ŞTIRI ŞI EVENIMENTE
Arhiva :
2012 ||
2013 ||
2014 ||
2015 ||
2016 ||
2017 ||
2018 ||
2019 ||
2020 ||
2021 ||
2022
»
Activități catehetice în Parohia Valea Șoșii
Odată cu începutul Triodului, în Parohia Valea Șoșii a început seria de întâlniri catehetice despre rugăciune. Întâlnirile se desfășoară în biserica parohială sau în casa praznicală și se adresează atât copiilor cât și adulților.
Activitățile cu copiii se înscriu în cadrul Programului catehetic național „Rugăciunea în viața noastră”, una dintre activitățile aprobate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române pentru anul 2022, „Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”.
Aceste cateheze urmăresc explicarea rugăciunilor, modul în care trebuie să se facă rugăciunea, simbolistica semnelor văzute însoțitoare ale rugăciunii, rugăciunea liturgică, dar și rugăciunile pentru vii și adormiți.
Copiii realizează propria cărticică de rugăciuni, învață rugăciuni pe care le recită sau le cântă, învață cum să realizeze propriul colț de rugăciune cu ajutorul preotului și poartă discuții despre experiența rugăciunii, folosind și texte de la Sfinții Părinți.
„Așteptăm ca aceste întâlniri cu credincioșii să aducă roade duhovnicești în viața fiecăruia, sporind evlavia față de vorbirea fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu, realizată prin rugăciune.” Pr. Ovidiu Hereș