BISERICA
Parohie: categoria 2 urban – 265 familii
Biserica 1: „Sf. Gheorghe”, din satul Poiana, Dărmăneşti
Data ridicării: 1920  
Data târnosirii: –
Pictura: –
Renovarea picturii: –
Reparaţii capitale ale bisericii: 1969 – 1970: Mutarea bisericii împreună cu tot satul pe amplasamentul actual în urma ridicării barajului de la Valea Uzului

Biserica 2: „Naşterea Maicii Domnului”, satul Sălătruc
Data ridicării: 1995 – 2001
Data târnosirii: septembrie 2001
Reparaţii capitale ale bisericii: –
Pictură: Frescă – Fraţii Pascu

Vizite arhiereşti:
2001 – PS Ioachim Băcăuanul

PREOT SLUJITOR
Preot paroh: Călin Irinel
Studii:
         Facultatea: de Teologie Ortodoxă București
            Studii postuniversitare: Master 
Anul hirotoniei: 4 septembrie 2020, pe seama Parohiei Poiana II
Anul hirotesiei: 
Parohii păstorite: 2020 –  Parohia Poiana II
Starea civilă: căsătorit  
Telefon: 0763046606

Satul Poiana Uzului a fost aşezat la limita vestică a oraşului Dărmăneşti şi a judeţului Bacău, pe valea pârâului Uzu, în hotar cu judeţele Harghita şi Covasna. Aşezarea omenească Poiana Uzului are un trecut îndepărtat. Vechimea localităţii este sugerată şi dovedită de faptul că sătenii au adus cu ei şi transmis din generaţie în generaţie, denumiri de locuri, datini şi obiceiuri. Faptul că de la ei moştenim denumirile: Berzunţi, Bărzăuţa, Pârâul Romanilor, Platoul Romanilor, Castrul Romanilor -  sunt dovezi că aşezarea exista în timpul stăpânirii romanilor în Transilvania şi existau relaţii între locuitorii de ambele părţi ale munţilor. Se pare că denumirea localităţii şi a pârâului principal Uzu vine de la ultimele popoare migratoare care au trecut prin depresiune pe la anul 1000 – „uzii”. 

Biserica din Poiana construită între 1762-1777 dovedesc că Poiana Uzului era o aşezare veche. A durat mult demolarea, transportul şi montarea bisericii din centrul satului Poiana. S-a păstrat hramul Cuv. Parascheva. Biserica a intrat în funcţie pe la 1777. A fost folosită fără întrerupere până în octombrie 1916 când a fost incendiată de ocupanţii maghiari în Primul Război Mondial.

Locuitorii satului s-au refugiat în localităţile Poduri, Bucşeşti, Cernu. Între 1918 – 1920 satul începe să se refacă. Prinţesa Elisabeta Ştirbei dă gratuit lemn fiecărui gospodar pentru a-şi reface gospodăria. În anul 1920 construieşte pentru poienari biserica cu hramul Sf. Gheorghe, în amintirea prinţului Gheorghe Ştirbei decedat în 1917, bolnav de tifos.

În anul 1960 se aprobă construirea unui baraj pe râul Uz pentru asigurarea apei potabile pentru mai multe localităţi. În această situaţie satul Poiana Uzului a fost strămutat cu tot ceea ce avea (biserică, scoală, gospodării) în anul 1969. Satul şi biserica au fost mutate pe noul amplasament din Dărmăneşti în Dumbravă.

În jurul anului 1991 s-a început construirea unei case praznicale ce a fost dată în folosinţă în scurt timp. În anul 2003 s-a început costruirea unei anexe la casa praznicală, iar în anul 2004, casa praznicală s-a demolat pentru a fi construita pe locul acesteia una mai mare şi mai spaţioasă. Astăzi casa de prăznuire este în curs de definitivare, urmând a fi finisată interior şi dotată cu utilităţi. (bucătărie modesnă, sobe de încălzit şi gătit, veselă, etc.

Ştim de la enoriaşii mai în vârstă din sat că pe la anul 1900 a slujit în această biserică pr. Moiceanu. Tot în vremea acestui preot s-a construit şi noua biserică cu hramul Sf. Gheorghe construită cu cheltuiala prinţesei Elisabeta Ştirbei, în memoria prinţuilui Gheorghe Ştirbei. Pr. Moiceanu a slujit ajutat de un dascăl Ichim, cumnat al său, iar ca paraclisier l-a avut pe Stoica Simion străbunic al lui Stoica Traian şi bunic al lui Ghineţ Ion, ambii urmând tradiţia si slujind ca paraclisieri în biserica Sf. Gheorghe alături de preoţii care vor urma.

 După părintele Moiceanu a slujit o perioada şi preotul Vasile Păscălin apoi după anul 1930 a slujit preotul Mihai Puşcalău care a rămas preot al acestei parohii până la aproximativ 1946 can a venit ca preot părintele Savin Rotaru. Părintele Puşcalău a avut ca dascăl pe Murăraşu Ilie (zis Boroş). Părintele Rotaru savin a slujit puţini ani în această biserică deoarece în iarna anului 1949-1950 a fost arestat de securitate şi a făcut închisoare pentru nesupunerea faţă de regimul comunist. Este de menţionat că şi predecesorul său, Părintele Puşcalău a făcut închisoare politică aproape 18 ani dar prin anul 1960. Cu părintele Rotaru a slujit  ca dascăl Secărăş. Din anul 1949-1950 până în anul 1991 poienarii au avut ca preot pe Părintele Bodea Costel alături de cântăreţii: Mihai Mahu, viitorul Pr. Vasile Cojoc şi Simion Florian. Ca paraclisieri au fost Vasile Milea (bunic al lui Milea Neculai) şi Ghineţ Ion. În timpul Preotului Bodea a fost mutat şi satul Poiana împreună cu biserica şi cimitirul în noul amplasament din Dărmăneşti.

Din anul 1991 până în toamna anului 2003 a slujit Pr. Angleş Nicuşor. În această perioadă în 1994 s-a construit o casă praznicală din lemn şi s-a mărit biserica. Casa praznicală a fost construită cu meşteri din sat iar la mărirea bisericii s-a lucrat cu Dumitru Postolache din comăneşti ajutat de Stoica Traian şi Păscăluţă Gheorghe alături de alţi enoriaşi. Noul pridvor din piatră a fost clădit de meşteri de la Târgu Trotuş, aduşi de Milea Ghe. Gheorghe, care a ajutat biserica cu materiale şi bani, a donat cele două icoane mari din pridvorul bisericii.
Între 1991 şi 2003, pr. Angleş Nicuşor a avut ca dascăl pe Gosav Jenică, iar în altar ca paraclisieri pe Ghineţ ion, Stoica Traian şi Milea Alexandru.

Din anul toamna anului 2003 slujeşte în biserica Sf. Gheorghe, Pr. Ghineţ Sebastian, alături de dascălul Jănică Gosav şi paraclisier Milea Alexandru. Trebuie menţionat că în decursul timpului familiile paraclisierilor mai sus menţionaţi s-au ocupat în principal şi de aspectul şi curăţenia bisericii, de vânzarea lumânărilor şi au făcut şi serviciul de clopotar la momentele principale din viaţa enoriaşilor şi a parohiei.

Continuă la biserică construirea noii case praznicate din satul Poiana, începută în timpul Pr. Angleş Nicuşor.

Biserica Sf. Gheorghe este construită din bârne de stejar, la interior este lambrisată cu lambriu de stejar, iar între bârne şi lambriu are bătute şipci de brad cu lut amestecat cu var pentru izolaţie. În general aspectul bisericii păstrează modelul bisericilor de lemn din zonă, acest lucru se vede mai ales prin planul în formă de cruce îmbinat cu cel treflat, dar mai ales cu brâul exterior din lemn sculptat care este întâlnit şi la alte biserici din lemn construite în aceeaşi perioadă.Biserica nu este pictată la interior, nu are abiecte preţioase şi nici nu este trecută în rândul monumentelor istorice. Pe pereţii exteriori are nişe în care sunt introduse icoane pictate pe lemn. Clopotniţa se află clădită pe naosul bisericii şi are intrare pe la exterior. Catapeteasma este din lemn de tei, aurită şi împodobită cu icoane pictate pe lemn, încadrată de o parte şi de alta de patru icoane mai vechi.

BISERICA  „NAŞTEREA MAICII DOMNULUI” POIANA II,  SĂLĂTRUC

Satul Sălătruc este aşezat pe cursul mijlociu al pârâului Uz. Nu se ştie când s-a format aşezarea şi nici de unde provine denumirea. Cert este ca satul s-a dezvoltat mai mult pe fondul industriei din zonă: minierit, Fabrica Chimică, Fabrica de mobilă, Rafinăria, azi toate fiind închise.

La început sălătrucenii mergeau la biserică în satele din jur, unde îşi ţineu şi mormintele. În anul 1992 a început construcţia bisericii în satul Sălătruc. Construirea bisericii a fost în grija unui comitet de consilieri în frunte cu Pr. Angleş Nicuşor. Aceştia au început să strângă banii necesari pentru începerea construcţiei la care s-au adăugat pe lângă contribuţia enoriaşilor la care s-au adăugat şi ajutoarele câtorva sponsori. Biserica este construită din lemn de stejar fasonat pătrat. Construcţia a durat până în 2000 şi a fost sfinţită în 2001. Este tencuită în interior pictată în frescă de către fraţii Paşcu.

Satul Sălătruc este un sat care se întinde pe o suprafaţă destul de mare, casele sunt împrăştiate, între case fiind intercalate şi incintele fabricilor de odinioară de aici. Fabrica de mobilă, Fabrica de oţet, câteva gatere.

Între anii 1991  -  2003 a slujit la această biserică Pr. Angleş Nicuşor, între anii 2003-2015 Pr. Ghineţ Sebastian, ambii preoţi având ca dascăl pe Gosav Jenică, iar între anii 2015-2020 Pr. Alixandrescu Andrei.

Din anul 2020 este paroh preotul Călin Irinel.

 În anul 2006 în curtea bisericii s-a pus fundaţia pentru o casa praznicală, în 2007 s-a zidit şi s-a pus acoperisul urmând să fie acoperită cu tablă si finisată la interior si exterior. Constuctia casei praznicale s-a făcut cu ajutoare materiale şi financiare adunate de la enoriaşi, la care au contribuit cu unele materiale şi  Primăria Dărmăneşti (bolţarii) şi câţiva sponsori.