Protoieria Moinesti

Etimologie
Cuvântul "parohie" îşi are originea în atât în Sfânta Scriptură cât şi în unităţile administrative teritoriale folosite în Imperiul Roman, provenind din cuvântul grecesc παρоικια (paroikia) care înseamnă "district" sau "eparhie," [παρά (lângă), οικος (casă)].
Παρоικια însemna iniţial "şedere în ţară străină" (în Septuaginta) sau "comunitate de expatriaţi", cu trimitere la poporul evreu din afara ţării, iar mai târziu cu referire la domiciliul din viaţa pământească temporară (1 Petru 1:17, 2:11);
Astfel, pentru prima data acest termen a fost întrebuinţat, încă înainte de Hristos, spre a indica comunităţile evreieşti din diaspora. Prin analogie, termenul a fost aplicat apoi, de către elini, "comunităţii creştine" ca întreg (secolul al III-lea), apoi "eparhiei" (secolul al III-lea) şi, în sfârşit "parohiei" (secolul al IV-lea).

Ce este parohia
Potrivit Statutului pentru organizarea si funcţionarea Bisericii Ortodoxe Romane, parohia este comunitatea sau obştea credincioşilor, clerici şi mireni de religie creştină ortodoxă, aşezaţi pe un anumit teritoriu şi încredinţaţi păstoririi unuia sau mai multor preoţi, dintre care unul îndeplineşte şi oficiul de paroh. Din punct de vedere administrativ sau al organizaţiei bisericeşti, parohia este celula sau unitatea componenta cea mai mică a Bisericii creştine, administrată de un preot (paroh). Ca unitate administrativă, parohia, în înţelesul şi în forma ei de astăzi, este rezultatul unei dezvoltări istorice de lungă durată. Forma originară a Bisericii creştine sub care ea a luat naştere şi a existat la început era aceea a unor comunităţi sau grupe de credincioşi, numite în general "biserici", ca acelea cărora se adresează de exemplu Sfântul Apostol Pavel sau le trimite salutări în epistolele sale: "Biserica" din casa lui Nimfas din Colos (Col. 4, 15, 16), Biserica din Corint (I Cor., 1, 2), Biserica tesalonicenilor (I Tes. 1, 1) s.a.

Dar dincolo de aspectul ei istoric şi administrativ, PAROHIA este locul în care ne învăţăm credinţa; după familie, este prima şcoală de rugăciune şi de credinţă în Hristos.
Parohia nu rămâne un simplu centru administrativ de prestări de servicii religioase, ci o comunitate de credinţă şi de formare creştină, de cult şi de caritate, de comuniune şi de dinamism misionar, unde toţi membrii săi se simt subiecţi activi şi responsabili pentru întreaga misiune a Bisericii. Parohia este pentru toţi şi făcută de toţi, nu numai de paroh şi preoţii care îl ajută. Fiecare este membru, fiecare este parte, fiecare este piatră vie a acestui "templu". Nimeni nu poate fi pasiv, egoist, individualist, nimeni nu poate să stea deoparte, să fie străin şi izolat. Fiecare trebuie să vrea binele parohiei, să o frecventeze, să o slujească, să o facă vie, să fie cât mai populată. Pentru că bogăţia adevărată a unei parohii şi a Bisericii sunt credincioşii ei.

PAROHIA este aşadar prima comunitate eclezială, locul concret al vieţii creştine. Pentru mulţi din contemporanii noştri, practicanţi sau nepracticanţi, participarea sau cel puţin referinţa la o parohie, la parohia lor, rămâne modul cel mai comun de a se numi ortodocşi şi de a se situa în Biserică.

PREOTUL PAROH

,,Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum şi Aaron “ - Evrei 5,4.

,,În fiecare parohie este un om care este al tuturora, pentru că e părintele sufletesc al tuturor, care este chemat ca martor, ca sfătuitor ori ca reprezentant în toate actele cele mai solemne ale vieţii, care ia pe om de la sânul mamei şi nu-l lasă decât în mormânt, care binecuvântează ori sfinţeşte leagănul, nunta, patul morţii si sicriul, un om pe care copilaşii se obişnuiesc a-l iubi, a-l venera şi a se teme fiecare de el, pe care necunoscuţii îl numesc părinte, la picioarele căruia creştinii merg a depune mărturiile lor cele mai intime, un om care prin starea sa este mângâietorul tuturor nenorocirilor sufletului şi ale trupului; mijlocitor obligat între bogăţie şi sărăcie, care vede pe cel sărac şi pe cel bogat bătând la uşa sa, rând pe rând; cel bogat pentru a-i lăsa milostenia în ascuns, cel sărac pentru a o primi fără a se ruşina, care nefiind de nici o treaptă socială, ţine deopotrivă la toate clasele: la clasele de jos prin modestia şi simplitatea vieţii, la clasele înalte prin educaţia, ştiinţa şi înălţarea simţămintelor ce inspiră şi recomandă o religie a iubirii de oameni; un om – în sfârşit - care ştie toate, care are dreptul de a spune toate şi al cărui cuvânt cade de sus asupra inteligenţelor şi asupra inimilor cu autoritatea unei misiuni dumnezeieşti. Acest om e preotul”.
Alphonse De Lamartine

PAROHIA
Art. 53 Parohia este comunitatea creştinilor ortodocşi, clerici şi mireni, situată pe un anume teritoriu şi subordonată din punct de vedere canonic şi administrativ Chiriarhului şi Centrului eparhial, condusă de un preot numit Paroh de către Chiriarh.
Art. 54 Înfiinţarea, organizarea, schimbarea limitei teritoriale şi desfiinţarea de Parohii se face prin decizie chiriarhală, ţinând seamă de cerinţele misionare şi pastorale din teritoriu.

Parohul şi ceilalţi clerici
Art. 55 Pe lângă obligaţiile ce decurg din întreita slujire a preoţiei (sfinţitoare, învăţătorească şi ocârmuitoare), Parohul are următoarele îndatoriri:
a. aduce la îndeplinire prevederile Statutului, ale legislaţiei bisericeşti şi ale altor reglementări în ceea ce priveşte Parohia, precum şi deciziile organelor ierarhic superioare;
b. reprezintă Parohia în justiţie, faţă de autorităţile bisericeşti şi laice şi faţă de terţi, personal sau prin delegare;
c. convoacă şi prezidează Adunarea Parohială şi Consiliul Parohial, veghează la aplicarea deciziilor acestora;
d. ţine registrele parohiale (registrul membrilor, registrul de botez şi mirungeri, registrul de cununii, registrul celor decedaţi);
e. supraveghează şi este responsabil pentru administrarea şi gestionarea bunurilor bisericeşti şi a activităţilor care se desfăşoară în Parohie;
f. coordonează şi răspunde de activitatea liturgică şi pastorală a tuturor clericilor din parohie.
Art. 56 Parohia poate avea mai mulţi preoţi, diaconi sau membri ai clerului inferior. Numărul lor este stabilit de către Chiriarh în înţelegere cu Consiliul Parohial, ţinând seama de nevoile şi de realităţile pastoral-misionare din Parohie.
Art. 57 Preoţii slujitori, în afara Parohului, primesc în scris din partea Chiriarhului numirea împreună cu atribuţiile, stabilite în înţelegere cu Parohul. Cu binecuvântarea Parohului, Diaconii ajută la bunul mers al vieţii liturgice, coordonează activitatea clerului inferior, participă la lucrarea catehetică, socială şi caritativă din Parohie; ei pot primi atribuţii administrative din partea Consiliului Parohial.

Adunarea Parohială
Art. 58 (1) Adunarea Parohială este organismul deliberativ al Parohiei. Ea este formată din toţi membrii majori ai Parohiei, înscrişi în registrul de membri, care participă la viaţa parohială şi contribuie direct la susţinerea acesteia.
(2) Fiecare membru poate să fie reprezentat sau să reprezinte, în baza unei împuterniciri scrise.
(3) Nici o persoană nu poate să reprezinte mai mult de un membru şi, în consecinţă, să dispună de mai mult de două voturi.
Art. 59 (1) Adunarea Parohială este convocată de către Paroh, sau de către preotul locţiitor în acord cu Consiliul Parohial, în şedinţă ordinară o dată pe an, sau în şedinţă extraordinară ori de câte ori se consideră de cuviinţă.
(2) Convocarea trebuie să cuprindă locul şi data la care se va ţine Adunarea, şi ordinea de zi. Ea trebuie să fie făcută publică în Biserică în cel puţin trei duminici anterioare datei respective şi va fi afişată la intrarea în biserică cel puţin 15 zile înainte.
(3) Preşedintele Adunării Parohiale este Parohul sau suplinitorul său, preot, desemnat de către Chiriarh.
Art. 60 Adunarea Parohială este statutar constituită dacă sunt prezenţi cel puţin a zecea parte din membrii înscrişi în registrul parohiei şi ia decizii cu majoritatea membrilor prezenţi. Dacă cvorumul nu este atins, Adunarea Parohială va fi ţinută la o nouă dată, stabilită de Consiliul Parohial şi cu această ocazie va putea delibera indiferent de numărul membrilor prezenţi. Deciziile Adunării Parohiale pot fi contestate la Consiliul Eparhial. Aplicabilitatea deciziilor în discuţie poate fi suspendată de Chiriarh până la încheierea procedurii de cercetare.
Art. 61 Adunarea Parohială are următoarele atribuţii:
a. alege membrii mireni ai Consiliului Parohial, pe cei doi delegaţi mireni pentru Adunarea Eparhială, persoane care nu au legătură de rudenie cu preotul sau între ele ;
b. completează şi aprobă raportul anual al Parohiei; aprobă bilanţul financiar şi bugetul previzional al Parohiei;
c. ia decizii în ceea ce priveşte administrarea bunurilor bisericeşti, cumpărarea, acceptarea de donaţii imobiliare, contractarea de împrumuturi, înstrăinarea bunurilor bisericeşti imobiliare. În cazul înstrăinării bunurilor bisericeşti, aceasta se poate face doar cu aprobarea Chiriarhului;
d. asigură mijloacele materiale necesare bunei desfăşurări a tuturor aspectelor vieţii parohiale;
e. poate decide asupra creării fondurilor cu utilitate bisericească, culturală sau filantropică.

Consiliul Parohial
Art. 62 Consiliul Parohial, în calitatea sa de organism executiv, este alcătuit din Paroh ca Preşedinte, toţi clericii parohiei, conducătorul stranei (citeţul) şi între cinci şi doisprezece Consilieri laici aleşi pe o perioadă de un an, perioadă care poate fi reînnoită, de către Adunarea Parohială, cea care stabileşte şi numărul lor. Nu pot face parte din Consiliul Parohial în acelaşi timp persoane legate prin rudenie fizică (soţi, părinţi şi fii, fraţi, ginere şi socru).
Art. 63 Consiliul Parohial se întruneşte valabil în prezenţa sau reprezentarea a două treimi din membrii săi şi ia decizii valabile cu votul majorităţii celor prezenţi sau reprezentaţi. Fiecare membru poate să fie reprezentat sau să reprezinte în baza unei împuterniciri scrise. Nici o persoană nu poate să reprezinte mai mult de un membru şi, în consecinţă, să dispună de mai mult de două voturi.
Art. 64 Consiliul Parohial alege dintre membrii săi un Epitrop mirean, un Secretar şi un Trezorier. Atribuţiile Epitropului, Secretarului şi Trezorierului sunt date prin decizia Consiliului Parohial, la propunerea Parohului. Acestea pot fi prevăzute şi în Regulamentul intern.
Art. 65 Consiliul Parohial are puterea de a decide în toate domeniile de administraţie curentă a vieţii parohiale, cu excepţia problemelor rezervate spre rezolvare altor organisme de conducere, conform prezentului Statut.

Diverse
Art. 66 Aspectele slujirii învăţătoreşti şi cârmuitoare care nu sunt rezervate exclusiv clericilor pot fi exercitate de către persoane sau grupuri de persoane care primesc în acest sens binecuvântarea Parohului. Parohul se îngrijeşte de conformitatea acestor acţiuni cu tradiţia dogmatică, liturgică şi canonică a Bisericii Ortodoxe. În caz de gravă neînţelegere între aceste persoane şi Paroh, aceasta va fi mediată de Protoiereu în primă instanţă, iar în caz de eşec, de către Chiriarh, care poate interveni în orice fază a neînţelegerii şi poate lua decizii cu aplicare imediată.
Art. 67 (1) Prin decizie chiriarhală pot fi înfiinţate filii, arondate parohiilor.
(2) În cadrul Parohiei, pot funcţiona diferite asociaţii şi comitete cu caracter catehetic, cultural sau caritativ, având ca preşedinte de onoare Parohul şi funcţionând în conformitate cu un statut aprobat de către Chiriarh.
(3) Pentru nevoile misionare şi de asistenţă religioasă din diferite instituţii pot fi numiţi preoţi misionari sau capelani. Numirea se face de către Chiriarh pe seama unui altar, cu prevederea atribuţiilor lor speciale, stabilite în funcţie de nevoile la care sunt chemaţi să răspundă.
Art. 68 (1) Acolo unde legislaţia civilă a ţării respective o cere, parohiile pot avea statute juridice proprii adoptate de Adunarea Parohială. Statutele juridice şi eventual Regulamentele interne trebuie să fie supuse aprobării Chiriarhului.
(2) În cazul refuzului aprobării, Adunarea Parohială se întruneşte în şedinţă extraordinară pentru a adapta Statutul sau Regulamentul interior la observaţiile chiriarhului.