Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

Lunaticul şi Iisus
Când Hristos era pe munte pentru actul teofanic, A ajuns întru mulţime un bătrân c-un fiu lunatic. Obosiţi păreau, sărmanii, după lungul drum parcurs, Dar voiau, cu toată graba, ca să vadă pe Iisus. Un apostol din cei nouă îl întrebă deosebi: „Ce vrei de la El, bătrâne, ce-ai dori ca să-L întrebi?” „Nu vreau nimic pentru...

mai multe detalii
FACEBOOK

Teofanie în duh eminescian
✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului Creștinii azi își schimbă veșmântul de luminăCă azi Teofania, liturgic, se termină.Dar ea se prelungește în cel plin de credință,Dacă-și îmbracă haina smerit, de pocăință.Sunt azi opt zile-n care tu ai băut aghiazmăȘi-ai devenit icoană pusă-n catapeteasmă.De mâine spală-ți fața...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017



» Climax

Înaltpreasfințitul Ioachim

 

Se scurge-n clepsidră nisipul uscat,
Sionând prin cheiul stingher,
Ea numără timpii de când aţi plecat,
Prin pustiul Golgotei, spre cer.

Sunt zile şi nopţi de când aţi pornit,
Purtând pe umeri povară,
Cu capul plecat, cu suflet smerit,
Ajuns-aţi cu pace la Scară.

Voi, fiii răbdării, pe Scară urcaţi,
Cum mai ieri urcat-aţi Taborul!
Fiți receptivi, cu sârg ascultați
Că azi vă vorbește Scărarul.

Ortopraxis înseamnă ogor semănat
Stând pe-a Leasvitei trepte.
Şi-n pustiul parcurs, în genunchi măsurat,
Va curge şi miere şi lapte.

Epectatic, pe Scară de vreme ce staţi,
Din cerul cel sfânt Hristos va privi.
Cu haina de fiu veţi fi îmbrăcaţi,
Și hristoşi după har, cu toţii veţi fi.

 

Climax, Cruce și Înviere

 

Răstignirea de sine și dezicerea interioară de tot ceea ce nu este propriu vieții cu Dumnezeu ne așază pe treptele scării dumnezeiescului urcuș, scară care se sprijină pe Sfânta Cruce. Parcurgerea treptelor scării cerești și mântuitoare de suflet este posibilă doar prin purtarea cu demnitate a crucii de către cel care urcă pe scara sprijinită tocmai de ceea ce îl ajută să rămână pe trepte, adică de Sfânta Cruce. Doar la umbra Crucii poți urca pe treptele care duc la Hristos, Lumina lumii. Urcușul ascetic spre cer, „prin pustiul (dogoritor al) Golgotei”, este îndulcit de umbra crucii celui care-o poartă „cu capul plecat, cu suflet smerit”.

Cei „cu capul plecat și suflet smerit” sunt „fiii răbdării”, fiii cărora „mai ieri” li s-a descoperit la Schimbarea la față, lumina taborică de la capătul scării. „Nisipul uscat” al „pustiului Golgotei” „se scurge-n clepsidra” supraviețuirii pământești, până când călătorul realizează că pașii pe care-i parcurge, sunt făcuți pe solul stabil al treptelor care te duc către Iubire. Atunci, „timpii” numărați de la plecare, se transformă în timpii stabilității ascendente a asemănării cu Dumnezeu. Atunci, stabilitatea epectatică a scării te face să urci, asumându-ți tot ceea ce-ai parcurs.

„Epectatic, pe Scară de vreme ce stați,/ Din cerul cel sfânt Hristos va privi.” Aceasta înseamnă să fii într-o continuă tensiune a desăvârșirii. Hristos te privește cel mai bine atunci când urci, pentru că te apropii de privirea Lui, deși El te vede de la orice distanță la fel. Dar, tu, cel ce te apropii, începi să-L simți mai clar, începi să simți căldura și lumina hainei Lui, cu care te-ai îmbrăcat la botez și pe care o confirmi în calitatea de fiu în care ai fost pus și în care vei fi recunoscut.

„Ȋn pustiul parcurs, în genunchi măsurat” „purtând pe umeri povara”, omul poate accede, prin libera lui voință, direct la ultima treaptă a scării prin smerenie și dragoste, având „capul plecat și sufletul smerit”. Acestea le lasă în urmă pe celelalte, fără a le anula. Se poate sta pe ultima treaptă din scară, practicându-le în fiecare clipă și pe celelalte. Cei care nu pot accede dintr-odată la ultima treaptă, le practică progresiv, ca niște „fii ai răbdării”, pe toate cele anterioare. Treapta lăsată în urmă de cea pe care tocmai ai urcat, nu este abandonată, ci este asumată. Nu poți sta pe o treaptă, dacă nu stai în același timp și pe cea anterioară. Ești într-o permanentă epectază, adică ascensiune în parcurgerea treptelor superioare și în păstrarea celor anterioare. De aceea se spune „epectatic, pe Scară de vreme ce stați”, pentru că statul pe scară înseamnă progres, înseamnă tinderea permanentă înainte spre Iubire, cu ajutorul postului, al răbdării, al ascultării, al rugăciunii și al tuturor celorlalte trepte. Fără asumarea și exersarea continuă a treptelor parcurse, îți pierzi stabilitatea poziției în care ești.

Ȋn felul acesta ai posibilitatea de a simți în „pustiul parcurs” clepsidra care măsoară timpii genunchilor tociți pe treptele scării spre Dumnezeu. Sfinții au urcat treptele scării în genunchi. Verticalitatea omului îngenunchiat este cea mai stabilă performanță. Sfântul Ioan Scărarul, ca eremit în Pustiul Sinai, în fiecare zi urmărea pelerinii cum smeriți urcau treptele muntelui unde Moise a primit Tablele legii și probabil că le-a urcat și el de mai multe ori, în genunchi. Lacrimile sfântului îngenunchiat pe fiecare treaptă îl așază într-o stabilitate a iubirii pe care doar libertatea sa o mai poate anula. Să „măsori pustiul cu genunchii” înseamnă să parcurgi treptele scării în genunchi, iar la capătul începutului Iubirii să simți „mierea și laptele”. Acolo poți gusta dulceața fagurelui de miere din care a mâncat Cel înviat și laptele din iarba raiului recâștigat. Spinii și pălămida nu produc nici flori pentru miere și nici iarbă verde pentru lapte. Numai pustiul Golgotei parcurs în genunchi poate produce gustul demult uitat al Raiului. Acolo, la capătul începutului, Ȋmpăratul va pofti la Cină pe toți cei îmbrăcați în „haina de fiu”, adică pe toți cei îmbrăcați în Fiul Lui. Haina este Ȋnsuși Fiul Lui.

Această haină a fiului se îmbracă treptat pe tot parcursul urcușului dumnezeiesc al scării. Haina de fiu se poartă în „pustiul parcurs” și transformat în „ogor semănat”. Acolo, „în ogorul semănat” cu trepte ale scării, se poate simți dimensiunea infinită a fiecăreia. Fiecare treaptă are o dimensiune nesfârșită, care nu se epuizează prin depăsirea ei. Ești într-o continuă devenire întru răbdare, întru iertare, întru iubire. Chiar Sfântul Ioan Scărarul spunea în acest sens: „Creștinii nu se nasc, ci se fac.” Adică persoană te naști, iar creștin devii. Devii prin botez și prin toate darurile exersate ale Duhului Sfânt.

 Atât sfinții, cât și cei care se străduiesc să-i imite pe ei, pe cei care măsoară cu genunchii atât pustiul Golgotei cât și cerul, se vor bucura ca fii ai răbdării, de privirea cu ochi milostivi a Celui Sfânt, care le-a pregătit „haina de fiu”. Haina de fiu e haina fiilor „receptivi” și „ascultători” ai Tatălui.

Să fim cu toții „receptivi” și „ascultători”, pentru a putea parcurge treptele scării virtuților. Să ascultăm permanent de receptivitatea inimii la undele sublime ale Dumnezeirii și să receptăm necontenit ascultarea „timpilor” măsurați de genunchii tociți ai voinței îndreptate spre Dumnezeu. Amin !

Sursa: www.epr.ro

STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.