Parohia Ortodoxă Tărâţa este situată în partea de Nord-Est a Judeţului Bacău şi în partea de sud a Comunei Pârjol. Administrativ a ţinut de Parohia Câmpeni, iar mai apoi de Parohia Pîrjol. La cererea credincioşilor ortodocşi, Preasfinţitul Episcop Eftimie a aprobat înfiinţarea Parohiei Ortodoxe Tărâţa la 1 martie 1997, fiind numit paroh preotul Alexandru Racheru. Localitatea cuprinde două comunităţi : cea catolică şi cea ortodoxă, ponderea fiind aproximativ egală. Comunitatea ortodoxă însumează 130 de familii, numărul lor fiind diminuat de media înaintată de vârstă, dar şi de fenomenul imigrării.

Parohia deţine două biserici: cea de parohie în satul Tărâţa, una de cimitir în satul Hemieni şi o casă parohială nouă.

Satul  Tărâţa are o vechime de mai bine de trei sute de ani şi este aşezat pe drumul judeţean Moineşti – Roznov, la aproximativ 13 Km de Moineşti. Localitatea este străbătută de pârâul Solonţ şi se află în imediata apropiere a râului Tazlăul Mare. De aceea denumirea, până în perioada comunistă, a fost de Gura Solonţului, cei mai bătrâni încă mai folosind-o. Numirea de  Tărâţa vine de la un deal, Dealul  Tărâţei, aflat pe moşia boierului Drăgan Tărâţă, ce a stăpânit pământul din zonă. Un document important ce face referire de existenţa satului este cel emis de Cancelaria Domnească din Iaşi, din porunca Domnului Vasile Lupu. Acest document atestă existenţa satului Gura Solonţului la 5 august 1643.

Biserica a fost făcută din bârne de stejar provenite de la o veche biserică din  Pârjol, dovadă că pe catapeteasmă este încrustat anul 1893. Sfinţirea locului se săvârşeşte la 11 iunie 1935, dar, din cauza greutăţilor şi a numărului mic de enoriaşi, lucrările stagnează. Cele aproximativ 80 de familii ortodoxe merg spre închinare la biserica de cimitir. Sfinţirea Sfântului locaş are loc la 24 octombrie 1943, având hramul „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sub păstorirea vrednicului preot Vasile Bujor.

Din 1968 Biserica a fost preluată, ca filie a Parohiei Pârjol, de către părintele Nicolae Dragomir. Sub păstorirea sa, în anul 1974 se măreşte naosul bisericii prin zidirea pridvorului . Între anii 1985 şi 1986, biserica este tencuită în interior şi pictată în stil bizantin de către Elena Ranget din Bucureşti. Tot sub păstorirea Sfinţiei sale, in anul 1994, vechiul pridvor este demolat şi reconstruit din cărămidă, pictat de aceeaşi Elena Ranget.

Din 1 martie 1997 se înfiinţează Parohia  Tărâţa şi este transferat preotul Alexandru Racheru. Astfel, la înfiinţarea sa, la începutul anului 1999 se încep, cu binecuvântarea Preasfinţitului Eftimie, lucrările la Casa parohială. Din pricina greutăţilor întâmpinate se definitivează abia în anul 2006 şi menţionăm aici ajutorul d-lui Ion Lupu, fiu al comunităţii noastre, dar şi al altor binefăcători.

În anul 2005 biserica a fost refăcută exterior, prin grija preotului Alexandru Racheru, s-a montat centrala termică în august 2007 şi s-a refăcut Altarul. La începutul anului 2008 s-au înlocuit geamurile vechi ale Bisericii prin montarea de geamuri termopan şi refacerea celor două iconostase vechi. Astăzi Sfântul locaş poartă hramul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Preoţi care au slujit (şi la biserica Hemieni) :
                   1772 – Preoţii Andrei şi Petre
                   1802 – Preotul Radu Mocanu
                   1860 – Preotul Lazăr Mocanu
                   1870 – Preotul Alexandru
                   1870 – 1924 – Preotul Ion Hanganu
                   1924 – 1968 – Preotul Vasile Bujor
                   1952 – 1968 – Preotul Emilian Popovici
                   1968 – 1997 – Preotul Nicolae Dragomir
                   1997 – Preotul Alexandru Racheru

Satul Hemieni este legat organic de existenţa unei movile de pământ numită până azi „Movila lui Ştefan cel Mare”, o ridicătură de pământ creată artificial şi având rolul de semnalizare în vechime. Satul este aşezat în partea de nord – est a judeţului Bacău şi în partea de sud a comunei Pârjol, în partea dreaptă a apei Tazlăul Mare. La început a fost aşezat mai la sud, cu vreo 800 de metri decât este situat astăzi.

Satul este atestat documentar în anul 1470 într-un Hrisov domnesc al Voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, fiind un important aşezământ, datorită străjerilor (vitejiii) ce erau acolo. Este de la sine înţeles că acea comunitate avea şi un lăcaş de cult, tot în apropierea Movilei, preoţi slujitori şi cimitir. Cei mai bătrâni cunosc aceste amplasamente iar economistul Ion Lupu, fiul satului Hemieni, a realizat ample cercetări cu privire la cele menţionate, adunate in Istoria Satului Hemieni, intitulată „Sub semnul Marelui Ştefan – Hemieni 1470”. Recensământul populaţiei din 1772 – 1774 atestă că în sat erau doi preoţi, Andreiu şi Petru, iar bătrânii satului povesteau despre prezenţa unei biserici în apropierea Movilei care a fost incendiată de turci într-o noapte de Înviere, arzând complet, împreună cu mulţi credincioşi.

Slugerul Enache Iliescu construieşte o biserică de piatră în locul celei vechi tot cu hramul „Sfinţii Voievozi”, sfinţită in anul 1780. În 1803 satul se micşorase având doar 75 de răzeşi, in 1816 găsim 39 de oameni, iar în 1846 comunitatea număra 135 de suflete. Anul 1853 aduce o nouă schimbare : Hemieniul este înglobat în satul Tărâţa, apoi în 1864 în comuna Ardeoani şi aflăm din recensământul făcut că vieţuiau 58 de suflete. Din Anuarul Administraţiei Casei Bisericii (1909) aflăm că exista o biserică în Hemieni, reparată la 1866, dar care era închisă. Îl găsim menţionat pe preotul Alexandru ce slujeşte cu credinţă până la moartea sa (1870) apoi preotul Ion Hanganu.

Satul intră apoi în stăpânirea boierului Vasile Tătaru care hotărăşte mutarea satului mai în jos de movilă, spre Tazlăul Mare. El construieşte pentru credincioşi o nouă biserică, de lemn, mai aproape de noua locaţie a satului (1840). Vechea biserică rămâne, dar comunitatea frecventând noul locaş de cult, aceasta rămâne în paragină.

În timpul Războiului de Independenţă îl găsim propietar al moşiei pe boierul  Misir, prefect al Brăilei, satul micşorându-se la 17 familii ce aparţineau de comuna Ardeoani. O altă referire la biserica Hemieni o găsim în „Dicţionarul Geografic al Judeţului Bacău”, din 1895, întocmit de Ortensia Racoviţă : „Satul are o biserică ortodoxă clădită de Slugerul Enache Iliescu pe la 1870, în sat trăiesc şaptesprezece familii”.

În anul 1936  Anuarul Statistic al Eparhiei Roman consemna că satul Hemieni avea o biserică de lemn, ridicată încă din anul 1840 de boierul Tătaru din Scorţeni. Biserica avea hramul „Sfinţii Voievozi” şi făcea parte din Parohia Câmpeni, alături de bisericile Pârjol, Câmpeni şi Gura Solonţului, paroh fiind preotul Vasile Bujor, născut în anul 1902.

Biserica de lemn înălţată de boierul Tătaru rezistă până la 1950 când a fost dărâmată şi încep lucrările la o nouă biserică, pe locul unde se află astăzi biserica, de fapt a treia locaţie a sfântului sălaş. Cu ajutorul credincioşilor Nicuşor Lupu, Costache Creţu, Vasile Paic şi alţii, preotul Vasile Bujor înalţă între 1951-1952 o biserică mică de lemn, sfinţită la 20 septembrie 1952 de Preasfinţitul Episcop Partenie al Romanului, cu acelaşi hram, „Sfinţii Voievozi”.

Această construcţie a fost demolată în 1993 şi sub păstorirea preotului Dragomir Nicolae, cu ajutorul substanţial al economistului Ion Lupu, cu sprijinul comunităţilor de creştini din împrejurimi s-a înălţat o nouă biserică. Ea a fost pictată de Elena Rangleţ şi a fost sfinţită în 1995, păstrându-şi hramul din vechime, „Sfinţii Voievozi”.

La înfiinţarea Parohiei Tărâţa, la 1 martie 1997, biserica a trecut în patrimoniul parohiei şi aici se continuă slujirea Sfintelor Taine ale lui Hristos, pomenindu-se şi cei din vechime, ce au ţinut vie flacăra Ortodoxiei pe meleagurile unde au călcat picioarele Măriei Sale, Ştefan.

Bibliografie :         
- Profesor Constantin Marian : „Monografia Comunei Pârjol”         
- Ec. Ion Lupu : „Sub semnul Marelui Ştefan – Hemieni 1470”         
- Arhivele de Stat – Filiala Bacău