Protoieria Moinesti Webmail    

 
PROTOIERIA CUVÂNTUL IERARHULUI PAROHII MĂNĂSTIRI CULTURĂ ŞI
MISIUNE
ASISTENŢĂ
SOCIALĂ
ŞTIRI ADMINISTRAŢIE RESURSE CONTACT
 
 

Credința – condiția primordială pentru împlinirea unei minuni*
✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului   Cei doi orbi, deși nu-L puteau vedea pe Hristos, au auzit că unul dintre ai lor face mari minuni, așa că au hotărât să plece în căutarea Lui, pentru a-L întâlni și a-și încerca astfel ultima șansă. Poate că au rugat pe cineva să îi ducă la El, când au auzit că...

mai multe detalii
FACEBOOK

Capernaum și Calcedon
✝IOACHIM, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului   În arşiţa verii, în luna lui Cuptor,Iisus Mântuitorul, eternul călător,Trecea cu ucenicii prin Capernaum.Doi orbi Îl întâlniră, rugându-L chiar în drum: „Miluieşte-ne, Doamne, fiul lui David,Redă-ne vederea, te rugăm fervid”.Iisus nu-i ascultă, şi-n casă...

mai multe detalii
ŞTIRI ŞI EVENIMENTE

Arhiva : 2012 || 2013 || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019



» Școala de vară „Spiridonia” la Comănești

Cu binecuvântarea IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului și sub atenta supraveghere părintelui Daniel Marius Prepeliță, parohul Parohiei ,,Sfântul Spiridon’’ din orașul Comănești, în perioada 5-7 august 2019 a fost organizată ediția I a Școlii de Vară „Spiridonia”.

Școala de vară a debutat luni, 5 august, cu un Te-Deum, urmat de un cuvânt de învățătură al părintelui paroh Daniel Marius Prepeliță, în care a fost prezentată personalitatea Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, sărbătorit în acea zi.  Au urmat apoi o serie de activități ludice și sportive organizate de către voluntarii Asociației „AGES” din Comănești.

Cea de-a doua zi, care a coincis și cu Praznicul Împărătesc al Schimbării la Față a Mântuitorului a fost dedicată cadrelor didactice din Parohie. Astfel, după Sfânta Liturghie, părintele paroh a ținut un cuvânt de învățătură în care, printre învățăturile desprinse din evenimentul Schimbării la Față, a reiterat faptul că potrivit Hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, anul 2019 este ,,Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)”, și cu acest prilej a vorbit despre importanța pe care aceste categorii de persoane o au în formarea tinerilor, iar la final a înmânat tuturor cadrelor didactice din parohie, preoților înaintași și domnului primar al orașului Comănești, câte o diplomă de vrednicie pentru întreaga activitate depusă în slujba comunității, precum și câte o icoană a Maicii Domnului.

Ultima zi a școlii de vară a debutat cu Sfânta Liturghie în cinstea Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla. După săvârșirea Sfintei Liturghii, copiii participanți au avut ocazia de a fi martorii prezentării unei mașini de intervenție aparținând I.G.S.U. și de asemenea, au primit îndrumări civice din partea pompierilor prezenți la eveniment. Ziua a continuat cu scenetă de ,,teatru de umbre’’ organizată tot de voluntarii Asociației „AGES” din Comănești, concursuri de cultură generală, lecții de Limba Română, Istorie și Sport.

La finalul școlii de vară, toți participanții, precum și toți cei implicați în organizare au primit câte o icoană, din partea părintelui paroh.


Pr. Prepliță Daniel


STIRI PE EMAIL


CALENDAR SINAXAR
 
©2016 Protoieria Moineşti - judeţul Bacău. Toate drepturile rezervate.
Web design Bacau si optimizare site - SANNET®.