Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

„Un român autentic își asumă istoria neamului său și gândește cu recunoștință la cei ce au făurit-o”*
✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului   Putem spune cu certitudine că actul istoric de la 1859  nu este doar împlinirea unui ideal sau consecința firească a unei stări de fapt, ci este forma politică a unei unități deja existente și în egală măsură pasul decisiv în perspectiva desăvârșirii Marii Uniri de la 1918, este...

mai multe detalii
FACEBOOK

Seri de priveghere la căpătâiul Teodorei
  Duminica 29 septembrie, după o perioadă îndelungată de suferință, Dumnezeu a chemat-o la ceruri pe Teodora, fiica cea mai mare a părintelui Florin Stamate de la Parohia Șesuri, Protopopiatul Moinești. Astfel trupul plăpând al Teodorei a fost depus în biserica parohiei. Din acel moment, au urmat rugăciuni neîncetate la căpătâiul ei, iar în...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020



» Canis et panis

Iisus Hristos, Blândul Păstor, întru iubire  absolută,

Mergea  adesea prin pustiu, să-și cate oaia cea pierdută.

Ieșind din satul Ierihon, se îndreptă spre miazănoapte,

Intrând apoi în Canaan, unde curgea miere și lapte.

 

Motto:

Din bucata mea de pâine
Am crescut un om
și-un câine,
Omul azi m-a părăsit,
S-a dus
și n-a mai venit.
Câinele mă recunoa
ște,
Omul nu mă mai cunoa
ște.

Doar câinele mi-a rămas,
Mă apără de necaz,
Nu doarme zi
și nici noapte,
Mă păze
ște cu dreptate.
Îl bat
și îl dau afară,
Sare gardul, vine iară.

Omul e și dușmănos,
Chiar de vorbe
ște frumos.
Te vorbe
ște-n față bine
Și-n spate lovește-n tine.
Ce ai omule cu mine,
Nu-
ți fac nicio stricăciune?

Când am bani și o duc bine,
Toată lumea e cu mine.
De n-am bani
și o duc rău,
Nici cel neam nu-i neamul meu.
Și atunci, te-ntreb pe tine:
Care-i om
și care-i câine?

(Cântec popular, după versuri de Vasile Militaru)

 

(Matei, 15, 21-28)

Iisus Hristos, Blândul Păstor, întru iubire  absolută,

Mergea  adesea prin pustiu, să-și cate oaia cea pierdută.

Ieșind din satul Ierihon, se îndreptă spre miazănoapte,

Intrând apoi în Canaan, unde curgea miere și lapte.

Ținutu-acesta, oarecând, râvnit  de neamul cel ales,

Era pe-atunci cel mai bogat în împliniri și în progres.

Aici, cândva, Iisus Navi trimis-a soli să urmărească

Cum e-n acel ținut frumos, ca mai apoi să-l cucerească.

Când s-au întors  acei trimiși, purta pe umeri fiecare

Spice de grâu cu rod bogat și-un strugure frumos și mare.

Dacă atunci poporul sfânt n-a reușit ca să-i subjuge,

Un alt Iisus, venit din cer, le-aduce-n dar o nouă lege.

Hristos le duce în pocal vinul extras din a lor strugur

Și firmituri din artos sfânt, făcut  din grâul lor, desigur.

Hristos e pâinea  cea din cer și tot El e cepul de vie,

Deci, El s-a dus în Canaan, să vină toți la liturghie.

Deși  poporul se-nchina  la zeul  Baal  și la Astarte,

În firea lor mai palpita chiul cel viu și făr’ de moarte.

***

Pe când Iisus ieșea din Tyr și spre  Sidon se îndrepta,

O mamă din acel  ținut,  strigând, ieși în calea Sa.

Avea o fiică grav bolnavă și care era muribundă,

Tânăra n-avea nici vlagă și nici chiar lacrimi să mai plângă.

Smerita mamă încercase până și practici  mai oculte,

Dar a văzut  că zeitatea nu are nici urechi s-asculte.

Și când Iisus trecu în preajmă, întru credinț-adevărată,

Îi iese-n grabă înainte, strigând cu voce disperată:

-Of, Doamne Sfinte, Milostive, Tu, Fiu din vița lui David,

Ajută-mi fiica chinuită de duh pitonicesc, fetid.

Dar Iisus nimic nu zice, urmându-Și calea liniștit,

De parcă își uitase scopul, cel pentru care a venit.

Chiar ucenicii se uimiră de ce nu-i spune vreun cuvânt,

Ba unii Îl interpelară, trăgând ușor de-al Său veșmânt.

-Sloboade, Doamne, pe aceasta, care tot strigă după noi,

Îi ogoiește  suferința și-i scapă viața din nevoi!

El , răspunzând le-a spus acestea : -Voi ați uitat că sunt trimis

Să caut doar oile casei, să le repun în paradis?

Femeia-nțelegând cuvântul, din nou ea strigă disperat:

-Doamne-ajută și mă iartă! Apoi, căzând s-a închinat.

Părea că Hristos nu simțise credința vie a femeii

Și-i zice  un cuvânt mai aspru, ce l-ar fi  spus doar fariseii:

-Nu este bine să iei  pâinea de la  copii s-o dai la câini!

Că în Talmud, precum se știe, prin câini se-nțelegea păgâni.

Femeia și ea înțele-s-a și-I zice clar și  răspicat:

-Așa e,  Doamne,  dar și câinii mâncă firimituri de la bogat.

În vorba asta înțeleaptă, Hristos simți credință vie

Și zise : -Du-te! Ai credință!  Și cum voiești,  așa să fie!

Plecă femeia-ncredințată, iar fiica ei s-a vindecat

Din clipa-n care Domnu-i zise: -Copilul tău a fost salvat!

 

 

În loc de concluzii:

Istorioară folositoare de suflet:

 

Călugărița și răniții

 

În războiul României, purtat  pentru unitate,

S-a înrolat și o măicuță, ca soră de caritate.

După fiecare luptă, ea avea, ca misiune,

Să îngrijească răniții cu multă compasiune.

Atunci, când era nevoie, viteaza infirmieră

S-avânta în toiul luptei, ca simplă brancardieră.

Însă ea punea pe targă pe orice soldat rănit,

Fie că era de-al nostru sau dușman nesăbuit.

Îngrijea apoi cu milă pe fiecare în parte,

Stând la capul lor de veghe, din crepuscul, până-n noapte.

Toți o respectau cu cinste, mai puțin trei căpitani,

Pentru că infirmiera îngrijea și pe dușmani.

Într-o zi, sărmana maică, nu mai avea pansamente

Și se duse la cei care împărțeau medicamente.

Responsabil cu aceasta era unul din cei trei,

Când o vede pe măicuță, spune aspru : -Tu, ce vrei?

-Vreau să-mi dai niște bandaje și vreun lichid alcalin,

Ca să oblojesc o rană la un ofițer străin.

-Nu, zise căpitanul, cu nespusă dușmănie,

-De ce îngrijești străinii, că aceasta-i blasfemie!?

-Da, așa e, camarade, zise maica maiestuos,

Dar în chipul lui blasfemic, eu văd fața lui Hristos.

Rămânând cu mâna-ntinsă, nu mai trece nicio clipă,

Căpitanul se-nervează și în mâna maicii scuipă.

Umilită, sărăcuței, inima în piept tresaltă,

Duce mâna sa la spate și-o întinde pe cealaltă.

-Bine, asta-i pentru mine, totuși dă-mi, deși nu vrei,

Câteva medicamente pentru toți răniții mei!

 

Morala:

In necesariis, unitas,

In dubiis, libertas,

In omnibus, caritas!

 

În cele necesare, unitate,

În cele îndoielnice, libertate,

În toate însă,  iubire!

 

*Meditații lirice la pericopa evanghelică din Duminica a 17-a după Rusalii (a Femeii cananeence), alcătuite de Arhiepiscopul Ioachim.

 

 


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.