Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

Lunaticul şi Iisus
Când Hristos era pe munte pentru actul teofanic, A ajuns întru mulţime un bătrân c-un fiu lunatic. Obosiţi păreau, sărmanii, după lungul drum parcurs, Dar voiau, cu toată graba, ca să vadă pe Iisus. Un apostol din cei nouă îl întrebă deosebi: „Ce vrei de la El, bătrâne, ce-ai dori ca să-L întrebi?” „Nu vreau nimic pentru...

mai multe detalii
FACEBOOK

Teofanie în duh eminescian
✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului Creștinii azi își schimbă veșmântul de luminăCă azi Teofania, liturgic, se termină.Dar ea se prelungește în cel plin de credință,Dacă-și îmbracă haina smerit, de pocăință.Sunt azi opt zile-n care tu ai băut aghiazmăȘi-ai devenit icoană pusă-n catapeteasmă.De mâine spală-ți fața...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017



» Parabola celor doi frați

De douăzeci de veacuri, Iisus Hristos ne cheamă
Să părăsim păcatul ce sufletul destramă.
Lăsați grijile voastre, la templu vă urcați,

Unde Hristos vă spune o pildă cu doi frați:

Un tată unic și veșnic avea doi fii diferiți,
Ce-i crescuse în iubire, harnici, pa
șnici și cuminți.
Într-o zi mezinul casei, îi zice tatălui său:
„Tată, dă-mi ce mi se cade, parte din avutul Tău.”

Respectându-i libertatea, tatăl, fără șovăire,
Îi dă parte din averea lăsată drept mo
ștenire.
Junele, luâ
ndu-și darul, uitând iubirea de tată,
A plecat fără să spună într-o
țară-ndepărtată.

Tatăl, deși se-ntristează, cată să-și ascundă plânsul,
Nu-l întreabă unde pleacă, nici se duce după dânsul.
Ba mai mult, El nici nu-i cere ca să-
și aducă aminte
Că are un
Tată-n ceruri, cu iubire de părinte.

Tânărul nostru ajunge în pustiul unei țări
Și risipește averea, viețuind în desmierdări.
După ce sfâr
șește banii, cade repede-n mepriză,
Pentru că
și acea țară a fost atinsă de-o criză.

Criza, foametea și lipsa îl duc către disperare,
Întrucât, bietul de dânsul, nu mai avea nici mâncare.
Tânărul, străin
și singur a-ncercat să s-atașeze
De un bogăta
ș al zonei, să-i dea ceva să lucreze.

Fără scrupule, acesta l-a trimis să pască porcii,
Alături de to
ți curvarii, sărăntocii și escrocii.
Dormea pe ni
ște saltele umede și coșcove,
Iar ca hrană n-avea alta decât ni
ște roșcove.

În mintea lui treceau zilnic tot felul de gânduri sumbre,
Iar credin
ța și speranța dispăreau ușor sub umbre.
Deodată-
și vine-n sine, iară mintea-i zămislește
Starea lui primordială
și de Tată-și amintește.

Mintea-i pune înainte bunăstarea părintească,
Unde
și argații curții duc viață împărătească.
Gându-i treze
ște credința, iar conștiința dispune:
„Mă voi întoarce acasă iară Tatălui voi spune:

Tată , am greșit la ceruri, precum și-naintea Ta.
Mi-am pierdut starea fiiască
și n-am fost vrednic de ea;
Fii milostiv
și mă iartă, cu smerenie, te rog,
Să mă prime
ști doar în curte, ca pe cel din urmă rob.”

Teama de moartea mizeră într-o viață ticăloasă
Îl face ca să
pornească foarte repede spre casă.
Fără să se uite-n urmă înspre
țara-ndepărtată,
Fiul smerit se întoarce, prin metanoia, la Tatăl.

Chiar din clipa-n care fiul înspre Tatăl se întoarse,
Tatăl pleacă să-
și primească fiul, care înviase.
Cum îl vede, El alear
și îi cade pe grumaji,
Apoi îl îmbră
țișează și-l sărută pe obraji.

Fiul și el se prosternă, cu multă luare-aminte,
Și încearcă să îngaime metanoia în cuvinte:
„Tată, am gre
șit la ceruri precum și-naintea ta,
Mi-am pierdut starea fiiască
și n-am fost vrednic de ea.
Fii milostiv
și mă iartă, cu smerenie, te rog
Să mă prime
ști doar în curte, ca pe cel din urmă rob.”
Tatăl parcă nici n-ascultă smerita lui cugetare
Și poruncește la sfetnici să-nceapă ospățul cel mare:
„Aduce
ți haina cea bună și degrabă-l îmbrăcați,
Pune
ți-i inel în mănă, cu sandale-l încălțați,
Junghia
ți apoi vițelul cel frumos și îngrășat,
Să ne veselim cu to
ții pentru fiul înviat.”

Și a început festinul. Întru mare bucurie,
Că tot cerul
și pământul se găseau în liturghie.
To
ți erau întru uimire cum Tatăl cel iubitor
A primit cu veselie pe fiul risipitor.

Numai fiul cel mai mare, care plecase la treabă,
Când se întoarce spre casă, pe-o slujnică o întreabă:
„Ce-i cu-această veselie
și-acest festin majestos?”
„Fratele tău se întoarse, iară Tatăl
, bucuros,
A poruncit ca să facem acest ospă
ț minunat
Pentru fiul ce murise, dar care a înviat.”

Mâniindu-se acesta, nu voia nici ca să intre.
Tatăl simte-a lui mândrie
și îi iese înainte.
Îl roagă să depă
șească orgoliul său inutil,
Că nicicum nu folose
ște un comportament ostil.

Cel întâi născut răspunde într-un duh morocănos,
Men
ținând îl el mânia și stilul orgolios:
„Tată,
ți-am slujit cu cinste, necălcând porunca ta.
N-ai sacrificat o iadă nici măcar de ziua mea!

Dar când fiul tău nemernic, care spui că s-a întors,
Ai sacrificat îndată vi
țelul cel mai frumos?!
Cum de ai uitat c-acesta, plecat peste mări
și țări,
Ți-a cheltuit avuția în beții și-n desfrânări?!”

Tatăl își ascultă fiul și îi zice cu iubire:
„Fiule tu ai prea bine, partea ta de mo
ștenire.
Tot
ce am, ca bogăție efemeră, pe pământ,
Bani, mo
șii sau animale, toate ale tale sunt.
Tot ce eu posed prin sine-mi nu este decât iubirea.
Cine rămâne în Mine dobânde
ște învierea!
Fratele tău risipit-a banii, ca un păcătos,
Dar
și-a revenit în sine și s-a întors sănătos.
Nu mă mir de cel ce cade în păcate grosiere,
Ci doar cel care persistă se lipse
ște de-nviere.
Cel ce cade în păcate pe sine se mutilează,
Iar când el se pocăie
ște, Dumnezeu îl înviază.”

Morala

Din clipa când fiecare pe acest pământ ne naștem,
Dumnezeu nu e nimica din ceea ce noi cunoa
ștem!
Dumnezeu este iubire
și Iubirea-I Dumnezeu!
Tot ce este... – dacă este...?! – e imperiul celui rău!

Înaltpreasfinţitul Ioachim

 

Meditație lirică la Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii fiului risipitor)


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.