈ™ti. E adevărat că nici un canon nu cade niciodată în desuetudine, dar atunci când îÈ™i pierde operativitatea el nu se suprimă, ci ramâne în colecÈ›ia de canoane ca un tezaur inestimabil. Nici Hristos la plinirea vremii nu a schimbat vreo cirta sau o iota din legea È™i proorociile vechii alianÈ›e, ci le-a plinit, dându-le o nouă perspectivă. S-a spus celor de demult…Să nu ucizi…,Să nu furi…etc.

Dar Eu vă spun…!

          Pregătirea teologică joacă un rol foarte important în înÈ›elegerea corectă a acestor realități. Mărturia creÈ™tină comună publică formează ambianÈ›a necesară dialogului teologic. Bisericile Ortodoxe au reacÈ›inat contra unei versiuni exclusiviste, socio-politice a ecumenismului. Fără educaÈ›ie teologică nu se poate înÈ›elege că evenimente istorice, vizibil necesare potrivit curentelor societății contemporane, cum e È™i Marele Sinod din Creta, sunt singurul model de „comunitate sobornicească” recunoscut de istorie. Acest Sfânt È™i Mare Sinod nu înseamnă uniformizare, minimalizare artificială È™i formalistă a adevărului.

          De asemenea este foarte adevărat È™i trebuie să se înÈ›eleagă că Dumnezeu lucrează unde voieÈ™te, nu numai în Ortodoxie, pentru că nu poÈ›i limita lucrarea lui Dumnezeu. Un exemplu interesant în acest sens este cel dat de Pr. Acad. Dumitru Popescu într-o lucrare a sa unde spunea: „Pe pardoseala de marmură a unei catedrale din sudul Italiei, construită de bizantini, era reprezentat pe toată lungimea naosului, de la intrare la altar, «Arborele vieÈ›ii», ca simbol al Mântuitorului Hristos în calitatea Sa de Logos Creator. Din trunchiul acestui arbore răsăreau numeroase ramuri, care purtau pe ele figuri de animale, care simbolizau popoarele din regiune, cum ar fi leul, păunul, È™arpele È™i altele. NiÈ™te irakieni aflaÈ›i în catedrală, care priveau cu mult interes aceste simboluri, au început să strige cu bucurie mare: «Iată È™i leul nostru din Bagdad!». Cu alte cuvinte, «Arborele vieÈ›ii» voia să arate că existenÈ›a neamurilor are drept raÈ›iune faptul de a fi în voia lui Dumnezeu, fapt care explică motivul pentru care Mântuitorul trimite pe SfinÈ›ii Apostoli ca să predice Evanghelia la toate neamurile. Dumnezeu lucrează prin toate religiile în moduri È™i grade diferite, în funcÈ›ie de evoluÈ›ia istorică.”

          Pentru noi, creÈ™tinii, mântuirea omului se înscrie în timpul istoric. Din această pricină Logosul din veci al Tatălui s-a făcut om la plinirea vremii. De aceea lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în Hristos prin Duhul Sfânt cere în fiecare zi, È™i deci È™i astăzi, răspunsul nostru. Hristos merge totdeauna alături È™i împreună cu noi, edificând È™i stimulând viaÈ›a Bisericii, revelându-i cu fiecare ocazie noi perspective, noi forme de a trăi È™i a lucra. Mântuirea este o experiență contemporană continuu reînnoită în credință.

          Mântuirea este un eveniment în derulare. Nu te poÈ›i mântui doar prin asumarea radicală a posturii exclusive de „paznic” al dogmelor È™i al canoanelor, de paznic al tradiÈ›iei. TradiÈ›ia trebuie mărturisită mai ales celor care n-o cunosc. Mărturisirea È™i prezentarea în faÈ›a neiniÈ›iaÈ›ilor È™i a necunoscătorilor, poate avea un impact mult mai plăcut în faÈ›a lui Dumnezeu decât „statul de veghe” la căpătâiul dogmelor È™i al canoanelor. Adevărul nu-i pe cale de dispariÈ›ie È™i n-are nevoie nici de paznici È™i, cu atât mai puÈ›in, de avocaÈ›i. Profesorul meu de la Paris, Olivier Clèment ne spunea adesea: „Ortodoxia este în sine un tezaur. Însă, noi ortodocÈ™ii, pe acest tezaur, îl ferecăm în seifuri È™i apoi îl păzim ca nimeni să nu-l vadă sau să ni-l răpească. Nu este bine…! Ortodoxia trebuie să fie mărturisitoare, să-È™i prezinte tezaurul său lumii, oriunde È™i oricând. Să trecem de la contemplare la acÈ›iune.”

De asemenea È™i Părintele Stăniloae spunea următoarele, în meditaÈ›iile care ni le È›inea uneori la Facultatea de Teologie din BucureÈ™ti în anii 70-80: „Dacă din Ortodoxie înlăturăm Liturghia È™i Filocalia, aceasta rămâne un conglomerat de canoane È™i rituri fără valoare, pentru că legea È™i ritualul abstract suprimă iubirea. Ori, Dumnezeu este iubire!”

 

          Mântuirea nu are o aplicare individuală, ci vizează È™i comunitatea în care omul există. De aceea nu trebuie să pregetăm să fim deschiÈ™i dialogului È™i comuniunii interpersonale, fiindcă Hristos ne cere ca toÈ›i să fim una fără să ne confundăm.

          Pe baza unității sinodale, dialogul actualizant al rezolvării problemelor contemporane cu care se confruntă lumea creÈ™tină È™i nu numai este acceptat È™i aplicat în mod concret È™i necesar. Biserica nu va putea niciodată ignora problemele È™i dificultățile prin care trece lumea. Pe baza aspectul ei teandric, împlinirea persoanei în viaÈ›a cerească nu se poate concretiza fără aplecarea concretă asupra „calității” vieÈ›ii pământeÈ™ti.

          Deci să înÈ›elegem că, aÈ™a cum spunea Sfântul Macarie Egipteanul, credinÈ›a este un act al întregii personalități. Ea cuprinde întreaga minte, întreaga voință, întreaga inimă.

          RaÈ›iunea poate exista fără credință, dar credinÈ›a nu poate exista fără raÈ›iune.

Cine crede trebuie să creadă și cu mintea!