BISERICA
Parohie: categoria 2 rural - 280 familii
Biserica: „Sfântul Ioan Botezătorul” din satul Schitu Frumoasa
Data ridicării: 1812
Data târnosirii: 6 octombrie 1820
Pictura: ulei, 1936 de Jan Dumitrescu din Bacău
Renovarea picturii: 1983
Reparaţii capitale ale bisericii: 1994 – 1997

Vizite arhiereşti:
11 septembrie 1983 – P.S. Eftimie
1994 – P.S. Ioachim Vasluianul
20 iulie 1997 – resfințire, P.S. Eftimie
2008 – P.S. Ioachim Băcăuanul
2010 – P.S. Ioachim Băcăuanul

PREOT SLUJITOR     
Preot Vasile Cernat
Studii:
            Seminarul Teologic Mănăstirea Neamţ – promoţia 1982
            Facultatea Teologie Târgovişte – promoţia 2005
Studii postuniversitare: -  
Anul hirotoniei: 1 aprilie 1985
Anul hirotesiei: 1987 – sachelar
                             1994 – iconom
                             2004 – iconom stavrofor
Parohii păstorite: 1985 – 1993: Parohia Boşoteni
                                 1993– prezent: Parohia Schitu Frumoasa
Starea civilă: căsătorit, 3 copii  
Telefon: 0234/380674

     Parohia Schitu Frumoasa  se identifică cu însăși localitatea Schitu Frumoasa.
Localitatea Schitu Frumoasa este amintită prima dată în recensământul efectuat in lunile mai-iunie 1774 de către Divanul Moldovei din Ordinul A.V. Rimshii-Korasov din armata rusă.

    La vremea respectivă erau: 17 case, 1 preot, 1 dascăl, o femeie săracă, 6 scutiți cu carte de la divan. În total  17 case, un preot, un dascăl – 14 locuitori.
   In Dicționarul Geografic al județului Bacău de Ortensie Racoviță, apărut în 1896, se mărginește la nord-Tazlău, la sud-comuna Solonț și localitatea Băhnășeni, la est - comuna Băsești, la vest - comuna Valea Arinilor.

   La început localitatea Schitu Frumoasa se numea Schitul Dragoș.
   Pământul acestei localități este străbătut de la  vest la est de pârâul Comanului sau pârâul Negru și este înconjurat de dealurile: Runcul, Fetei, Crucea, Bradul, Batca – Neagra, Muntele Iuga, Arșița Mare.

   La 1895 populația era de 712 suflete, 178 capii familiei.
   Locuitorii se ocupa, pe lângă lucrul pământului și creșterea vitelor, cu dogăritul și cu stolăria (tâmplăria).

   La întocmirea comunelor din 1864, localitatea Schitu Frumoasa este alipită la comuna Băsești.  În anul 1874 devine comună. La 1880 este alipită la  comuna Băsești. La 1894 devine iar comună. În prezent este parte a comunei Balcani.

  Biserica cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul are drept ctitor pe Prof. Gherasim de origine greacă. În anul 1820 termină ctitoria, iar în 1822 se face sfințirea.
   În anul 1890 prof. Th. Atanasiu a constatat că la această biserică nu exista nici un obiect de cult, fiind furate de călugării greci ce fugiseră din Moldova.

  La ora actuală în localitatea Schitu Frumoasa exista un singur cimitir. Locuitorii bătrâni vorbesc de un cimitir lângă casa praznicală în care erau 40 de cruci ale călugărilor. Pr. Gherasim este înmormântat în pridvorul nou al bisericii.
  Actual, parohia este o parohie îmbătrânită, 95% fiind pensionari. Numărul de familii este în jur de 280, din care 70 văduve.

  În lunga listă de preoți care au slujit aici îi numim pe: finanțatorul parohiei, preot Gherasim, preotul Nicodim Măndița, preot Comănescu, preot Purcaru și actualmente preotul Cernat Vasile, care a venit în 1994, ianuarie.

  În 1994 s-a construit casă parohială, s-a renovat Biserica, iar în anul 2010 a început construcția Casei Praznicale și în 2012 sfințirea ei. În anul 1997 are loc resfințirea Bisericii.

Protosinghelul Nicodim Măndiţă şi satul Schitu Frumoasa
[2015-07-06]
Născut departe de Moldova, la Buneşti, comuna Zărneşti, judeţul Argeş, tânărul Nicolae a fost fecior de plugar, trecut de tânăr prin greutăţile vieţii. Experienţa care i-a marcat viaţa a fost participarea pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial, aşa cum avea să mărturisească mai târziu în unul dintre rechizitoriile securităţii. Din timpul copilăriei a fost atras de misterul cărţilor. Deşi era fiul unei familii nevoiaşe, povestea că venea până la Bucureşti: „Măcar să văd cărţile în vitrină“. Poate în aceste drumuri a cunoscut pe stareţul Simeon, de la Schitul Darvari, acolo unde inima a început a bate pentru mănăstire.

Dar, nu a făcut pasul cel mare încă de la început. La vârsta de 31 de ani, Nicolae devine monahul Nicodim la Mănăstirea băcăuană Măgura. În scurt timp, a primit şi marele dar al preoţiei, într-un context în care Moldova încă suferea de pe urma rănilor războiului. Era nevoie de preoţi care să aline şi să înveţe. Aşa a fost transferat ieromonahul Nicodim de la schitul său la Parohia Schitu Frumoasa din judeţul Bacău. Nu a stat foarte mult în această parohie, dar în doar trei ani a liturghisit, a cununat, a botezat şi, mai presus de toate, a învăţat poporul. Până astăzi, sătenii povestesc despre părintele care venea la ora 4:00 dimineaţa la Biserică, despre părintele care a închis toate cârciumile din sat, preotul care a pus pentru prima dată în scenă în viaţa acestui sat piese de teatru cu subiect religios. Atât de mult a schimbat întreaga comunitate încât judecătorii de la Scorţeni, acolo unde era „reşedinţa de plasă“, se întrebau dacă „nu cumva satul Schitu Frumoasa a dispărut printr-o minune“, căci nimeni de acolo nu mai venea la dreptatea judecăţii.

Cununia să fie sărbătoare a Bisericii şi a satului. Proaspăt venit în sat, părintele a observat că foarte mulţi trăiau fără a se cununa. Motivul - erau prea săraci ca să poată face o nuntă „ca la carte“, cu lăutari, multă băutură şi mâncare. I-a convins în scurt timp că Dumnezeu binecuvintează dragostea lor şi fără cele menţionate. I-a învăţat că nunta nu este altceva decât Taina Sfintei Cununii, la care trebuie să participe toată comunitatea.

Bătrânii povestesc şi astăzi despre nunţile părinţilor lor: doar Duminica, la Liturghie, „nu două într-o Duminică, fără muzică şi jocuri, veneau oamenii din sate îndepărtate ca să vadă minunea, ceea ce nu au văzut niciodată - nuntă fără lăutari. Părintele, în capul mesei. Şi au început să se facă şi în alte sate ca la noi“, îşi aminteşte Dumitru Scorţanu, din Schitu Frumoasa.

La Schitu Frumoasa a primit Părintele Nicodim „darul scrierii cărţilor“. Rănile războiului şi noile provocării ale „lumii noi“ se făceau simţite în satele sărace ale Moldovei. Sectele, pe de o parte, şi provocările modernismului, pe cealaltă. În acest context, Părintele Nicodim a intuit nevoia imperioasă a cărţii duhovniceşti, mai mult decât a celei profund teologice. Departe de oraş, cu mijloace insuficiente, preot fiind la Schitu Frumoasa, Părintele Nicodim a scos prima cărţulie - pentru nu era tocmai o carte - „Epistola Sfintei Duminici“, urmând „Sus, sus este mântuirea“, „Lupta împotriva lui satan“, „Creştini ori păgâni“, toate tipărite în Librăria „V. Ionescu“ din Piatra Neamţ. Amintirea colectivă a satului povesteşte despre „părintele care aducea cărţi cu căruţa plină de la Piatră“. Le împărţea de cele mai multe ori gratis ori dădea premii şcolarilor. Satul păstrează chiar şi o întâmplare legată de cărţile părintelui: „Trecând cu obişnuinţă prin librăria din Piatră, a văzut vitrina plină. «Aşa-i că nu prea se cumpără cărţile mele?» V. Ionescu a stat un pic pe gânduri. «Cuvioase, am greşit. Îmi recunosc greşeala!», povestind apoi că, de fapt, a îndrăznit fără a avea voie, de o a retipări de trei ori. «Aveţi libertatea să o retipăriţi în mii şi mii de exemplare, cu condiţia să nu schimbaţi textul!»“.

Au urmat peste 150 de titluri cu caracter duhovnicesc şi moralizator, strânse mai târziu în colecţia Biblioteca Ortodoxiei. Aşa cum se poate observa până astăzi, nu sunt scrieri neapărat teologice, răzbătând din ele râvna pentru cele sfinte şi pentru buna rânduială în viaţa creştinului.
Plecarea Părintelui Nicodim - o amintire vie „Într-o dimineaţă, mai înainte de răsăritul soarelui, pe la sfârşitul lunii iulie a anului 1924, Părintele Nicodim era în biserică şi după Liturghie a făcut rugăciunea de călătorie. Pleca duhovnic la Mănăstirea Giurgeni de lângă Roman. Lăsa parohia în mâinile unui tânăr preot. Toţi cei din sat au ieşit ca să-l însoţească pe păstorul lor cel scump şi drag. În sat nu mai era nimeni, ca la evacuare. Bătrâni, tineri, copii, toţi cu obrajii plânşi mergeau după părintele. Unul după altul. Nici când a fost mobilizarea că trece prin satul nostru frontul nu a fost atâta jale. Din loc în loc, mai făcea părintele câte un popas şi zicea câte o ectenie. Până în buza dealului l-am dus cu toţii, iar acolo ne-a rugat să ne întoarcem că avem preot tânăr, legiuit, pe care să-l iubim aşa cum am făcut cu el“, îşi aminteşte Gheorghe Ionescu în cartea „Viaţa şi activitatea Protosinghelului Nicodim Măndiţă“.

Viaţa l-a purtat prin mai multe locuri. Mănăstiri, parohii, ani de puşcărie comunistă, sfârşitul vieţii pământeşti găsindu-l duhovnic al maicilor de la Agapia. La Agapia, adică peste câţiva munţi de Schitu Frumoasa.

Chip de păstor. Un om ce a schimbat o întreagă comunitate. De ce? Pentru că până astăzi, după mai mult de jumătate de secol, schitenii sunt primii la biserică, aşa cum i-a învăţat Părintele Nicodim!
(Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediţia de Moldova)
Sursa: www.Basilica.ro