Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

Lunaticul şi Iisus
Când Hristos era pe munte pentru actul teofanic, A ajuns întru mulţime un bătrân c-un fiu lunatic. Obosiţi păreau, sărmanii, după lungul drum parcurs, Dar voiau, cu toată graba, ca să vadă pe Iisus. Un apostol din cei nouă îl întrebă deosebi: „Ce vrei de la El, bătrâne, ce-ai dori ca să-L întrebi?” „Nu vreau nimic pentru...

mai multe detalii
FACEBOOK

Teofanie în duh eminescian
✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului Creștinii azi își schimbă veșmântul de luminăCă azi Teofania, liturgic, se termină.Dar ea se prelungește în cel plin de credință,Dacă-și îmbracă haina smerit, de pocăință.Sunt azi opt zile-n care tu ai băut aghiazmăȘi-ai devenit icoană pusă-n catapeteasmă.De mâine spală-ți fața...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017



» Mii de băcăuani la ”Marșul pentru viață”

Mii de oameni au participat astăzi la ”Marșul pentru viață” organizat în municipiul Bacău. Manifestarea din 25 martie 2017 a început la biserica ”Sf. Dumitru” – Narcisa la orele 16.30, de unde, sub sloganul ”Ajută mama și copilul! Ei depind de tine”, persoane de toate vârstele au mărșăluit pe străzile municipiului Bacău, purtând în mâini pancarte, drapeluri și desene ale copiilor având ca subiect familia. Marșul s-a desfășurat pe traseul biserica ”Sf. Dumitru” – Stadionul Municipal – Piața Tricolorului – Catedrala ”Înălțarea Domnului”. La manifestul pașnic au participat tineri, familii cu copii mici, dar și persoane în vârstă. Ei au cântat și au scandat sloganuri pentru viață și familie. Alături de locuitorii urbei, la acest marș s-au alăturat oameni din orașele și comunele județului, precum și un grup sosit din zona Romanului. Mai multe persoane, tineri și vârstnici, au venit îmbrăcate în port tradițional românesc. Ajunși în fața statuii Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, de lângă Catedrala „Înălțarea Domnului”, impresionantul grup al participanților la marș a fost întâmpinat de un scurt repertoriu de muzică sacră, în interpretarea coralei ”Episcop Melchisedec” a preoților din Protopopiatul Bacău, după care Răzvan Popovici, reprezentantul ASCOR- filiala Bacău, a vorbit despre semnificația acestui marș care s-a desfășurat în mai multe orașe din țară și din Republica Moldova. A urmat apoi un mesaj din partea doamnei Daniela Țâțaru, director al DGASPC  Bacău, și a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a adresat un cuvânt de binecuvântare. ”Astăzi, în peste 285 de localități din România și Republica Moldova, la inițiativa Asociației Studenți pentru viață, sute de mii de români, elevi, studenți, tineri și adulți, dincolo de orice opțiune politică sau religioasă, urmând un imbold firesc al inimii, s-au solidarizat militând pentru apărarea valorilor fundamentale ale umanității: dreptul la viață, la libertate, la cunoaștere, la fericire. În această lună dedicată vieții, românii de pretutindeni au simțit nevoia interioară de a se întâlni pentru  a  arăta că simt și gândesc împreună, că în pieptul românității bate aceeași inimă,  pentru a striga într-un glas aceeași tulburătoare lozincă: Ajută Mama și Copilul! Ei depind de tine!”, pentru a se înrola tăcuți și pașnici sub auspiciile crezului promovat de Marșul pentru Viață! Am putea aprecia faptul că acest marș este, de fapt, o cruciadă a tinerilor în căutarea identității și a valorilor autentice românești”, a precizat, printre altele, ierarhul în cuvântul său.

La finalul cuvântului său, ierarhul a mulțumit celor care s-au implicat în organizarea acestei manifestări și tuturor celor care au participat: „Mulțumim tuturor celor care s-au implicat în organizarea și desfășurarea Marşului pentru viață: tinerilor din ASCOR, studenților băcăuani, preoților din cele şase protopopiate ale Eparhiei noastre, credincioșilor prezenți în număr impresionant, instituțiilor Statului, Jandarmeriei şi Poliției, tuturor celor ce au dorit să-și exprime solidaritatea cu mesajul "Pro viață" transmis în după amiaza zilei de, sâmbătă, 25 martie a.c. , în municipiul Bacău.
Dumnezeu să vă binecuvinteze şi să-i ocrotească pe toți pruncii şi pe mamele lor!”

(Pr. Constantin Gherasim)

 

 


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.