Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

„Un român autentic își asumă istoria neamului său și gândește cu recunoștință la cei ce au făurit-o”*
✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului   Putem spune cu certitudine că actul istoric de la 1859  nu este doar împlinirea unui ideal sau consecința firească a unei stări de fapt, ci este forma politică a unei unități deja existente și în egală măsură pasul decisiv în perspectiva desăvârșirii Marii Uniri de la 1918, este...

mai multe detalii
FACEBOOK

Seri de priveghere la căpătâiul Teodorei
  Duminica 29 septembrie, după o perioadă îndelungată de suferință, Dumnezeu a chemat-o la ceruri pe Teodora, fiica cea mai mare a părintelui Florin Stamate de la Parohia Șesuri, Protopopiatul Moinești. Astfel trupul plăpând al Teodorei a fost depus în biserica parohiei. Din acel moment, au urmat rugăciuni neîncetate la căpătâiul ei, iar în...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020



» Programul cultural-catehetic „Să ne cunoaștem Eparhia-pe urme de sfinți” la Roman

La primele ore ale dimineții, în data de 19 februarie 2019, Catedrala arhiepiscopală din Roman a primit vizita unui însemnat număr de credincioși din Parohia „Sfântul Ierarh Spiridon”  din orașul Comănești, care au venit însoțiți de preotul paroh Alexandru Maxim și de părintele Petru Todeancă.

Credincioșii au participat la Sfânta Liturghie și apoi s-au închinat la racla cu sfintele moaște, aflată în sfântul lăcaș, au putut admira pictura interioară de secol XVI și viața în imagini a Sfintei Parascheva, ansamblu pictural unic în lume, după care au vizitat muzeul din incinta Centrului eparhial, unde se află expuse icoane, cărți și obiecte de cult ce datează de sute de ani. Un alt obiectiv al vizitei a fost Fabrica de lumânări Sfânta Fotini”, unde pelerinilor li s-a explicat tehnologia confecționării lumânărilor și importanța achiziționării lor doar de la pangarele bisericilor și mănăstirilor, precum și Brutăria „Betleem” unde se fabrică prescurile folosite la Sfânta Liturghie în lăcașurile de cult din Eparhie.

Bucuria zilei a fost întâlnirea cu Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care i-a binecuvântat pe credincioșii pelerini.

Cu bucurie în suflet credincioșii au mers apoi în pelerinaj la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la  Giurgeni, județul Neamț, pentru a se închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, precum și la Parohia Trifești unde se află în Biserica „Sfântul Nicolae” o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului.

 În partea a doua a zilei, pelerinii au vizitat Mănăstirea „Buna Vestire” din localitatea băcăuană Tisa Silvestri, unde, după ce s-au închinat în sfântul lăcaș, au vizitat atelierul de pictură și atelierul de veșminte bisericești. (pr. Daniel-Ionel Marari)


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.