Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

Lunaticul şi Iisus
Când Hristos era pe munte pentru actul teofanic, A ajuns întru mulţime un bătrân c-un fiu lunatic. Obosiţi păreau, sărmanii, după lungul drum parcurs, Dar voiau, cu toată graba, ca să vadă pe Iisus. Un apostol din cei nouă îl întrebă deosebi: „Ce vrei de la El, bătrâne, ce-ai dori ca să-L întrebi?” „Nu vreau nimic pentru...

mai multe detalii
FACEBOOK

Teofanie în duh eminescian
✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului Creștinii azi își schimbă veșmântul de luminăCă azi Teofania, liturgic, se termină.Dar ea se prelungește în cel plin de credință,Dacă-și îmbracă haina smerit, de pocăință.Sunt azi opt zile-n care tu ai băut aghiazmăȘi-ai devenit icoană pusă-n catapeteasmă.De mâine spală-ți fața...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017



» BASARABIA PĂMÂNT ROMÂNESC, Pelerinajalul credincioșilor podureni dincolo de Prut

           Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în zilele de 28,29 și 30 iulie 2017, Parohia Poduri din Protopopiatul Moinești, a organizat un PELERINAJ în Republica Moldova-vechi pământ românesc.

           Astfel, un număr de 50 credincioşi  împreună cu părintele paroh Vasile Popa, însoțiți de directorul Agenției de Turism și Pelerinaje Meteora Tour a Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, domnul Gelu Elisei, au pornit la prima oră a dimineții de vineri 28 iulie spre pământul sfânt și însângerat al Moldovei, care în urmă cu 205 ani, a fost smuls din trupul  țării, în urma Păcii de la București din anul 1812, unde a revenit până acum doar pentru scurte perioade de timp—1918-1940 și 1941-1944.

            După ce am vizitat Sfânta noastră Arhiepiscopie, unde am primit binecuvântare și har pentru un pelerinaj cu folos duhovnicesc, am trecut Prutul pe la punctual vamal Costești-Stânca, pe o ploaie măruntă și caldă, ce amintea parcă de marea de lacrimi a fraților români despărțiți, deportați, desrădăcinați… . Am ajuns apoi la Mănăstirea Zăbriceni,o mănăstire de călugări din nordul Republicii Moldova, în Episcopia de Edineț și Briceni  ce are ca hram principal praznicul Nașterii Domnului, mănăstire nouă- înființată în anul 1999, unde am fost întâmpinați cu bunăvoință și dragoste.  De aici am pornit spre Mănăstirea Nicoreni, deasemenea o mănăstire nouă—înființată in vara anului 1992 de către arhimandritul Rafail, pe locul fostei tabere de odihnă,  având hramul Sf. Prooroc Ilie, unde am fost întâmpinați, din păcate, cu oarecare distanță și răceală, cu toate că am fost primiți la masă. Am ajuns apoi la Cetatea Soroca, atestată documentar pentru prima dată la 12 iulie 1499, considerată unicul monument medieval din Moldova care s-a păstrat așa cum l-au conceput meșterii și desemnată cea mai importantă destinație turistică din Republica Moldova..Cetatea Soroca este din secolul al XV-lea, clădită din lemn de marele domnitor Ștefan cel Mare, în fața vadului peste Nistru, și reconstruită în piatră de Petru Rareș, la mijlocul secolului al XVI-lea. Aici ne aștepta un român adevărat și mare patriot—profesorul Nicolae Bulat directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie din Soroca,  cavaler al Ordinului «Steaua României», care ne-a încântat cu istoria cetății și a locurilor, povestită într-un stil cu totul aparte: cu mult patos și trăire la care adaugă foarte mult umor. ”Prin cetatea asta, aici, la margine de ţară, suntem la noi acasă”, a concluzionat frumos domnul professor.

          Am pornit apoi, cu părerea de rău că ”timpul nu ne mai dădea timp” să-l ascultăm pe marele povestitor, spre Mănăstirea Japca, la care am ajuns aproape în miez de noapte, după ce am parcurs un drum foarte greu și stricat, așa cum sunt aproape toate drumurile din partea de nord a Basarabiei. Mănăstirea Japca, este o mănăstire de maici, situată pe malul Nistrului, singura din Basarabia care n-a fost desființată de către autoritățile sovietice, în timpul cruntei prigoane împotriva Bisericii și a românilor, de după cel de-al doilea război mondial. Aici am fost așteptați cu drag și jertfelnicie, fiind cazați și ospătați de maicile care duc o viață foarte austeră, înnobilată însă, de rugăciune și muncă.  

          A doua zi, după ce am participat la Sfânta Liturghie și am vizitat biserica rupestră a vechilor sihaștri, am pornit din nou la drum, ajungând la Mănăstirea Cușelăuca, mănăstire de maici, înființată în anul 1786, închisă în 1960 și redeschisă în 1989. Aici am fost așteptați de Sfânta Agafia-trecută în rândul sfinților anul trecut, la a căror Moaște întregi ne-am închinat cu evlavie și am admirat un frumos altar de vară. De aici am mers la frumoasa Mănăstire Curchi, înființată în 1773, transformată în spital de psihiatrie în perioada sovietică și redeschisă în 1992, înscrisă în patrimoniul UNESCO, după care am ajuns la Schitul Butuceni, cel mai spectaculos complex monastic al Basarabiei, ce se află pe malurile stâncoase ale râului Răut, care cuprinde o biserică și 11 mici chili săpate în stâncă.  Odată cu seara ajungem și la Chișinău- orașul amplasat, asemeni Romei, pe şapte coline în imediata apropiere a râului Bâc, cu primă atestare documentară în anul 1436, distrus și reconstruit de mai multe ori, ultima dată sovieticii încercând să șteargă orice urmă de românism în aspect și arhitectură- în mare parte reușind să o facă. 

             După o noapte de odihnă, mergem la Slujba de duminică la Mănăstirea Ciuflea, închinată Sfântului Mucenic Teodor Tiron, fiind singura biserică din Chișinău rămasă deshisă pe perioada sovietică. Am pornit la drum apoi, și după un popas la celebra fabrică de dulciuri, Bucuria, unde fiecare a avut grijă să pregătească o ”dulce bucurie” celor de acasă, cumpărând câte ceva din cele peste 450 de sortimente de dulciuri produse aici în ritm de 30 de tone pe zi, am ajuns la un alt „nume de renume”—Cricova—orașul subteran al vinului. Am trăit aici frumoasa poveste a vinului, vizitând o parte din cei aproape 100 de kilometri de galerii subterane, ce coboară până la 100 de metri sub pământ și care adăpostesc acum 1,3 milioane de sticle de vin de colecție, dar unde se produc anual alte câteva milioane de sticle de vin din strugurii de pe dealurile însorite ale Moldovei. După ce am aflat că în fosta URSS, 1 din 2 sticle de vin și 1din 3 sticle de șampanie proveneau din Republica Moldova și după ce am văzut câmpurile și livezile pline de rod pe tot drumul pe unde am trecut, ne-am dat seama de ce această parte de Românie a fost furată și este încă despărțită de țară.

          Am plecat apoi la Mănăstirea Suruceni, ctitorită de boierul Casian Suruceanu în anul 1775, închisă de sovietici și transformată în spital de narcologie în anul 1959 și redeschisă ca mănăstire de maici în anul 1992, unde  am găsit un sfânt român drag nouă—Sfântul Antipa de la Calapodești. Am ajuns apoi la cea mai veche și cunoscută mănăstire din Basarabia- Mănăstirea Căpriana, atestată documentar în timpul domnitorului Alexandru cel Bun la anul 1420. Din 1962 până în 1989, împărtășește soarta mănăstirilor basarabene, fiind transformată de autoritățile sovietice în sanatoriu pentru copii bolnavi, perioadă plânsă în versuri de Grigore Vieru și cântată de Ion și Doina Aldea Teodorovici- mari patrioți ce au militat până la ultima suflare pentru unirea cu Țara. Am încheiat pelerinajul nostru prin Moldova răstignită, vizitând și Mănăstirea Hâncu, ctitorită în 1678 de boierul Mihalcea Hâncu, închisă și transformată în sanatoriu de boli pulmonare în 1949, redeschisă ca mănăstire de maici în anul 1992. Aici am fost impresionați de biserica nouă a mănăstirii, foarte frumoaă și foarte mare, dar și de preocuparea maicilor de a avea grijă de peste 100 de copii orfani.

           După ce ne-am luat rămas bun de la domnișoara Alexandra, ghida noastră din Moldova, foarte bine pregătită, smerită și credincioasă, am pornit spre case, cu o strangere de inimă atunci când am fost nevoiți să trecem vama ce păzește o graniță ce ne doare.  

 

          În cele trei zile de pelerinaj prin Țara Moldovei, am plans și am oftat, am râs și am sperat, ne-am bucurat și ne-am rugat… am retrăit cu sufletul greu un crâmpei de istorie a acestei părți de țară și a neamului nostru prea greu încercat și pe nedrept prigonit și dezbinat… . Fie ca suferința românilor de aici să nu rămână fără ecou în sufletele noastre ale tuturor, dar mai ales, în sufletele celor care conduc și hotărăsc destine și facă Domnul Cel din Ceruri ca Prutul să nu mai separe românul de român.


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.